Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”

Timpul petrecut de copii și adolescenți în mediul online a devenit una dintre marile provocări ale educației contemporane.

Oana Crăciun, director de comunicare și vicepreședinte al ALIAT pentru Sănătate Mintală explică mecanismele psihologice și sociale care îi țin pe tineri conectați ore întregi la rețelele sociale și la aplicațiile digitale. Sunt cși concluzii ale discuțiilor cu adolescenții la atelierele organizate în cadrul proiectului „Știu că Pot”, proiect derulat în școlile din Sectorul 3 cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 și care aduce în prim-plan riscurile reale cu care se confruntă adolescenții: adicțiile, bullying-ul și presiunea grupului.

În experiența sa de lucru direct cu adolescenți, Oana Crăciun spune că mulți dintre ei realizează că petrec prea mult timp pe telefon sau pe rețelele de socializare dar că le este foarte greu să se oprească. „Își dau seama că stau foarte mult timp acolo. Își dau seama că pur și simplu intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este foarte greu să iasă.”

Explicația ține, în primul rând, de faptul că adolescenții nu au încă maturitatea neurologică necesară pentru a-și controla impulsurile în același mod în care o face un adult. „Ei nici nu au, de fapt, creierul suficient de dezvoltat încât să poată, ca un adult, să spună: «Ok, trebuie să mă opresc, nu este bine, nu este sănătos».”

În plus, mediul digital este construit pentru a oferi stimulare constantă și rapidă, ceea ce creează un mecanism de recompensă foarte puternic. „Este o zonă de acces facil la foarte multe informații care le stimulează foarte mult creierul, pentru că totul se mișcă foarte repede și totul este gândit ca să ofere această dopamină constantă.”

În schimb, în viața reală, spune Oana Crăciun, acest tip de stimulare continuă nu există. „Noi le explicăm că nu este un sistem natural, nu este ceva ce vor găsi în viața de zi cu zi în afara acestor aplicații.”

Un alt motiv major pentru care adolescenții rămân conectați este nevoia de apartenență la grup. Iar socializarea s-a mutat în online.

Dacă generațiile anterioare se întâlneau în parc sau în fața blocului, socializarea s-a mutat acum aproape complet în mediul digital.

De multe ori, spune Oana Crăciun, copiii nu stau pe rețele pentru că își doresc neapărat să folosească aplicațiile, ci pentru că le este teamă să nu fie excluși. Chiar dacă, de exemplu, aici există bullying. În discuțiile individuale pe care le are cu elevii, Oana Crăciun a descoperit că fenomenul bullying-ului online este mult mai prezent decât ar crede adulții. Și, din păcate, se pare că bullying-ul online este o realitate pe care adolescenții o consideră „normală”. „Bullying-ul este foarte ”normalizat”, din păcate.” Chiar dacă adolescenții știu că nu este corect, mulți îl percep ca pe ceva inevitabil, aproape ca pe o parte firească a vieții de școală. „Ei știu că nu este corect, dar în același timp știu că se întâmplă. Adică știu că e ceva specific vârstei.”

În unele cazuri, agresivitatea poate fi chiar un semnal de alarmă. „Cei care sunt victime ale violenței ajung la rândul lor să devină violenți cu ceilalți copii. Uneori este chiar un strigăt de ajutor.”

Un rol esențial în gestionarea relației copiilor cu tehnologia îl au părinții. Și sunt limite pe care părinții trebuie să le stabilească. Oana Crăciun spune însă că mulți dintre ei nu sunt pregătiți din punct de vedere tehnologic sau educațional pentru această provocare. „Unii dintre copii ne-au spus că părinții nu sunt tehnic foarte bine puși la punct și nu au capacitatea de a utiliza sau de a afla despre softurile de control parental.”

Dar chiar și atunci când există astfel de limite, adolescenții găsesc uneori metode de a le ocoli. „Există și cazuri în care copiii reușesc, prin diverse tehnici, să trișeze inclusiv partea de control parental.”

Există însă câteva reguli simple care ar trebui să fie nenegociabile.

„De exemplu, nu lași copilul cu telefonul în cameră noaptea. Cei mai mulți dintre ei spun că se culcă cu telefonul.”

Utilizarea ecranelor înainte de culcare afectează direct calitatea somnului.

„Nu mai stăm cu ecranul în față înainte cu o oră de somn.”

Exemplul părinților contează mai mult decât regulile. Iar acestea nu pot funcționa dacă nu sunt respectate și de adulți. „Este esențial exemplul părinților.”

Copiii observă imediat contradicțiile. „Ei spun: «Dacă mama și tata stau pe telefon pe canapea, eu de ce să n-am voie?».” De aceea, spune Oana Crăciun, familiile ar trebui să creeze momente fără tehnologie – spații reale de reconectare. „Ideea ar fi ca toată lumea să pună telefonul deoparte și să existe un interval în timpul serii în care membrii familiei se reconectează.” Chiar și câteva minute pot face diferența. „Ar fi minunat să fie 15 sau 30 de minute în care părintele este curios, ascultă copilul și pune întrebări deschise.”

Relația copiilor cu mediul digital nu poate fi redusă la simple interdicții. Este vorba despre educație, modele familiale și despre modul în care societatea în ansamblu gestionează tehnologia. O provocare pentru întreaga societate.

Soluția nu este eliminarea dispozitivelor, ci înlocuirea timpului petrecut online cu experiențe reale de conectare. „Interdicția de a nu folosi dispozitivul trebuie să vină cu ceva în loc – cu timp de calitate.”

Pentru că, dincolo de algoritmi și ecrane, ceea ce caută copiii rămâne același lucru ca întotdeauna: atenție, apartenență și relații apropiate cu și de părinți.

#ALIAT #staisigurpenet