Ioan T. Morar: „A dispărut râsul colectiv. S-a transformat în râs individual”

Scriitor, jurnalist și diplomat, Ioan T. Morar evocă grupurile de umor studențesc din anii comunismului, precum Ars Amatoria din Cluj, Vouă din București și Divertis din Iași, care susțineau spectacole cu aluzii politice, la vedere, dar organizau și întâlniri clandestine, unde se spuneau bancuri cu Ceaușescu.

Cum a fost posibilă apariția și persistența acestor forme de împotrivire față de regimul comunist?

„Studenții care au făcut un umor semioficial erau prezenți pe scenă, dar într-o bulă cumva ocrotită, în centre universitare, nu ajungeau la toată lumea. De aceea a existat un pic de toleranță din partea organelor. Și cred că unul dintre cei care a permis această toleranță a fost Nicu Ceaușescu, care a făcut școala la timp.”

La întâlnirile clandestine, Ioan T. Morar îl imita pe Nicolae Ceaușescu, reușind să intre în pielea personajului.

„Încercam să imit simplitatea lui de gândire. De pildă, când s-a deschis Canalul Dunăre-Marea Neagră, am făcut o petrecere cu «Divertis » și am dat un sfat în stilul lui Ceaușescu: am spus că urez constructorilor Canalului să-l facă destul de larg încât să poată trece două vapoare, iar constructorilor de vapoare, să le facă destul de strâmte încât să poată trece două pe Canal.”

În dialogul moderat de publicistul Cristian Pătrășconiu, Ioan T. Morar face o paralelă între umorul de atunci și cel de acum.

„În dictatură se râdea pe înfundate, dar era un sentiment de eliberare mult mai profund…

Ceea ce a dispărut acum este râsul colectiv, care s-a transformat în râs individual. Dar râsul ne-a salvat atunci și ne poate salva și acum.”