DOCUMENTAR: Cernobîl – 35 de ani după dezastru
26 April 2021
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: O „călătorie muzicală” prin două republici, RPR și RSR. Invitat, conf. univ. dr. Ladislau Csendes
27 April 2021

PORTRET: Fernando Magellan şi prima călătorie în jurul lumii

Marţi, 27 aprilie, se împlinesc 500 de ani de la moartea lui Fernando Magellan, navigatorul portughez care a realizat prima călătorie în jurul lumii, în epoca post-cruciade în care europenii erau în căutare de teritorii noi care să fie descoperite şi stăpânite.

* * * * *

 

Fernando Magellan, pe numele real Fernão de Magalhães, s-a născut în anul 1480, în oraşul Oporto, din Portugalia, într-o familie nobiliară sărăcită din partea de nord a Portugaliei, a cărei origine datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea.

Părinţii săi erau Rui de Magalhães, guvernator de Aveiro, și Alda de Mesquita.

În acea perioadă, în centrul atenției se aflau doi mari colonialiști medievalii, Imperiul portughez și Imperiul spaniol, fiecare îndreptându-şi atenţia către cucerirea de noi teritorii – portughezii către Africii de Nord, spre Indii, iar spaniolii către necunoscutul vest.

Încă de copil, a fost pasionat de studiului navigației și al astronomiei şi a studiat la „Queen Leonora’s School of Pages” din Lisabona.

La vârsta de 20 de ani, s-a alăturat flotei portugheze care naviga spre Africa de Est, iar doi ani mai târziu a explorat orașul portuar Malacca (Malaezia).

În anul 1513, în timp ce se afla într-o expediție în Maroc, Magellan a fost rănit și a rămas pentru tot restul vieții sale cu un mers șchiopătat, piciorul stâng fiindu-i pe jumătate paralizat.

În anii tinereţii s-a aflat timp de zece ani în expediţii, în care a ocolit, de patru ori, Capul Bunei Speranţe, a străbătut în lung şi-n lat oceanele Atlantic şi Indian, ajungând în Africa, India şi Malayezia şi a acumulat cunoştinţe geografice impresionante, pe care le considera secrete.

Din cauza infirmităţii sale, a fost refuzat de regele Portugaliei, după ce îi ceruse un post în serviciul său, lăsându-i doar posbilitatea să-şi caute un serviciu într-o altă ţară.

În anul 1517, Magellan a ajuns la Valladolid, unde îşi avea reşedinţa regele Spaniei Carol I (1516-1556) şi unde a fost primit de cardinalul Jimenez.

După ce, Magellan studiase cu atenţie documentele aflate în bibliotecile publice despre expediţiile anterioare, el îşi propusese să nevigheze pe ape pentru a descoperi noi rute, noi teritorii.

În 1487, fusese deschis drumul cuceririlor portugheze, navigatorul Bartolomeo Diaz ajungând la Capul Bunei Speranțe, apoi, în 1498, Vasco da Gama descoperea drumul către Indii. Portughezii își clădiseră un imperiu în Orient, iar către vest, călătorind pe ape necunoscute, spaniolii aveau să descopere, prin italianul Cristofor Columb, Lumea Nouă.

De asemenea, în 1493, Reyes Católicos, Isabella I a Castiliei și Ferdinand al II-lea de Aragon, stabileau prima așezare europeană de peste Oceanul Atlantic.

Magellan creionase o continuare a proiectului lui Columb, de a găsi un nou drum spre Indii, trecând pe lângă coasta de sud a Americii, în loc să folosească ruta ce trecea pe după Capul Bunei Speranţe. Acest proiect i-a fost prezentat cardinalului Jimenez, iar ideile sale i-au încântat atât pe cardinal cât şi pe rege.

La 22 martie 1518, a fost semnată o înţelegere între Magellan şi Coroana spaniolă, conform căreia Magellan devenea amiralul flotei spaniole de explorare şi guvernator al eventualelor pământuri descoperite în urma expediţiilor. Actul mai prevedea faptul că suveranul se obliga să echipeze cinci corăbii în scopul de „a face descoperiri”.

