Ascultă Radio România Cultural Live

IORDANIA

10 Septembrie 2016, 13:20

Regatul Haşemit al Iordaniei oferă turiştilor ce aleg să-l viziteze, pe lângă experienţe ieşite din comun, şi privelişti de neuitat, dacă ar fi să amintim doar Deşertul Wadi Rum, Golful Aqaba (acoperit de corali) sau văile cu palmieri ce se întind de-a lungul Mării Moarte. Şi să nu uităm nici de ruinele oraşelor romane, numeroasele castelele ori alte destinaţii cu o importantă încărcătură religioasă: locul în care a fost botezat Isus, fortăreaţa lui Irod, vârful muntelui de pe care Moise a zărit Pământul Făgăduinţei ori Petra – oraşul de piatră din pustiul deşertului, renumit mai ales pentru arhitectura acestuia, săpată aproape în întregime în piatra muntelui pe care se sprijină majoritatea clădirilor.

* * *

În regiunea deşertică dintre Marea Moartă şi Marea Roşie, pe teritoriul Iordaniei de astăzi, nabateenii (un trib nomad de arabi), au pus bazele unui regat extins până în Siria, a cărui capitală, Petra, a înflorit de pe urma comerţului. Plasarea oraşului, între pereţii unui canion adânc, pe ruta caravanelor care aduceau mărfuri din China, India şi din Peninsula Arabiei, a condus la o rapidă îmbogăţire a aşezării. În plus, locuitorii ei au ştiut cum să exploateze la maximum resursa cea mai importantă a deşertului: apa. Excavările ce au fost efectuate în zonă, au demonstrat că reuşita ridicării oraşului Petra în deşert, s-a datorat abilităţii şi ingeniozităţii nabateenilor de a controla permanent rezerva de apă, prin crearea unei oaze artificiale.

Cu toate acestea, începând cu secolul III, rapida dezvoltare a Palmirei (Siria) ca un nou centru pe ruta caravanelor, urmată de un cutremur (ce a distrus multe din construcţiile care asigurau aprovizionarea vitală cu apă), au contribuit la declinul oraşului Petra.

* * *

Timpul s-a scurs, iar ruinele sale, devenite o curiozitate în Evul Mediu, au ajuns cu adevărat celebre abia după ce au fost descoperite şi descrise de un explorator elveţian. Şi astfel, aşezarea „roşiatic – trandafirie” (considerată multă vreme doar o legendă, un oraş dispărut al Lumii Antice), a captat atenţia lumii occidentale. Drept urmare, după ce au văzut Petra, reprezentanţii monumentelor mondiale din cadrul Programului UNESCO, au menţionat zona ca fiind una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii. În plus, constituirea „Parcului Arheologic Petra” de către guvernul iordanian, a făcut posibilă o exploatare mult mai eficientă a acestei minuni a lumii, prin protejarea arhitecturii originale, prin crearea de facilităţi turistice şi, cel mai important, prin sprijinirea comunităţii locale în propria dezvoltare.

Trenčín (Slovacia) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Călătorii 23 Ianuarie 2026, 09:00

Trenčín (Slovacia) – Capitală Europeană a Culturii în 2026

Unul dintre cele mai vechi orașe din Slovacia, Trenčín este dominat de un castel medieval ridicat pe o stâncă...

Trenčín (Slovacia) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Călător de weekend: Oulu (Finlanda) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Călătorii 16 Ianuarie 2026, 08:00

Călător de weekend: Oulu (Finlanda) – Capitală Europeană a Culturii în 2026

Este al doilea oraș arctic care primește acest titlu, după Bodø, din Norvegia, selectat în 2024. Aflat la 160 km...

Călător de weekend: Oulu (Finlanda) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Nussknacker (Spărgătorul de nuci) – unealta casnică din regiunea Erzgebirge (Germania) devenită simbol internațional al Crăciunului
Călătorii 12 Decembrie 2025, 08:00

Nussknacker (Spărgătorul de nuci) – unealta casnică din regiunea Erzgebirge (Germania) devenită simbol internațional al Crăciunului

Din secolul al XVIII-lea, după ce zăcămintele de argint din regiunea Erzgebirge s-au epuizat, minerii s-au îndeletnicit...

Nussknacker (Spărgătorul de nuci) – unealta casnică din regiunea Erzgebirge (Germania) devenită simbol internațional al Crăciunului
Călător de weekend: Piramida din Tirana – relicvă comunistă și revitalizare urbană
Călătorii 28 Noiembrie 2025, 08:07

Călător de weekend: Piramida din Tirana – relicvă comunistă și revitalizare urbană

La sfârșitul anilor 80, după moartea dictatorului Enver Hoxha , în inima Tiranei a fost ridicat un colos de beton...

Călător de weekend: Piramida din Tirana – relicvă comunistă și revitalizare urbană
Călător de weekend:  El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia
Călătorii 21 Noiembrie 2025, 08:21

Călător de weekend: El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia

Între stânci abrupte, de-a lungul unei succesiuni de defilee spectaculoase săpate de râul Guadalhorce,...

Călător de weekend: El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia
Călător de weekend: Trenul suspendat din Wuppertal (Germania)
Călătorii 14 Noiembrie 2025, 09:00

Călător de weekend: Trenul suspendat din Wuppertal (Germania)

  De mai bine de un secol,circulă în aer, agățat de o șină construită deasupra orașului, precum telegondola (care...

Călător de weekend: Trenul suspendat din Wuppertal (Germania)
🎧 Călător de weekend: Čumil – muncitorul din Bratislava
Călătorii 07 Noiembrie 2025, 16:45

🎧 Călător de weekend: Čumil – muncitorul din Bratislava

În anii 90, când Bratislava își redescoperea libertatea după decenii de comunism, în centrul istoric...

🎧 Călător de weekend: Čumil – muncitorul din Bratislava
Călător de weekend: Salem (SUA) - orașul vrăjitoarelor
Călătorii 31 Octombrie 2025, 08:00

Călător de weekend: Salem (SUA) - orașul vrăjitoarelor

Epicentrul festivalurilor de Halloween de pe continentul american este orașul care, la sfârșitul secolului al XVII-lea,...

Călător de weekend: Salem (SUA) - orașul vrăjitoarelor
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 20:00
Cafeneaua de știință
Ascultă live Radio România Cultural
19:30 - 20:00
ALTERNATIVE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
19:00 - 20:00
Français 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
19:05 - 20:00
TOTUL DESPRE ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
19:30 - 19:56
Armâneaşti 2
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
19:00 - 20:00
Muzica Românilor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
19:00 - 20:00
Emisiune în limba italiană
Ascultă live Radio România Timișoara FM
19:03 - 20:00
Sub semnul muzicii
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri