Ascultă Radio România Cultural Live

Noaptea Cercetătorilor europeni ediția 2017

03 Octombrie 2017, 06:39

De la prima ediție din anul 2005, până acum, evenimentul a atras peste 1,5 milioane de vizitatori, oferind prilejul cercetătorilor să intre în legătură cu publicul, iar publicului șansa de a descoperi universul științei.

Vineri 29 septembrie, mii de bucureșteni, au fost prezenți în piața Universității unde au fost instalate standurile institutelor de cercetare, universități sau organizații de profil, care au prezentat vizitatorilor, experimente, dispozitive interactive oferind ocazia de a afla și înțelege rezultate ale cercetărilor: de la experimente simple care modelau turbioanele planetei marte, până la dispozitive cu aplicații medicale pentru ameliorarea  problemelor de tasare a coloanei vertebrale.

Începând cu ora 14:00 a început forfota. Standurile institutelor de cercetare au fost asaltate de mulțimea vizitatorilor de toate vârstele. Prima oprire am făcut-o la Centrul de dezvoltarea performanței umane. Echispine - este aparatul care ajuta la reducerea durerilor din zona coloanei vertebrale. Constă într-o bara orizontală, montată mai sus de nivelul capului, astfel încât să te poți agăța de ea cu brațele ridicate. Toată instalația este prevăzută cu un senzor de tracțiune în conexiune cu un calculator, astfel încât vizualizezi în permanență, corectitudinea exercițiilor făcute, pentru un efect maxim.

Creativ motion, copii minune de la Centrul de initiere in Cercetarea Stiintifica de la ICPE-CA au fost și ei prezenți în piață cu vesta inteligentă pentru bicicliști, care semnalizează singură schimbarea direcției de mers. La standul Universității de Agronomie și Medicină Veterinară se făceau degustări pentru curmalul chinezesc, Ziziphus Jujuba, o plantă aclimatizată de câțiva ani la condițiile de temperatură din România.  De la curmalele chinezești cu gust de pere crocante, am mers la Atelierul de Astronomie să văd cum se formează tornadele pe planeta Marte. Dan Avași se ocupă de câțiva ani de Atelierul de Astronomie. E fizician și astronom amator. A început prin a organiza întâlniri nocturne pentru observații ale boltei cerești prin telescop și astrofotografii, acum își face timp pentru elevii de liceu, în fiecare săptămână. Nu are un sediu, dar are numeroase proiecte împreună cu tinerii care vor să cunoască bolta cerească. Ultima oprire a fost la Orășelul Cunoașterii, inițiativa unoe părinți care au dorit să-i apropie pe copii de știință. Orășelul Cunoașterii,  se afa în cartierul Pajura, și dacă nu vă duceți voi acolo, pot veni ei în școli în grădinițe sau la evenimente pentru experimente fizice sau chimice, împreună cu copiii.

Reportaj

Realizator: Mihaela Ghiță

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”
Știință 10 Martie 2026, 12:20

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”

În luna martie, dedicată celebrării femeilor și contribuției lor esențiale în societate, iar astăzi, la rubrica...

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”
Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice
Știință 09 Martie 2026, 12:37

Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice

Un studiu publicat la începutul acestui an în prestigioasa revistă Nature aduce o perspectivă nouă asupra modului...

Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice
Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”
Știință 09 Martie 2026, 11:35

Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”

Cancerul ovarian nu afectează doar sănătatea femeilor, ci a întregii familii, iar provocarea principală constă în...

Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”
Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”
Știință 06 Martie 2026, 15:00

Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”

Bioplasticul este adesea perceput ca soluția miraculoasă la poluarea cu plastic.  Dar cât de bine înțelegem,...

Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”
Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”
Știință 05 Martie 2026, 14:00

Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”

Timpul petrecut de copii și adolescenți în mediul online a devenit una dintre marile provocări ale educației...

Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”
Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului
Știință 05 Martie 2026, 13:18

Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului

În rubrica „ AI în viața de zi cu zi ” din cadrul emisiunii Știința 360, Anca Alexandra Dobrescu ,...

Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului
Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC
Știință 05 Martie 2026, 12:00

Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC

În România, anual, aproximativ 60.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral . Una dintre cele mai...

Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC
Plasturele inteligent care „vede” alergiile înainte să apară simptomele
Știință 05 Martie 2026, 11:00

Plasturele inteligent care „vede” alergiile înainte să apară simptomele

Cercetători de la King Abdullah University of Science and Technology din Arabia Saudită au dezvoltat o tehnologie...

Plasturele inteligent care „vede” alergiile înainte să apară simptomele
Ascultă live

Ascultă live

08:00 - 09:00
Dimineața Crossover (partea a II-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
08:30 - 09:00
English 7
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:20 - 09:00
BUNĂ DIMINEAȚA, GOSPODARI!
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, BANAT!
Ascultă live Radio România Reșița
07:00 - 09:03
Știri
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:03 - 10:00
Bună dimineața, vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri