La favorita - Chipuri feminine ale aceleiași forțe

Elisabetta, așa cum o conturează Giuseppe Verdi în Don Carlo, este femeia demnității. O căsătorie politică îi confiscă iubirea, iar forța ei devine tăcerea. La Verdi, muzica ei este amplă, gravă, aproape regală, suferința capătă verticalitate.

Leonora, în schimb, prinde viață prin muzica lui Gaetano Donizetti în La favorita. Ea nu este constrânsă de o coroană, ci de propriile alegeri. Puterea ei nu e solemnă, ci vulnerabilă. La Donizetti, vocea ei tremură, se frânge, se confesează.

Verdi construiește tragedia prin monumentalitate. Donizetti o construiește prin intimitate.

Una renunță la iubire pentru datorie. Cealaltă renunță la putere pentru iubire.

Dar în ambele cazuri, compozitorii transformă vocea feminină în centru de gravitație. Și poate că adevărata lor forță nu stă în statut, ci în felul în care muzica le dă, în sfârșit, libertatea de a spune tot ce istoria le-a obligat să ascundă.