Olga Lucovnicova, primul Urs de Aur pentru Republica Moldova
9 March 2021
Filmul Colectiv, nominalizat la Premiile BAFTA
10 March 2021

„Nu atingi niciodată victima“ – o premieră despre curajul de a privi în față diferențele, la Teatrul Tineretului Piatra Neamț

După „O cameră doar a ta“, regia Mariana Cămărășan și „Pattern“, un spectacol de Daniel Chirilă, „Nu atingi niciodată victima“ este al treilea spectacol din cadrul programului Blind date – un program care pune accent pe colaborarea dintre dramaturg, regizor și actor, pe tot parcursul procesului de creație, de la scrierea textului, la premieră.

„Nu atingi niciodată victima“ este a doua premieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț anul acesta și a cincea a stagiunii. Întâlnirile online între dramaturgul Maria Manolescu Borșa, regizoarea Irina Slate și actrița Ecaterina Hâțu – în timpul cărora au fost discutate teme, preocupări, lecturi comune – au inspirat-o pe autoare în scrierea piesei „Nu atingi niciodată victima“.

„Am căutat un flow deschis la povești și stimuli pe tema oglindirii celuilalt în vremea distanțării. Piesa e împletită din mici anecdote sau întâmplări amintite, auzite sau trăite de noi în timp ce «coceam» povestea. Am frământat și am modelat două aluaturi: două personaje feminine de vârste, experiențe și viziuni diferite, o femeie «caldă» și una «rece», care-și trăiesc experiența pandemică în blocuri învecinate. Și apoi am împletit aceste aluaturi într-un colac. În cercul gol din mijloc își fac loc alte personaje nevăzute. Proaspăt sau tare, cu plinul și golul lui, colacul ăsta e ce-am pregătit noi pentru sărbătoarea, tristă sau veselă, după puteri, a familiei lărgite care suntem“, precizează Maria Manolescu Borșa.

Premiera va avea loc în zilele de 12, 13, 14 martie, ora 19.00, Sala Mare. De asemenea, spectacolul poate fi vizionat și pe 19, 20, 21 și 27 martie.