Creșterea încrederii sau dezvoltarea simțului autocritic prin feedback
7 April 2021
PORTRET: Emil Cioran – artistul seducţiei şi al paradoxului, om de o rarisimă fineţe şi inteligenţă
8 April 2021

Izvoare de filosofie: Memoria – Între concept filosofic și proces biologic vineri, 9 aprilie, ora 21,10

De-a lungul întregii istorii a filosofiei, ideea de memorie și rolul jucat de aceasta în cadrul existenței umane au stârnit curiozitatea unora dintre cei mai importanți gânditori. De la anamnesis-ul lui Platon, la Confesiunile lui Augustin și până în epoca contemporană, la un gânditor precum Paul Ricoeur, filosofii s-au interogat atât asupra modului în care amintirile se formează, cât și asupra rolului pe care reamintirea formarea cunoașterii și înțelegerii noastre despre lume.

În ultimele decenii însă, memoria nu a rămas doar un concept filosofic, ci ea a intrat și în preocupările oamenilor de neuroștiințe. Astfel, am început să înțelegem din ce în ce mai multe despre substratul biologic al memoriei noastre și despre mecanismele cerebrale prin care această facultate a conștiinței se formează. Cum apar teoriile filosofice despre memorie în contextul studiilor de neuroștiințe? Cum se raportează „filosofia memoriei” la „știința memoriei”? Este memoria un concept filosofic sau unul biologic?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția din această săptămână alături de Adriana Brăescu, colaborator mai vechi al  Izvoarelor de filosofie, cercetător în neuroștința educației și președinte al ONG-ului Re-Design, o organizație care-și propune promovarea schimbării paradigmei tradiționale a educației prin proiectul CEREHARD, prima instituție de învățământ de educație holistă din România.

Prilejul acestei discuții este apariția programată pentru luna mai a cărții „Prăvălia cu vechituri. Cum generăm amintiri și cum amintirile ne generează pe pe noi?”, la  lucrare semnată de Veronica O’Keane și tradusă de invitata noastră

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, în ziua de vineri, pe data de 9 aprilie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie