Ascultă Radio România Cultural Live

Ilie Dumitrescu Jr.: În filmul „Un pas în urma serafimilor” fac de departe cel mai important rol al meu

31 August 2017, 11:26

Ilie Dumitrescu Jr., fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, face parte din distribuția lungmetrajului de debut al lui Daniel Sandu, „Un pas în urma serafimilor”, care va fi lansat în cinematografe pe 22 septembrie, și spune despre partitura interpretată în această producție că este de departe cel mai important rol făcut de el până în prezent.

Ilie Dumitrescu Jr. s-a simțit atras de actorie încă din copilărie, de la spectacolul în care a jucat la sfârșitul clasei întâi.

„Deși multă lume ar spune că în actorie se regăsesc prefacătoria și neadevărul, paradoxul face că adevărul este cea mai bună minciună”, declară Ilie Dumitrescu Jr.

Născut pe 23 decembrie 1997, Ilie Dumitrescu Jr. urmează cursuri de actorie și spune că drumul ales este unul ”foarte dificil”.

„Când am crescut, am avut ocazia să urmez cursul de actorie Mandragora Movies Film Academy, unde am învățat tehnica Ivanei Chubbuck din cartea «Puterea Actorului». Ajungând să înțeleg puțin mai bine cum se abordează actoria și ce principii stau la baza ei, am realizat că sunt pe cale să parcurg un drum foarte dificil. Ulterior am descoperit că a fi prezent și conștient în viață sau într-o anumită situație dată depinde doar și doar de tine”, spune actorul.

Până în prezent, el a făcut parte din distribuția a trei lungmetraje: „Love by Design”, „Palatul Pionierilor B’92” și „Un pas în urma serafimilor”.

„Vă aștept din 22 Septembrie la cinema pentru a viziona un film foarte bine conceput, plin de subtext, regizat de Daniel Sandu. În «Un pas în urma serafimilor» fac de departe cel mai important rol al meu”, adaugă Ilie Dumitrescu Jr.

„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu, Radu Botar.

Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu, imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada Solomon şi Ioana Drăghici.

„Un pas în urma serafimilor” a fost dezvoltat încă din 2008 în cadrul celor mai prestigioase workshop-uri de profil: CineLink 2008, Ekran Wajda School 2010, Berlinale Co-Production Market 2013, Les Arcs Coproduction Village, Baltic Event Coproduction Market.

Debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu este o producție Hi Film Productions, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Programul MEDIA – EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene, Hollywood Multiplex București Mall, Dr. Oetker, BCR, Vodafone România, MEDA, Praktiker România, Alphega Farmacie.

„Un pas în urma serafimilor” este distribuit în România de microFILM, iar la nivel internațional de INDIE SALES.

Facebookhttps://www.facebook.com/serafimi/

Recomandat de: Radio Guerrilla

Parteneri media: News.ro, Radio Romania Cultural, Music Channel, Scena 9,  Arte și Meserii, Ziarul Metropolis, Cinemagia, Cinefan,  All About Romanian Cinema, DinFilme.ro,  Sub25.ro

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”
Teatru și film 23 Februarie 2026, 15:17

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”

Filmul de animație „Cel mai tare din parcare” va fi lansat în cinematografele din România...

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”
Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film
Teatru și film 23 Februarie 2026, 07:38

Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film

Comedia neagră a obținut 6 trofee, inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie, acordate lui Paul Thomas Anderson.

Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film
A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație
Teatru și film 22 Februarie 2026, 19:39

A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație

Teatrul de animație românesc este în doliu după moartea  regizorului, profesorului și personalității...

A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație
Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții
Teatru și film 22 Februarie 2026, 06:52

Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții

Pelicula ''Gelbe Briefe'' (''Yellow Letters''), în regia cineastului german Ilker...

Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții
Berlinala 2026/''Atlasul universului'', regia Paul Negoescu, recompensat cu Mențiune Specială în secțiunea Generation Kplus
Teatru și film 22 Februarie 2026, 06:34

Berlinala 2026/''Atlasul universului'', regia Paul Negoescu, recompensat cu Mențiune Specială în secțiunea Generation Kplus

Lungmetrajul 'Atlasul universului' ('Atlas of the Universe'), în regia lui Paul Negoescu, o coproducție...

Berlinala 2026/''Atlasul universului'', regia Paul Negoescu, recompensat cu Mențiune Specială în secțiunea Generation Kplus
A murit Eric Dane. Actorul din „Grey's Anatomy” și „Euphoria” avea 53 de ani
Teatru și film 20 Februarie 2026, 08:07

A murit Eric Dane. Actorul din „Grey's Anatomy” și „Euphoria” avea 53 de ani

Eric Dane , actorul carismatic și atletic care a captivat publicul în prime time cu serialul „Grey's...

A murit Eric Dane. Actorul din „Grey's Anatomy” și „Euphoria” avea 53 de ani
„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Teatru și film 19 Februarie 2026, 19:45

„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

„Atlasul Universului” , primul și singurul film românesc pentru copii selectat în secțiunea Berlinale...

„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Primăvara începe cu o nouă ediție „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie”
Teatru și film 19 Februarie 2026, 10:35

Primăvara începe cu o nouă ediție „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie”

Sezonul veseliei bate la ușă: în prag de primăvară, Teatrul Ion Creangă anunță ediția a treia a „Lunii lui Ion...

Primăvara începe cu o nouă ediție „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie”
Ascultă live

Ascultă live

21:10 - 22:00
Idei în nocturnă - Acolade
Ascultă live Radio România Cultural
21:30 - 22:00
BISERICA SI SOCIETATEA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
21:00 - 22:00
Deutsch 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
21:00 - 22:00
RAPSODIILE MILENIULUI III (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
21:30 - 21:56
Armâneaşti 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:03 - 23:00
iSport
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:04 - 21:59
Nostalgia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
21:15 - 21:45
Minorități - Limba Rromanii
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
21:00 - 22:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara FM
21:08 - 22:00
De dor și drag
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri