Premiera spectacolului “Ursul păcălit de vulpe” la Teatrul “GULLIVER”
20 January 2020
Arhitectul Ștefan Dorin Adam invitatul primei conferințe speciale FITS și TNRS din 2020 – „Spațiile comunităților. Dialog despre creativitate” este tema conferinței
20 January 2020

PORTRET: Federico Fellini – 100 de ani de la naşterea unui regizor de film inegalabil

(Photo by AFP)

Luni, 20 ianuarie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Federico Fellini, scenarist, caricaturist, scriitor italian şi unul dintre cei mai importanţi regizori de film ai secolului trecut. Pe parcursul a 50 de ani de carieră, Fellini a câştigat mai multe premii, printre care un Palme d’Or pentru capodopera „La Dolce Vita“, iar patru dintre peliculele regizate de el au fost distinse cu Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină“.

Federico Fellini s-a născut la 20 ianuarie 1920, în oraşul italian Rimini, fiind fiul lui Urbano, un agent comercial provenit dintr-o familie de ţărani şi mici arendaşi, şi al Idei Barbiani, casnică, fiica unor comercianţi, originară din Roma.

Fellini a mai avut doi frați, pe Riccardo (1921–1991), care a fost documentarist pentru televiziunea RAI și Maria Magdalena (1929–2002), actriţă şi scriitoare.

(Photo by AFP)

A parcurs primele clase la un institut condus de călugărițele ordinului San Vincenzo (începând cu 1924), apoi la școala publică Carlo Tonni din localitate (din 1926). Uneori Fellini era un elev conștiincios, alteori nu se dădea în vânt după şcoală şi obişnuia să chiulească de la ore. În acei ani a făcut o pasiune pentru desen, îi plăcea să pună în scenă spectacole de teatru de păpuși și, mai târziu, era pasionat de „Il corriere dei piccoli”, o revistă pentru copii care transpunea un desen animat american.

Tot în acei ani, a descoperit lumea teatrului Grand Guignol – un teatru aflat în cartierul Pigalle din Paris, care, de la deschiderea sa în anul 1897 și până la închiderea în 1962, s-a specializat în spectacole de groază naturalistă (aşa – numitul „amoral horror entertainment”) – , lumea circului – mai ales a spectacolelor susţinute de Pierino (Pierrot), de la care se vor inspira marile sale filme de mai târziu dedicate fascinantei și tristei lumi ambulante, culminând cu „Clovnii”, dar şi filmele – prima peliculă vizionată, „Maciste all’Inferno”, cu premiera în anul 1925, în regia lui Guido Brignone, cu Bartolomeo Pagano, Umberto Guarracino şi Mario Saio în rolurile principale, un film care i-a marcat întreaga carieră și i-a influenţat viziunea asupra lui Dante, în particular şi a filmului, în general.

În 1937, Fellini deschide un magazin de portrete în Rimini, împreună cu pictorul Demos Bonini, tot atunci apărându-i primul articol umoristic, în cotidianul milanez „Domenica del Corriere”. Se decide să urmeze o carieră de caricaturist şi scriitor de gaguri, apoi, în 1938, călătoreşte la Florenţa, unde publică primul său desen (caricatură), în săptămânalul „420”. În acei ani, Fellini aprecia şcoala drept „exasperantă”, înregistrând, într-un singur an şcolar, 67 de absenţe. Fellini s-a împrietenit cu Luigi „Titta” Benzi, un viitor avocat din Rimini, alături de care va deveni, în perioada dictaturii lui Mussolini, membru al grupului tinerilor fasciști.

În iulie 1938, obţine bacalaureatul, apoi în septembrie 1939, Fellini s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Roma, însă doar pentru a-și mulțumi părinții, în fapt el nu va participa la vreun curs.

Se va caza la o pensiune din Roma, unde îl va cunoaşte pe pictorul Rinaldo Geleng, de care îl va lega o prietenie strânsă pentru tot restul vieţii. Cei doi, aflaţi într-o sărăcie cruntă, încearcă să se întreţină din realizarea unor desene ale restaurantelor și cafenelelor și portrete ale patronilor.

Fellini se angajează, pentru scurtă vreme, ca reporter, la ziarele „Il Piccolo” și „Il Popolo di Roma”, a scris scheciuri pentru spectacolele de radio, apoi publică, între anii 1939-1942, în „Marc’Aurelio”, o revistă semestrială de umor extrem de influentă, unde a obţinut o rubrică săptămânală ce va deveni foarte apreciată. Succesul de aici îl va aduce în atenţia mai multor scriitori și scenariști, care i-au oferit noi perspective de afirmare în lumea filmului. Astfel, Aldo Fabrizi, actor, regizor, scenarist și comedian italian, îi va oferi lui Fellini oportunitatea de a scrie scenariile pentru spectacolele sale.

În anul 1943, Federico scrie şi difuzează la radio o serie de scheciuri umoristice “Aventurile lui Cico şi ale Pallinei”, iar actriţa italiană Giulietta Masina, interpreta acestor scheciuri, îl va fermeca iremediabil. La scurt timp, în acelaşi an, la 30 octombrie, cei doi se vor căsători, iar după câteva luni se va naşte fiul lor, Pierfederico, care va avea un destin crunt, plecând la Domnul după doar o lună de viaţă, din cauza encefalitei. Cei doi soţi, şocaţi şi îndureraţi, vor hotărî, ca de aici înainte, să nu mai aibă copii, însă, în ciuda acestui eveniment tragic, ei se vor iubi mereu la fel ca în prima zi, viaţa lor de familie va fi un model, până când moartea îi va despărţi.

Despre căsnicia lor, cei doi aveau să afirme: „Când iubeşti nu se poate să fii gelos. Dar eu găsesc că e un sentiment frumos… Se întâmplă uneori să avem câte o criză de mânie şi să ne mai şi certăm. Căci nu suntem îngeri. Sunt multe lucruri care mie îmi plac şi lui nu, de pildă călătoriile. Mie îmi place să voiajez, el preferă casa. Ne înţelegem fără să vorbim. Ghiceşte când îi ascund ceva: «ceea ce tu nu exprimi, este un mic nor pe cer şi eu îl văd imediat», obişnuia să-mi spună … Mi se pare magic să fii predestinat pentru ceva anume. Cred în destin. Şi cred că am avut şansa să întâlnesc pe cineva care să fie exact întregirea mea”, spunea Giulietta Masina. În replică, Fellini afirma: “Întâlnirea mea cu Giulietta a fost ceva predestinat, indiscutabil. Într-un anumit sens, a avut importanţa pe care o au lucrurile fatale. Cred că Giulietta reprezintă o încurajare şi un echilibru necesar pentru a trăi viaţa pe care am trăit-o. Ea a însemnat, de asemenea, stimularea imaginaţiei mele, o adevărată întâlnire în profunzime. Sunt recunoscător Giuliettei pentru bunăvoinţa, înţelegerea, dar mai ales, răbdarea de care ea a dat dovadă în toţi aceşti ani… Ea întreţine în permanenţă o bună dispoziţie care mi se pare mereu binefăcătoare. Şi mai are şi alte merite: ştie să se facă indispensabilă, să te asculte vorbind, să-ţi ghicească gândurile, să-ţi ridice moralul când e cazul. E o fire expansivă, simte nevoia să împărtăşească cuiva gândurile şi problemele ei. Şi acela se întâmplă să fiu eu.”

Federico Fellini, Giulietta Masina si Marcello Mastroianni,

Pe plan profesional, Fellini devine coautor şi autor de scenarii de film, apoi va ajunge un regizor de film extrem de apreciat, Roberto Rossellini – regizor italian de film și televiziune, unul dintre cele mai importanți regizori ai filmului neorealist italian, soţul lui Ingrid Bergman şi tatăl actriței Isabella Rossellini – fiind cel care îl va orienta pe artist, în mod decisiv, către lumea filmului.

Va contribui la scrierea scenariilor pentru „Knights of the Desert” (1942), „Before the Postman” (1942), „The Peddler and the Lady” (1943), „L’ultima carrozzella” (1943), „Paisà” (1946) (regia Roberto Rossellini), „Black Eagle” (1946), „Il delitto di Giovanni Episcopo” (1947), „Senza pietà” (1948), „Il miracolo” (1948) (regia Roberto Rossellini), „Francesco, giullare di Dio” (1950) (regia Roberto Rossellini), „Il Cammino della speranza” (1950), sau „Persiane chiuse” (1951), unele dintre acestea definitorii pentru cinematografia italiană.

Fellini a făcut parte, de asemenea, din echipa care avea să scrie scenariul pentru filmul ”Roma, citta aperta” (1945), care i-a adus prima nominalizare la Oscar.

După acest succes în cariera de scenarist, face pasul către regia de film, realizând „Luci del varietà” (1950) (în colaborare cu Alberto Lattuada) şi „Lo sceicco bianco” (1952), iar pelicula ”I vitelloni” (1953) a obţinut „Leul de Argint” la Festivalul de film de la Veneţia.

Au urmat filmele „L’amore in città” (1953) şi ”La Strada” (1954) – care a obţinut Oscarul pentru cel mai bun film străin – care a făcut parte dintr-o trilogie alături de ”Il Bidone” (1955) şi ”Le Notti di Cabiria” (1957) – acesta din urmă aducându-i lui Fellini al doilea Oscar pentru cel mai bun film străin.

Au urmat apoi filmele „La Dolce Vita” (1960), „Boccaccio ’70” (1962), „8 1/2″ (1963) – care i-a adus încă un Oscar pentru cel mai bun film străin -, „Giulietta degli spiriti” (1965) – distins cu Golden Globe pentru cel mai bun film străin -, „Histoires extraordinaires” (1968), „Fellini: A Director’s Notebook” (1969), „Fellini Satyricon” (1969), „I clowns” (1970), „Fellini Roma” (1972) şi ”Amarcord” (1973) – care, de asemenea, a fost recompensat cu un Oscar.

Tot în regia lui Federico Fellini, au apărut filmele „Il Casanova di Federico Fellini” (1976), „Prova d’orchestra” (1979), „La città delle donne” (1980), „E la nave va” (1983), „Ginger e Fred” (1986), „Intervista” (1987) – care a obţinut a 15-lea Premiu de Aur al Festivalului de Film de la Moscova şi Premiul aniversar al ediţiei a 40-a a Festivalului de Film de la Cannes – şi „La voce della luna” (1990).

În 1984, Fellini a fost distins cu Legiunea de Onoare, iar în 1990, a primit Praemium Imperiale, din partea Asociaţiei de Artă Japoneză.

În anul 1992, era publicat un sondaj realizat de revista Sight&Sound privind regizorii internaţionali, Fellini fiind desemnat cel mai important regizor al tuturor timpurilor, iar peliculele „La Strada” şi „8 1/2” au fost desemnate în top zece al celor mai influente filme ale tuturor timpurilor.

În 29 martie 1993, Fellini a fost recompensat cu Oscarul pentru întreaga sa carieră – iar de-a lungul carierei de peste 50 de ani, totaliza nu mai puţin de 64 de premii pentru realizările sale în slujba celei de-a şaptea arte, pentru personajele memorabile pe care le-a creat, pentru poveştile pline de satiră, de melancolie, de vise şi viziuni magice.

Însă, după doar trei luni, la 16 iunie, a fost internat la spitalul Cantonal din Zürich pentru o angioplastie pe artera femurală. Două luni mai târziu, suferă un accident vascular cerebral la Grand Hotel din Rimini, în urma căruia va rămâne parțial paralizat. Este transferat la Ferrara, iar mai apoi la un spital din Roma, pentru a se încerca reabilitarea sa.

Suferă, însă, un al doilea atac cerebral, care îl va aduce într-o stare de comă ireversibilă.

Federico Fellini a plecat la Domnul, la Roma, la 31 octombrie 1993, la vârsta de 73 de ani, la doar o zi după aniversarea a cincizeci de ani de la căsătorie.

(Photo by STAFF / AFP)

După doar patru luni, la 23 martie 1994, Giulietta Masina a murit şi ea, la vârsta de 73 de ani, din cauza unui cancer pulmonar. Conform dorinţei ei, la înhumarea sa, trompetistul Mauro Maur a interpretat „La Strada”, de Nino Rota, un puternic leitmotiv al filmului omonim de mare succes.

Giulietta Masina, Federico Fellini, și fiul lor, Pierfederico, îşi găsesc somnul de veci în Rimini, într-un mormânt de bronz, sub formă de corabie, sculptat de Arnaldo Pomodoro şi aflat la intrarea principală a cimitirului din localitate.

În onoarea marelui regizor, Aeroportul din Rimini poartă numele Federico Fellini.

Pentru a prezenta realizările sale remarcabile, au fost realizate numeroase filme documentare despre viaţa şi opera sa, printre acestea aflându-se „Ciao Federico (1969), regia Gideon Bachmann, „Federico Fellini – un autoritratto ritrovato” (2000), regia Paquito Del Bosco, pentru RAI TV, „Fellini: I’m a Born Liar” (2002), regia Damian Pettigrew, pentru ARTE, Eurimages, şi „”How Strange to Be Named Federico” (2013), regia Ettore Scola.

de Razvan Moceanu – RADOR