Planeta Radio. Izvoare de filosofie – Universitatea în era digitală
8 April 2016
Planeta Radio. Izvoare de filosofie – Adevăruri despre… adevăr. Explorări recente în filosofia analitică
22 April 2016

Planeta Radio. Izvoare de filozofie În drum spre societatea cunoașterii și învățării. Reflecții filosofice și paideice

15 aprilie 2015

Invitat: Ionuț Isac, cercet. șt. gr. I, la Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române, filiala Cluj Napoca

Pe măsură ce privirea noastră este îndreptată către viitor, descoperim nu de puține ori, că înaintașii noștri posedau deja ceea ce noi vrem să inventăm. Iar acest fapt se verifică ori de câte ori proiectăm noi și noi modele educaționale și încercăm, așa cum făceau vechii greci prin intermediul unui termen intraductibil și miraculos, „paideia”, să unificăm într-un tot indivizibil al personalității omenești cultura și educația.Căci, așa cum arată și cunoscutul filosof al culturii Bernard Valade, noi astăzi păstrăm încă viu, în toate proiectele de reformă educațională europeană, idealul paideic grecesc în ciuda faptului că în loc de „paideia” avem la dispoziție o serie întreaga de cuvinte latine substitute ce trimit gândul la cultură și educație: eruditio, studia, educatio, doctrina, disciplina, litterae, humanitas etc.

Dar care sunt căutările românilor, de ieri și de azi, în privința remodelării și reinventării vechiului ideal paideic menit să producă noua alianță, atât de dorită, între cultură și educație? Ce pozitie a fost rezervată filosofiei în formarea noii personalități umane care se îndreaptă către societatea cunoașterii și învățării? Ce lecții ne-a transmis tradiția noastră internă în acestă privință și în ce măsură trebuie să integrăm și experiența altor țări preocupate de atingerea acestui ideal paideic în care educația și cultura sunt concepute într-o unitate indivizibilă? Cum trebuie să privim actualele proiecte educaționale care pun accent doar pe formarea de competențe neglijând voit, pare-se, factorii formativi și educaționali?

Sunt întrebări la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, plecând de la cercetările realizate, în ultimele două decenii, de cunoscutul filosof Ionuț Isac, cercet. șt. gr. I, la Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române.

Realizator: Constantin Aslam