Miraje necesare ale modernității (1): Teleportări și portaluri

Din poveste: Fiul craiului, punându-i zăbala în gură, încălecă, și atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. După aceea mai zboară încă o dată până la lună și iar se lasă în jos mai iute decât fulgerul. Și unde nu mai zboară și a treia oara până la soare și, când se lasă jos, întreabă:

– Ei, stăpâne, cum ți se pare? Gândit-ai vrodată că ai să ajungi: soarele cu picioarele, luna cu mâna și prin nouri să cauți cununa?

– Cum sa mi se pară, dragul meu tovarăș? Ia, m-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc și cât pe ce erai să mă prăpădești...

– Numai să-mi spui dinainte cum să te duc: ca vântul ori ca gândul?

– De mi-i duce ca gândul, tu mi-i prăpădi...

Reușitele ieșirii în spațiul cosmic începând cu anii 1960 au validat, rafinat și dezvoltat cunoștințele de astrofizică și tehnologice specifice. Rezultate remarcabile față de „tinerețea” domeniului au apărut (și s-au plafonat) rapid. Astfel, gestionarea accesului uman la orbita terestră joasă, epopeea Apollo, programele de sateliți, sondele interplanetare, asolizările de module reușite pe Lună, Venus și Marte, toate au avut premiere în secolul XX. Depășirea limitelor Sistemului Solar s-a produs în 2012, sonda Voyager 1 lansată în 1977 fiind și în prezent parțial operațională dinamic și instrumental. De asemenea, (radio)telescoapele extraterestre în Gamma, X, UV, IR, spectru vizibil adaugă enorm la cunoștințele și ipotezele despre Univers. Fără probleme de habitat, instalațiile de cercetare de pe Pământ oferă un mediu unic de „aliere” a fizicii particulelor elementare cu astrofizica.

Dincolo de elanul explorator, s-a înțeles, însă, repede, că distanțele interplanetare sunt, încă, inaccesibile navelor cu echipaj. Cu excepția uluitorului azi program Apollo, povestea ieșirii „durabile” a omului în spațiu s-a scris și continuă doar pe orbita terestră joasă (până la 500 Km). Această limitare tehnologică a fost „compensată” cu brio de...

Leit-motivele producției SF: Există, în multiple instanțe puțin variate, 2-3 „soluții” pentru satisfacerea speranței și cererii publicului de extindere a explorării spațiale umane:

Pentru distanțe scurte: teleportarea. Este utilizată, de exemplu, în transferul astronauților de la nava-mamă la suprafața unei planete survolate, de explorat. Oamenii sunt „de-materializați” pe o platformă într-o incintă și apoi „refăcuți”, tot într-un halou luminos, fix pe solul vizat. Nici mai sus, să cadă, nici mai jos – să fie gata îngropați. De asemenea, există mereu o decizie „de producător” la dilema îmbrăcați și echipați sau goi-pușcă ? Trece, desigur, ca fapt de ficțiune uriașa cumpănă -doar tehnologică?- între teleportarea viului față de neviu.

Posibilitatea contaminării sau alterării în proces – inexistentă în clasicul Star Trek- apare dramatic în antologicul – Musca (The Fly, 1986 )... și cam atât pe lista problemelor tehnologice din SF.

În lumea reală: visul teleportării este – precum în alte câteva idealuri – ținut în viață prin pozitivismul obligatoriu și recursul la „dacă”. Luate pe rând:

• Nici un atom, nicicum moleculă sau – aberație! – celulă nu au putut fi „teleportate”, în sensul „dispariției fizice de aici... apariției în alt loc”. Fizicienii explică prin imposibilitatea conversiei integrale a masei, de exemplu a unui măr, în (enormă) energie, care ar fi imposibil de stăpânit: cât zeci de bombe atomice. Ce nu se spune este că nu s-a reușit nici măcar conversia integrală în energie a celui mai minuscul obiect... aceasta, de-ar fi vorba doar de cantități. Cum să să fie reconstituită o structură materială incomplet „convertită”? Despre transmiterea (în ce fel? pe ce canal?) la o destinație precis definită, iar acolo re-convertită în obiectul inițial, din ce informații... nici nu se mai argumentează.
• Dacă un atom sau obiect nu poate dispărea fizic aici și apărea dincolo, ar fi o variantă accelerarea acestuia la viteza luminii, până la destinația „teleportării”? La urma-urmei, fizica relativistă prezintă fireștile, frumoasele povești ale călătoriei prin spațiu-timp. Se poate, dacă ar fi posibilă accelerarea la viteză luminică a acelui obiect. În prezent, „obiectul” material maxim este o particulă cuantică, subatomică, nici măcar una cu masă semnificativă, cum ar avea protonul. Iar accelerarea se produce numai în dispozitive enorme și complicate – ciclotroane – cu prețuri energetice colosale, la viteze oricum sub-luminice. Cum să „trimiți” astfel o sondă pe Alpha Centauri?
• Rămâne, totuși, în lucru o „pseudo-teleportare”, bazată pe un fenomen inexplicabil, cu traducere disputabilă în română: entanglement. “Spooky action at a distance” îl numea Einstein, percepându-l teoretic. O „tele-corelare” - la distanță, deci - a parametrilor cuantici, cum ar fi spinul, aroma a două particule, care se pot modifica simultan, chiar simultan, ca și când și-ar transmite instantaneu una alteia informația despre modificarea stării. Nu se știe cum este posibil, ce mediu sau canal lucrează cu viteză infinită! pentru acest fenomen. Dar s-a reușit construirea de generatoare de particule cuantice entanglate – fotoni – care sunt apoi ținuți captivi, căci odată eliberați... nu-i mai prinzi pentru studiu! Mai mult, relativ recent, în 2023, s-a reușit entanglarea a două molecule – chestie considerată remarcabilă prin saltul material de la particula elementară inițial experimentată, fotonul.

Unde-i teleportarea? Nu e transmitere fizică (dispare ici, apare colo), ci informațională, adică dacă se modifică un parametru cuantic al unei particule de ici, se știe că se schimbă și valoarea colo. E teleportarea informației (q-bit), fără canal de transmisie, nici măcar teoretizat! Aplicația-regină este mult-evocatul computer cuantic, și rețele, care n-ar mai avea nevoie de „fire” – ajunse la limita miniaturizării – pentru procesare și comunicare. Dar și sisteme radar sunt imaginate, bazate pe generatoare de particule entanglate. Sau generatoare de numere aleatoare – despre a căror „puritate” și aplicații știu doar puțini. Primul asemenea generator a fost anunțat în iunie 2025!

• direct pe Stația Spațială... rămâne, deci, doar pentru SF? Pentru noi, da. Deși... o curată erezie modernă poate evoca uluitoarele deplasări și transformări de stare din multiple observații OZN, inclusiv cu ocupanți. Despre biblicele călătorii „în duh” ori hmm... contemporanele răpiri... atât!

În fine, pentru a nu „demonetiza” mirajul călătoriilor prin portaluri ori găuri de vierme... le va fi dedicat episodul viitor. Cu scuze adresate eventualilor cunoscători-cititori vizitatori ai Ereziilor moderne!

Redactor Florin Vasiliu