Creanga de Aur

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/creanga-de-aur/

În
a sa Creangă de Aur (prima ediție
apărută în 1890), profesorul scoțian James
George Frazer, etnolog, expert în antropologia socială, teolog, explică
originile străvechi ale miturilor, ritualurilor și religiilor. Între altele,
arată asemănările, în multe culturi, ale componentelor precum sacrificiile
animale și umane, ritualurile fertilității, ale purificării individuale și
comunitare.

Remarcabila personalitate și educația profesorului
Sir James George Frazer (1854-1941) au strălucit la începutul secolului al XX-lea,
alăturând antropologia socială științelor revoluționare ale modernității. De la
Creanga de Aur în două voulme din 1890
la dezvoltarea în douăsprezece volume în 1915, cu o completare în 1936,
enciclopedia miturilor, ritualurilor și interpretării legăturilor între acestea
propuse de veneratul profesor al Trinity College din Cambridge a fost „fizica
atomică” sau „teoria relativității” din antropologia socială și religii. Este
de înțeles că asemenea perspectivă și
acoperire nu puteau fi asociate unei credințe „comune”: considerat ateu, lasă,
prin scrieri, sugestia opțiunilor platonice (armonia Universului) și neohermetice
(prisca theologia - unica, autentica
teologie din care au derivat religiile a fost dată, originar, umanității)

Frazer
începe cu investigarea motivului prezenței în mitologia latină, lângă lacul Nemi
(în Italia de azi), a unui preot-războinic al sanctuarului Dianei, cunoscut ca Regele Pădurii, careîși păstra titlul, funcția, luptând pe viață și pe moarte cu orice
potențial pretendent la succesiune. Învingătorul devenea noul Rege al Pădurii. Încercarea explicării mitului
deschide pentru Frazer evantaiul similarităților și posibilelor filiații între
credințe religioase; pe parcursul lucrării, se arată cum venerarea caracterului
magic al lumii și naturii s-a transferat, treptat, către regi și zei.

● mai mult: latinizarea unor mituri
elene: stabilirea sanctuarului Dianei de eroul elen Oreste, după aventurile și
revenirea din Cheronessos-ul tauric, (Crimeea de azi); relațiile dintre Oreste,
prietenul său Pilades și sora sa Ifigenia, preoteasă a zeiței Artemis, conform
dramei lui Euripide Ifigenia în Taurida.

==================================================================================

În sanctuarul Dianei,
păzit de Regele Pădurii, se găsea un anumit copac, din care nu puteau fi
rupte crengi. Excepție făcea sclavul
fugar care, dacă reușea, se „califica” pentru lupta cu călugărul războinic
- și, în caz de victorie, pentru succesiunea acestuia ca Rex Nemorensis - Regele Pădurii. Creanga desprinsă de sclavul fugar
era asimilată de antici cu Creanga de
Aur purtată de Enea în periculoasa călătorie în tărâmul morții, pentru a-l feri
de rele.

●mai mult: Eneida poetului roman Virgiliu:
mitul - călătoria eroului elen Enea, fiu (semizeu!) al Afroditei
cu un rege muritor, considerat strămoș al romanilor; drumul acestuia spre
Infern, indicat de Sibila delfică și
protejat de Creanga de Aur; origini
elene ale romanității;

Interesantă, în ideea posibilelor paralele
cu Creanga de Aur sadoveniană, poate
fi tema călătoriei lui Enea în Tărâmul
morților, determinată de spectrul tatălui său (Anchises); miza este cunoașterea viitorului - o posibilitate surprinzătoare,
considerând locația asociată persoanelor trecute.

==================================================================================

The Golden Bough, pictură în ulei de Joseph Mallord William Turner (1775-1851), expusă în 1834,în prezent la Galeria Tate, Londra. Prezintă scena lacului Avernus, poartă legendară spre celălalt tărâm. Sibila ține o seceră și, în mâna ridicată - Creanga de Aur, esențială pentru explorarea lumii tenebrelor.Decorul idilic contrastează cu avertismentele proximității primejdiilor: dansatoarele sunt zeițele Destinului (Fates); șarpele este în prim-plan, dreapta. Pictura este considerată motiv inspirațional pentru însuși Frazer.

●mai mult: Turner: subiectele pânzelor lui - preponderent istorice și mitice, populate de zeități și monștri; cele mai semnificative lucrări; lucrarea precursoare a lui Turner din 1814; Lacul Nemi de Geoge Inness, 1872.

==================================================================================

Creanga de Aur se dovedește,
între altele, pentru Enea și Sibila, indispensabilul „bilet de trecere” peste
râul mortal și magic Acheron, către tărâmul lui Hades. Luntrașul?... alt
personaj mitic - Charon. Pe acel tărâm are loc întâlnirea lui Enea cu tatăl
său, care îi dezvăluie gloria pe care o vor cunoaște urmașii săi.

Aceste motive ale călătoriei,
parțial acvatice sau subpământene, spre lumea umbrelor celor dispăruți, pot fi
corelate cu mitologia sumeriană (protagonist Enki), mesopotamiană (cu Ghilgameș),
egipteană (Ra și alții în drum spre Duat). În egală măsură sunt interesante ambarcațiunile și navigatorii respectivilor
protagoniști în voiajul subpământean.

●mai mult: trecerea
râului
de graniță între tărâmuri este remarcabilă și în basmul românesc: „...împărăția
doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar această cale se
poate face într-o clipeală de ochi (!
sn. red.) dacă s-o găsi cineva care să se ducă în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură care aruncă pietre de
foc până la cer, unde va găsi bușteanul ielelor și va încălica pe dânsul ca să
treacă gârla”... (Nicolae Filimon, Omul de piatră)

==================================================================================

În
aceste date, Creanga de Aur purtată
de Enea reprezintă talismanul forței, înțelepciunii și cunoașterii care permit
explorarea lumilor întunecate și periculoase, fără pierderea sufletului. Această
din urmă temă, negociere și primejdie este, de asemenea, exploatată și în alte
opere de referință, precum Oedip.

Romanul
sadovenian Creanga de Aur a apărut în
anul 1933, în plină maturitate artistică a scriitorului. Tema și motivele
ezoterice mascate de o poveste de călătorie și alta de dragoste par să fi fost
prea puternice pentru critica vremii, astfel încât periplul inițiatic al celui
ce avea să fie ultimul Decheneu -
Breb Kesarion - a fost valorizat public relativ târziu.

Mihail Sadoveanu (1880-1961) s-a impus ca personalitate influentă, prin operă literară și activitate politică, în prima jumătate a secolului al XX-lea. În contextul acestui episod, sunt de menționat ideile seculare, admirația pentru stilul de viață patriarhal și perioada mitico-simbolică a creației sale. Creanga de Aur marchează aceste opțiuni prin teme sau motive prezente și în romanele sale de mare notorietate.

Omonimia
titlului cu cel al volumelor lui James Frazer din 1890 incită la căutarea unor
fire mai puțin evidente, cu atât mai mult cu cât diferența tematică este
majoră: lucrarea, rămasă de referință, a scoțianului era nu un roman relativ
scurt, ci un studiu multi-volum aprofundat, erudit, al mitologiei și religiei.

Pare
implauzibil că Sadoveanu, care nu cunoștea engleza, l-ar fi citit pe Frazer;
dar se poate presupune că știadespre
conținutul volumelor, când a ales
același titlu.

Pentru anticul Enea, Creanga de Aur era înțelepciunea și știința, dar și cheia trecerii în tărâmul lui Hades...
precum și capacitatea de revenire în lumea obișnuită; Frazer pare că
explicitează pentru omul contemporan conținutul
acelei științe și înțelegeri, iar Sadoveanu, care folosește sintagma-titlu
doar o singură dată în cuprins, îi atribuie tot înțelesul primordial, însă
completat de unicitatea și inefabilul iubirii filtrate prin conștiința
inițiatului Breb Kesarion.

Astfel,
lucrarea lui Frazer poate fi privită ca releu
necesar, verigă a instruirii pentru captarea unor sensuri ale romanului
sadovenian. Procesul succesiunii
inițiatice este notabil, dar violența înlocuirii Regelui Pădurii din mit contrastează cu solemnitatea, concentrarea
și serenitatea devenirii deceneu din
romanul sadovenian.