Flota aflată sub comanda lui Magellan, dotată cu 18 tunuri, cuprindea cinci nave – nava amiral a lui Magellan, „Trinidad”, „San Antonio”, condusă de Juan de Cartagena, „Victoria” – condusă de Luis de Mendoza, „Concepcion” – condusă de Gaspar de Quesada şi

„Santiago” – condusă de căpitanul Joao Serrao, cel care va publica mai târziu povestea întregii expediţii, la care au participat şi un navigator renumit, Elcano, şi mai mulţi preoţi.

La 20 septembrie 1519, flota lui Magellan pornea din portul San Lucar, cu un echipaj total de 256 de oameni, iar la 26 septembrie ajungea la Teneriffa. După alte două luni dificile, la 13 decembrie, flota poposea în ceea cea astăzi este Golful Rio de Janeiro (golful Santa Lucia pe atunci), unde şi-a refăcut proviziile.

După două săptămâni de staţionare, flota lui Magellan îşi relua călătoria, cu ocolul Americii de Sud, însă cum vara australă era pe sfârșit, cu cât se naviga mai spre sud, cu atât vremea se răcea mai mult. Magellan a navigat apoi de-a lungul coastei, fiind atent la fiecare golf, la 10 ianuarie a ajuns pe râul Rio de la Plata, însă după ce a navigat câteva zile spre amonte a ajuns la concluzia că nu este drumul în căutarea căruia era, şi şi-a continuat drumul spre sud.

Magellan va hotărî să ierneze în Patagonia, în Argentina de astăzi, poposind la 31 martie 1520, în portul numit San Julián, loc de refugiu într-un estuar adăpostit.

Aici se va produce „răzvrătirea de Paște”, de la 1 aprilie 1920, echipajele conduse de  Juan de Cartagena, Luis de Mendoza și Gaspar de Quesada, revoltându-se faţă de ruta spre care se îndreptau, îndoindu-se de existența acestei treceri către vest, și, mai ales, de șansele lor de supraviețuire în aceste regiuni reci și pustii. Ei cereau ca flota lui Magellan să se întoarcă în Spania.

Magellan și marinarii care i-au rămas fideli aveau să scape din revoltă, după ce  Mendoza a fost ucis, Quesada a fost judecat și executat, iar Juan de Cartagena și preotul Pedro Sanchez de la Reina au fost abandonați pe țărmul Patagoniei.

Alți răzvrătiți au fost condamnați, unii au fost torturaţi, însă unii dintre aceştia, precum Juan Sebastián Elcano, sau cosmografui Andres de San Martin, au fost amnistiaţi, fiindcă Magellan avea nevoie de ei pentru a-și continua călătoria.

Însă pe lângă revoltă, flota va pierde nava „Santiago”, echipajul fiind distribuit pe celelalte patru nave.

Abia la mijlocul lunii octombrie, flota a părăsit Golful San Julian, navigând de-a lungul coastei, iar la 21 octombrie 1520, va ajunge la capul din nord-estul strâmtorii, „Capul Fecioarelor”, cum l-a numit Magellan, care avea să primească numele conducătorului expediţiei.

Mai departe, la 27 noiembrie, flota va ajunge la Capul Victoriei, numit aşa după una dintre navele lui, apoi a intrat în apele Oceanului Pacific.

Însă nava „San Antonio” avea să părăsească flota, plecând în căutarea şi recuperarea căpitanului ei, Juan de Cartagena.

După reparaţii la nave şi reaprovizionare, Magellan a navigat spre nord-vest, fiind hotărât să ajungă în Indii. Au urmat aproape patru luni de navigare fără a zări uscat, proviziile fiind aproape de epuizare. Cronicile călătoriei arată că echipajul a trebuit să supraviețuiască mâncând șobolani și pisici, consumând supă de rumeguș făcută cu apă de mare, sau gătind pătrate de piele tăiate din marginile velelor…

La 6 martie 1521, însă, echipajul a zărit insulele Ladrone, de unde s-au putut alimenta parțial după ce au fost prădați de băștinașii care au venit în întâmpinarea lor la bordul unor canoe, motiv pentru care arhipelagul a fost botezat, „Las Islas de los Ladrones” („Insulele Tâlharilor”).

