A fost odată - Mărțișorul | PODCAST

Cu mult înainte ca hărțile să despartă țări și popoare, când oamenii modelau în lut și ciopleau piatra, s-a născut un obicei firav și puternic deopotrivă: Mărțișorul. În epoca în care timpul era măsurat de lunile primăverii și recolta înflorea odată cu cerul, oamenii purtau la piept sau la mână două fire împletite, alb și roșu, ca o amuletă, un jurământ tăcut între om și natură.

Astăzi, mărțișorul este mai mult decât o podoabă, este o moștenire vie. În decembrie 2017, tradiția mărțișorului a fost înscrisă pe Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, în urma unei candidaturi comune a României, Republicii Moldova, Bulgariei și Macedoniei de Nord.

În Roma Antică, luna martie îi era închinată zeului Marte, întruchiparea Soarelui la echinocțiul de primăvară. Arheologii au descoperit amulete vechi de peste 8000 de ani, realizate din pietre vopsite în alb și roșu, care se purtau în vremea aceea la gât.

Dar firul poveștii nu s-a oprit aici. Din România până în Bulgaria, din Macedonia până în Grecia și Albania, din munții Moldovei până în satele aromâne, tradiția a supraviețuit în diverse forme: mărțișor, martenitza, verore, brățară de martie. În fiecare loc, deși povestea se spune diferit, mesajul e același: primăvara se poartă la piept, în inimă.

În trecut, firul alb-roșu era împletit manual din lână, bumbac sau mătase și era oferit membrilor comunității ca simbol al protecției. Se purta la încheietura mâinii, la glezne, la brâu sau prins la piept, uneori cu un bănuț de argint pentru noroc. În unele zone, mărțișorul era legat în coarnele animalelor sau la poarta casei, pentru a aduce sănătate și belșug. Se purta până la înfloritul pomilor, cântatul cucului sau sosirea berzelor, apoi era agățat într-un copac, aruncat în apă sau așezat pe o brazdă verde ca să aducă noroc în anul ce urma.

Astăzi, pe 1 martie, în România și în alte țări din sud-estul Europei, un simplu gest deschide primăvara: un fir alb și roșu, legat cu grijă, se dăruiește cu speranță. Bărbații îl oferă femeilor, fetele îl prind la încheietura băieților, iar copiii îl poartă cu bucurie. Dincolo de gest, mărțișorul este o poveste comună a patru popoare – români, bulgari, moldoveni și macedoneni – care, deși separate de granițe, sunt legate de același fir răsucit de tradiție.

În România obiceiul este documentat în peste 500 de localități, potrivit Atlasului Etnografic Român, iar legendele spun că mărțișorul își are rădăcinile în tainicele întâmplări ale Dragobetelui.