FINAL (NEDORIT) DE STAGIUNE LA TNB
27 Iunie 2019, 18:31
 Suntem
 pentru prima dată în situația de a putea promite ferm doar
 o singură premieră
 spectatorilor de teatru care așteaptă ca stagiunea TNB să
 reînceapă în forță în septembrie! 
 Așadar,
 deschiderea stagiunii 2019 - 2020 la TNB va avea loc la Sala Studio,
 cu premiera spectacolului Neguțătorul
 din Veneția
 de William Shakespeare, în regia și versiunea scenică a lui
Alexander
 Morfov,
 cu Ion
 Caramitru, Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean, Ada Galeș
 în rolurile principale, secondați de o distribuție numeroasă.
 Decorurile: Alexander
 Morfov
 și Gabi
 Albu,
 Costumele: Liliana
 Cenean,
 Coregrafia: Inga
 Krasovska,
 Light Design: Chris
 Jaeger.
 Aflat
 la limita supraviețuirii artistice din cauza drasticelor restrângeri
 bugetare, Teatrul Național “I.L. Caragiale”, asemenea multor
 altor instituții de cultură, este obligat să își limiteze,
 deocamdată, activitățile, din motivele pe care le găsiți
 explicate, pe larg, de managerul Ion
 Caramitru,
 în textul reprodus mai jos: 
 „Ceea ce trăim
 acum, nu numai în Teatrul Național, ci absolut în toate
 instituțiile care sunt acum în subordinea Ministerului Culturii,
 dar și în instituțiile din subordinea Primăriei Generale, este
 fără precedent. (…)
 Conform legii, bugetul
 statului român ar fi trebuit să apară din noiembrie, anul anterior
 și să fie votat pentru a deveni operațional începând cu 1
 ianuarie 2019. În
 realitate, el a fost aprobat abia în aprilie 2019, devenind
 operațional abia în luna mai. Au
 mai fost situații de acest gen, dar nu atât de grave. Ca să ajungă
 la instituțiile din subordine, după ce el este repartizat prin
 Ministere, mai ia un timp destul de lung, astfel încât momentul
 zero, momentul în care teatrul nostru, de exemplu, putea să înceapă
 orice activitate, legală, din punct de vedere al deschiderii
 finanțării, este momentul în care ministrul ne aprobă
Programul minimal.
 Programul minimal este un fel de contract sine qua-non care permite
 managementului teatrului să-și facă treaba. 
 Noi am devenit „operaționali”
 abia la mijlocul lunii mai. Până în acel moment n-am avut dreptul
 să cheltuim lunar decât ceea ce legea ne permite, adică a
 12-a parte  din bugetul anului
 anterior, deci o sumă infimă! Din aceste sume pe care le-am avut la
 dispoziție, am putut face două spectacole, Preșul
 de Ion Băieșu, la Sala Studio și Class
 la Sala Atelier. Două spectacole cu cheltuieli relativ mici. (…)
 Cum abia în 15 mai am avut liber la cheltuieli, vă dați seama că
 într-o lună nu puteam deschide finanțarea, să facem şi decoruri,
 şi costume, să plătim contracte de drepturi de autor, să rezervăm
 sala pentru alte premiere de anvergură etc. La
 ora aceasta, nu pot să vă spun ce alte spectacole se vor face în
 acest an, pentru că nu vă pot spune care este situația la zi!
Până în acest an TNB, a avut o producție, în medie, de opt spectacole pe an. Asta înseamnă două producţii pe fiecare din cele patru săli în care ne desfășurăm stagiunea, şi înseamnă o premieră la fiecare 6 luni per sală! Am fi putut să producem mai multe, dar nu am avut nici fonduri și, mai mult decât atât, nu avem suficienți oameni la scene pentru a putea asigura autonomia fiecărei scene. Am raportat acest lucru ministrului, am tot trimis la minister diferite documente, nu puține, în legătură cu această problemă.
 Anul acesta, în cel mai fericit caz, am
 putea realiza patru premiere, deci jumătate din producția anului
 trecut. 
 (…) Astăzi ne aflăm în situația
 total aberantă în care Ministerul ne-a scăzut de la capitolul
 „Bunuri
 și Servicii” două milioane de lei și ne-a crescut obligațiile
 la capitolul „Venituri
 proprii” cu un milion. Cu alte cuvinte, primim mai puțini bani
 pentru producții și ni se crește valoarea vânzării producțiilor
 pe care nu le putem face de fapt, sau le facem pe jumătate. Toate
 cheltuielile prevăzute a fi făcute lunar pentru utilități
 (căldură, lumină, aer condiționat), pentru firmele care ne
 asigură mentenanța pe diferite domenii, pentru pază, pompieri,
 curățenie etc. se efectuează din bugetul prevăzut la capitolul
 „Bunuri
 și Servicii’! 
 În plus, tuturor managerilor ni s-a
 condiționat aprobarea, de către Minister, a Contractului pentru
 Programul Minimal de acceptarea, sub semnătură, a următoarei
 clauze: „Managerul
 instituției a întocmit programul minimal pentru anul 2019,
 asigurând cheltuielile de întreținere și funcționare a
 instituției pe tot parcursul exercițiului financiar”. Așa ceva
 nu se poate semna decât dacă ți se asigură bugetul integral, așa
 cum a fost calculat de contabilitate pe toate cheltuielile! Ori noi,
 la ora aceasta, nu avem așa ceva. Totuși, a trebuit să semnez, ca
 să putem fi funcționali. Este
 o ingerință teribilă în disciplina muncii
 și în drepturile pe care cineva le are, dar altfel ar fi trebuit să
 oprim producția și toți managerii au semnat acest lucru. Deci,
 după ce s-a făcut programul minimal, după ce bugetul a fost
 aprobat de Ministerul Culturii în termenii trimiși de
 contabilitate, ținând cont de cele două milioane care au scăzut
 la buget de la capitolul Bunuri și Servicii și de mărirea
 veniturilor proprii, după ce s-au semnat aceste documente, a venit o
 nouă dispoziție, de data aceasta via Ministerul de Finanțe, adresă
 prin care suntem înștiințați că nu avem dreptul să cheltuim
decât 30% din bugetul aprobat!
 Cu alte cuvinte, după calculele mele de
 artist „liber
 cugetător”, ne aflăm în fața unui faliment. Falimentul ține de
 proasta gospodărire a întregului sistem financiar românesc. Există
 un faliment la vedere. Deși am fost la ministru împreună cu 20 de
 manageri din țară, toate Operele Naționale, toate Teatrele
 Naționale, Muzeul Național de Istorie, Muzeul de Artă, ”Antipa”
 etc., cu un document trimis sub semnătura mea și a lor, pentru a
 discuta față în față despre acest faliment în care suntem
 aduși, nu am ajuns la nici o
 concluzie.
 Cel mai grav lucru este că noi avem
 angajați, acum, 54 de oameni din afara teatrului (pentru că deși
 cerem de ani de zile posturi, nu primim), dintre care 39 deservesc
 scena. Practic, fără acești oameni teatrul nu poate funcționa.
 Numai că, acești oameni, angajați printr-o agenție de forță de
 muncă, ne costă cu 24% mai mult, fiecare. Conform legii, ei trebuie
 să aibă salariul pe care îl au și angajații teatrului, la care
 se adaugă, în plus, 19% TVA și 5% comisionul acelei agenții.
 Printre ei se află oameni de o calitate excepțională, oameni care
 lucrează în teatru de un timp, care s-au specializat și pe care,
 dacă i-am pierde, am avea numai de suferit. Nu mai găsim oameni de
 specialitate pentru teatru. Dacă
 am avea posturi, i-am angaja imediat.
 Am explicat domnului Ministru, nu o dată, că dacă am primi
 posturi, am face o economie.
 Ca să putem să încheiem discuțiile de
 la Minister, care se prelungeau de peste trei ore, dl. Ministru ne-a
 spus să facem o calculație în plus de 30% din bugetul pe care l-am
 primit, poate că la rectificare se va reuși ceva. Eu nu văd o
 rectificare pozitivă la modul în care funcționează economia
 României în acest moment. 
 Am întocmit o adresă către Ministrul
 de Finanțe și către doamna Prim-Ministru. Poate reușim să ne
 întâlnim față în față”.
(Fragmente
 reproduse din prezentarea făcută de managerul TNB,  Ion Caramitru,
 la întâlnirea cu întregul colectiv al TNB, luni, 24 iunie 2019).