După alte zece zile, la 17 martie, Magellan a descoperit insulele Samar din arhipelagul Filipinelor. Au găsit acolo peisaje idilice, mirodenii, păsări viu colorate, băstinași care păreau pașnici.

O primă escală a fost făcută pe insula Limasawa, la 28 martie, unde s-a ținut prima liturghie din Filipine, o a doua pe insula Cebu, la 7 aprilie,⁠ unde regele Rajah Humabon⁠ s-a convertit la creștinism împreună cu poporul lui.

Flota va poposi apoi pe insula Mactan, de lângă Cebu, unde, însă, regele Lapu-Lapu⁠ a refuzat să se supună invadatorilor şi să se convertească la creştinism. Magellan a condus o ofensivă împotriva regelui şi a ostaşilor său, șaizeci de bărbați în armură și înarmați cu archebuze⁠ fiind de presupus că îi vor putea învinge cu ușurință pe băștinașii dezbrăcați, însă de treizeci de ori mai numeroși.

Războinicii lui Lapu-Lapu își făcuseră, însă, scuturi din lemn de esenţă extrem de tare, rezistent la archebuze, și erau înarmați cu săgeți otrăvite, al căror efect ucigaş era aproape instantaneu.

În timpul bătăliei de pe insula Mactan, Magellan a căzut sub lovituri, împreună cu șase dintre tovarășii săi, a fost străpuns de o săgeată otrăvită, şi a murit la 27 aprilie 1521.

Cu 113 oameni rămaşi, trei nave erau prea multe de manevrat, aşadar, la 2 mai 1521, la ordinul noului căpitan, Juan Sebastian Elcano, unul dintre răzvrătiții grațiați de către Magellan, nava Conception a fost arsă.

Navele Trinidad și Victoria au ajuns pe Insulele Moluce abia la 8 noiembrie 1521. Misiunea era împlinită și la bord se aflau numeroase mirodenii.

Trebuie spus că insulele, cunoscute şi drept Insulele Mirodeniilor, localizate în zona Indoneziei de astăzi, abundau în condimente, extrem de rare pe atunci și, în același timp, extrem de căutate pentru proprietățile lor în gastronomie, dar și cele afrodiziace.

Iar prețul era pe măsură, fiindcă valorau de până la zece ori greutatea lor în aur. Pentru spanioli, drumul către scorțișoară și cuișoare era imposibil de accesat, căci portughezii dețineau, conform tratatului, rutele maritime de la est, de-a lungul coastei africane.

Victoria a părăsit prima portul Melucelor, iar membrii navei Trinidad au descoperit că aceasta avea o spărtură, însă n-au mai avut timp de reparaţii, fiind capturați de către portughezi.

Nava Victoria, singura rămasă din flota de cinci de la plecare, cu un echipaj de numai 18 oameni, va ancora la Sanlúcar de Barrameda (Sevilla de azi), la 6 septembrie 1522, la aproape trei ani de la plecare. Încărcătura de scorțișoară și cuișoare a reușit să acopere costurile expediției și chiar să scoată un profit, însă, în cele din urmă, s-a constatat că riscurile călătoriei au fost prea mari, piederile umane însemnate, atfel că Imperiul spaniol va renunța la pretențiile sale asupra micului regat al mirodeniilor, prin Tratatul de la Zaragoza, din 1529.

Ocolul lumii realizat de Magellan a dovedit lumii sfericitatea Pământului și posibilitatea navigării în jurul acestuia.

Ruta pe care a descoperit-o a fost urmată cu succes abia după alţi 58 de ani, restul încercărilor fiind sortite eşecului. În cartea scrisă de Gavin Menzies, „1421”, acesta afirma că înaintea lui Magellan, în iarna anului 1421, împăratul Chinei traversase deja această strâmtoare.

Navigaţia prin Strâmtoarea Magellan a fost ulterior abordată mai rar, din cauza problemelor politice şi a dificultăţilor de acces – din cauza vânturilor puternice din Patagonia este una dintre cele mai periculoase strâmtori – , iar după deschiderea, în 15 august 1914, a Canalului Panama, legând oceanele Atlantic și Pacific, accesul prin aceasta a fost practic abandonat.

de Razvan Moceanu – RADOR