Ne-a părăsit Vlad Stănescu (18.02.1951 – 10.03.2020)

Colectivul Teatrului Național București deplânge dispariția lui Vlad Stănescu, șeful Regizoratului tehnic, omul a cărui viață se confundă cu istoria Naționalului bucureștean din ultimele cinci decenii. Cunoștea, ca nimeni altul, culisele teatrului, conducea, cu mână de fier, dar și cu umor și generozitate, angrenajul complex din spatele fiecărui spectacol, era o nesecată sursă de referințe teatrale, dar și de anecdote de gen. Îndrăgit și respectat deopotrivă de actori și de personalul de scenă, a  luptat permanent pentru drepturile angajaților din TNB, câștigându-și, prin afecțiunea pe care le-o purta colegilor săi, supranumele de „Tata Vlad”. Pasiunea pentru scenă l-a îndreptat către Facultatea de Regie de teatru, ceea ce i-a adus în palmares montări de succes atât la Teatrul Național – „O zi din viaţa lui Robinson Crusoe” de Dan Cojocaru, „Doi x Doi” (După „Tigrul” de M. Schisgal si „Amantul” de H. Pinter), dar și la Teatrul Foarte Mic („Somnoroasa aventură” de T. Mazilu) sau la teatre independente, ultima sa montare fiind „Azi nu, poate mâine” de Andreas Petrescu.
        Trupul neînsuflețit este depus în capela Cimitirului Ghencea Militar. Înmormântarea va avea loc joi, de la ora 12.00.

Gând

           Acum exact 50 de ani, un adolescent arădean a pășit pentru prima oară în Teatrul Național și a îndrăznit să facă parte din figurația actoricească. Și, din acel moment, n-a mai plecat din această instituție până astăzi, 10 martie 2020.

          A devenit la scurt timp după sosirea lui aici regizor tehnic. Apoi s-a upgradat ca regizor artistic și a montat câteva piese. A coordonat desfășurarea celor trei, apoi patru, și-n cele din urmă șapte săli ale teatrului nostru.

          Dar, cea mai importantă calitate a lui a fost dragostea și fidelitatea acestui artist pentru instituția: „prima scenă a țării”. Nu cunosc pe cineva din tot teatrul românesc care să-și fi dedicat, dăruit, întru totul viața locului lui de muncă.

Loc de visuri, de nădejdi, de deziluzii, de păcate, de nedreptăți, de succese. 

          Teatrul Național București a rămas fără un pilon de rezistență esențial !

          Sper să nu te dezamăgim acolo unde ești, VLAD STĂNESCU !

          Mircea Rusu,

Director artistic