Secretele conclavului I

Într-o epocă a transparenței, în care putem pătrunde în cele mai intime colțuri ale vieții publice, conclavul papal rămâne un bastion al secretului absolut. Acest ritual sacru, în care cardinalii Bisericii Catolice se retrag din lume pentru a alege un nou papă, este învăluit într-o tăcere aproape medievală.

Cuvântul conclav vine din latinul „cum clave” („cu cheia”) și își are originea în alegerile prelungite ale Papei Célestin al IV-lea în 1241. Alegerea Papei Célestin al IV-lea în 1241 a fost una dintre cele mai tensionate și dramatice din istoria Bisericii Catolice, reflectând luptele de putere dintre papalitate și Imperiul Romano-German.​

După moartea Papei Grigore al IX-lea în august 1241, Biserica se afla într-o perioadă de instabilitate, marcată de conflictul dintre susținătorii papalității (Guelphii) și cei ai împăratului Frederic al II-lea (Ghibelinii). Frederic al II-lea, aflat în conflict cu papa decedat, a încercat să influențeze alegerea noului pontif, blocând accesul unor cardinali ostili intereselor sale.​

Cardinalii rămași în Roma au fost închiși de autoritățile locale într-o mănăstire numită Septasolium (uneori confundată cu Septizodium), o clădire în stare avansată de degradare. Această izolare forțată, impusă de senatorul roman Matteo Rosso Orsini, a fost menită să grăbească procesul de alegere. Condițiile erau deplorabile: lipsa igienei, căldura sufocantă și lipsa alimentelor adecvate au afectat grav sănătatea cardinalilor. Unul dintre ei, Robert Somercotes, a murit în timpul conclavului, existând suspiciuni de otrăvire.​

Alegerea și moartea Papei Célestin al IV-lea

După 60 de zile de deliberări tensionate, cardinalii l-au ales pe Goffredo Castiglioni, un bătrân cardinal considerat un compromis acceptabil pentru toate părțile. El a luat numele de Célestin al IV-lea, dar pontificatul său a fost extrem de scurt: a murit la doar 17 zile după alegere, înainte de a fi încoronat oficial. Se crede că moartea sa a fost cauzată de condițiile insalubre din timpul conclavului, episod ce a evidențiat necesitatea unor reguli clare pentru alegerea papilor.

Deși conclavul din 1241 nu a fost primul în care cardinalii au fost izolați, el a fost un precursor important al instituționalizării conclavului. În 1274, Papa Grigore al X-lea a emis bula Ubi periculum, stabilind reguli stricte pentru alegerea papilor, inclusiv izolarea cardinalilor și reducerea rațiilor alimentare în caz de întârziere a alegerii.

Însă, cel mai lung conclav din istorie a avut loc puțin mai târziu, în secolul al XIII-lea. A durat doi ani, nouă luni și două zile și a început în 1268, la Viterbo, în centrul Italiei. Exasperați de disensiunile dintre cardinali, locuitorii orașului au intervenit în toamna lui 1269, închizându-i pe aceștia în Palatul Pontifical. În iunie 1270, au îndepărtat acoperișul clădirii pentru a-i expune la intemperii. Abia în septembrie 1271 a fost ales Grigore al X-lea.

Pentru a preveni repetarea unui astfel de blocaj, Papa Grigore al X-lea instituie, în iulie 1274, metoda conclavului pentru viitoarele alegeri pontificale. De atunci înainte, cardinalii urmau să fie închiși și izolați complet de lumea exterioară. Dacă nu ajungeau la o decizie în termen de opt zile, li se reducea rația la pâine, vin și apă.

Cel mai scurt conclav din istorie a avut loc în 1939, când Papa Pius al XII-lea a fost ales în mai puțin de 24 de ore. Ultimul conclav, cel care l-a desemnat pe Papa Francisc în 2013, a durat doar două zile și a presupus cinci runde de vot.