●mai mult: De ce ultimul deceneu, așa cum avem surpriza să aflăm că știa deja Breb Kesarion? De ce să se fi
întrerupt, prin anii 900, filiația rarisimilor inițiați ai Daciei Preistorice? Poate unii dintre dumneavoastră, stimați
ascultători-cititori, aveți plăcerea încercării unui răspuns.

==================================================================================

Într-o constantă a seriei Erezii moderne, acest episod nu propune o analiză, ci numai să ofere motive de meditație necomune. Astfel, tema călătoriei , de obicei în lumi sau medii neprielnice, este cu totul remarcabilă. Dacă Enea a explorat bazinul mediteranean și Hadesul, magul Kesarion practică imersia în „infernul” Imperiului Bizantin.

●mai mult: Lumile călătoriilor eroilor: de
la sub- sau suprapământene, mitice sau de basm la teritorii reale sau
imaginare.

==================================================================================

O frumoasă și interesantă observație este că eroii nu călătoresc neinstruiți inițial, nici singuri. Din nou - strict la tema acestui episod - periplul început la Troia este continuat de Enea în bazinul mediteranean, înaintea aventurării în lumea umbrelor. Breb Kesarion este trimis către templul egiptean al inițierii de unde ”nu ies decât oamenii fără prihană”, doar după ce este selectat dintre puținii ucenici ai bătrânului mag, care îi oferă apoi o instruire specială.

Însoțitorii eroilor sunt
întotdeauna importanți, esențiali chiar, prin calități, reușitei călătoriei.
Sibila este alături de Enea, iar puternicul Constantin îl asigură pe Kesarion. Cu
sfatul sau cu brațul, eroii sunt ajutați să răzbată.

●mai mult: o privire asupra însoțitorilor
eroilor legendari sau romanești. Situații ale afirmării acestora ca
sprijinitori ai reușitei demersului inițiatic. „Chimia” solidarității
care catalizează „reacția” spre atingerea obiectivelor. Speciala ocurență a gemenilor.

==================================================================================

Să
revenim la Creanga de Aur a lui James
Frazer, pentru una dintre cele mai disputate sugestii: originile ancestrale ale
unor practici sau ritualuri biblice, inclusiv creștine. Jertfele de sânge sau
relativa coincidență a datelor marilor sărbători creștine cu cele ale
ritualurilor păgâne preistorice -
elemente demonstrate de Frazer - nu sunt, între altele, ușor de „digerat”.

La rândul lor, inițiații sadovenieni știu că „în rânduielile...de la Memfis
se găsesc și sărbătorile dumneavoastră de-acum.” Sau că „ceea ce a fost
rânduială a vieții și a ființii
noroadelor o mie de ani va rămânea încă o mie. Căci o lege care pare nouă nu
schimbă nici frica, nici nădejdea, nici viața, nici moartea”. O asemenea cheie
a ocurenței (inclusiv prin impunere) a creștinismului alături de cunoașterea ancestrală suprimată
reprezintă, chiar în cuvintele lui Breb Kesarion, o „otravă tare” care nu poate
fi dată unui om de rând.

Iar
Frazer: „Miturile se schimbă, în timp ce obiceiurile rămân constante; oamenii
contiuă să facă precum cei dinaintea lor, deși rațiunile strămoșilor au fost demult uitate. Istoria religiei este o lungă tentativă de
reconciliere a vechilor tradiții cu noi rațiuni, de găsire a unei teorii
convingătoare pentru o practică absurdă.”

Disputele
privind rațiunile și configurațiile generatoare de credințe sunt, stimați
cititori și ascultători, suficient de spinoase pentru a fi rezumate în episoadele acestei serii. Însă merită
menționate, pentru că există și sunt
animate de personalități prea puternice pentru a fi desconsiderate.

Comuniunea în sugestia alăturării științei (cunoașterii) cu magia și ritualurile, întru înțelegerea lumii i-au alăturat, ideatic, pe Frazer și Sadoveanu, precum și pe cei care le împărtășesc ideile. În fabuloasele timpuri străvechi, Creanga de Aur purtată de Enea era un talisman credibil, în timp ce azi lucrările omonime ale lui Frazer și Sadoveanu sunt, pentru mulți, erezii moderne.

redactor: Florin Vasiliu