Timpul prezent în literatură - Scriitorul Dan Lungu: „Poveștile sunt o manieră de a gestiona memoria”

Dan Lungu a publicat recent volumul „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice” (Editura Polirom). O carte atipică. Pentru că topește în ea proză, memorialistică, eseu, într-un demers de recuperare a unor momente din istoria personală și din istoria colectivă.

Textul cu care se deschide cartea este un eseu despre amestecul biografiei/autobiografiei în ficțiune, o analiză a complexității acestui melanj inevitabil atunci când scrii și o definire a autobiografiei ca domeniu extins, unde încap mult mai mult decât întâmplările concrete ale propriei vieți. Printre altele, aflăm din această carte povestea fabricii de zahăr de la Ripiceni, înființată la 1900 pe malul Prutului, fabrică ce avea să fie sursă de finanțare, în interbelic, pentru mișcarea sionistă și pentru avangardă. Sau povestea celebrei „Cărți de bucate” semnate Sanda Marin, o carte care „timp de mai bine de 80 de ani a învățat România să gătească”. Dar și multe povești despre avangarda literară și artistică, un subiect care-l fascinează pe autor.

Adela Greceanu a stat de vorbă cu Dan Lungu despre „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice”.

Dan Lungu: „Una dintre concluziile mele e că, de fapt, tot ceea ce facem stă, într-un fel sau altul, sub imperiul memoriei. Chiar dacă nu conștientizăm acest lucru. Așa cum nu conștientizăm gravitația – noi reușim să fim ceea ce suntem și stăm vertical și în picioare pe pământ cu ajutorul gravitației –, la fel și identitar stăm cu picioarele pe pământ și suntem ceea ce suntem cu ajutorul sau sub imperiul memoriei. Și, așa cum nu conștientizăm gravitația, nu conștientizăm nici memoria. Dar pe măsură ce realitatea virtuală, epoca post-adevărului, deepfake-urile vor fi tot mai rafinate și mai înspăimântătoare, cu atât mai mult va însemna memoria pentru noi, memoria curată, memoria cunoscută la modul sănătos. Pentru că o altă concluzie la care am ajuns este că rescriind memoria cât mai departe de ideologie și cât mai departe de minciună, de fapt ne proiectăm un viitor mai bun și mai corect pentru copiii noștri. Pentru că memoria nu e legată doar de trecut, memoria e legată de cum ne construim viitorul. Și reflecțiile asupra memoriei cred că se vor îndesi. Eu simt imperios nevoia să meditez la aceste lucruri.”

Definești trecutul drept o „planetă străină”, chiar și trecutul personal. De ce?

Dan Lungu: „Am avut multă vreme senzația că știu foarte bine cine sunt, ce-am făcut, de unde vin, dar, pe măsură ce am început să meditez, să rememorez, să înțeleg lucrurile în context, mi-am dat seama că știu foarte puține despre mine și nu numai din cauza lacunelor de percepție și de memorie, ci și pentru că trăim într-o lume construită colectiv, într-o lume interdependentă, în care totul poate fi înțeles în context și trebuie înțeles în context și atunci, propriul nostru trecut e o planetă străină. Reportajul e o formă de cunoaștere a propriului tău trecut și a modului cum el se articulează cu contextul și cu trecutul celorlalți. Pentru că în autobiografie nu intră doar întâmplările absolut directe, intră și acele întâmplări ale celorlalți, pe care fie le-ai auzit povestite, fie le-ai citit în presă, fie le-ai văzut de la distanță, dar care te-au marcat, te-au tulburat, te-au emoționat destul de puternic încât să schimbe ceva în tine. Și, de fapt, despre acele întâmplări tu nu știi foarte multe, știi doar impactul lor asupra ta. Dar din trecutul tău fac parte și acele întâmplări pe care, iată, le poți explora printr-un reportaj de tip autobiografic, istoric, dar literar. Aceste povești dau sens memoriei și dau sens reconstrucției – poveștile sunt o manieră de a gestiona memoria – și am ținut tot timpul la partea lor estetică.”

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

12 decembrie 2025

Realizatoare: Adela Greceanu