Stagiunea 2017 / 2018, pregătită să intre în scenă la Teatrul Colibri Craiova
19 September 2017
Premieră la MERLIN: 4 DANSURI tango, bolero, rock & roll şi vals
19 September 2017

Premiera spectacolului GAIȚELE de Alexandru Kirițescu

Teatrul Național „Marin Sorescu” anunță deschiderea stagiunii 2017-2018 cu premiera spectacolului „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, regia Alexandru Boureanu, pe data de 22 sept. 2017, ora 19:00, la Sala „Amza Pellea”.

O piesă care s-a jucat în multe variante, pe mai toate scenele ţării, cu un succes enorm, o vedem acum la Craiova într-o viziune proaspătă,  imaginată de regizor alături de scenografa decorului arh. Andreea Simona Negrilă. După un scenariu posibil în care moştenitorii familiei Duduleanu şi-au găsit refugiul în perioada comunistă la Paris, descoperim lumea lui Kiriţescu prin frânturi de amintiri din copilăria ultimului moştenitor, fata Colettei, în momentul în care aceasta revine în casa Anetei Duduleanu. Tehnica regizorală folosită este una de fragmentare a acţiunii care este susţinută vizual prin costumele concepute de arh. Alexandra Constantin, iar actrița Mirela Cioabă semnează asistența de regie.

Piesa „Gaițele” (sau „Cuibul de viespi”) este una dintre comediile de valoare ale perioadei interbelice din dramaturgia națională, aparține scriitorului Al. Kirițescu, iar acțiunea piesei are loc chiar în Craiova. „Gaițele” (1932) este piesa care închide trilogia burgheză a scriitorului, din care mai fac parte piesele „Marcel și Marcel” (sau „Anișoara și ispita”) și „Florentina”. Dramaturgul Al. Kirițescu creionează portretul savuros al micii burghezii. Poate cea mai apropiată de comedia caragialiană, prin virulența satirică și valoarea literară incontestabilă, piesa „Gaițele” reflectă cel mai clar atitudinea critică a scriitorului față de societatea vremii sale.

Distribuția reunește actorii Tamara Popescu (Aneta Duduleanu), Costinela Ungureanu (Wanda Serafim), Petra Zurba (Margareta Aldea), Alina Mangra (Colette Duduleanu), Romanița Ionescu (Fräulein), Geni Macsim (Lena), Raluca Păun (Zoia), Cătălin Vieru (Mircea Aldea), Alex Calangiu (Georges Duduleanu), Nicolae Vicol (Ianache), Ioana Andone (Zamfira), Cătălin Miculeasa (Un tânăr), Ioana Vicol și Romana Vicol (Fetiţele Colettei şi Ianache Duduleanu).

PREMIERA spectacolului „Gaițele”, de Al. Kirițescu programată vineri 22 sept. și sâmbătă, 23 sept. 2017, ora 19:00, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova se joacă cu casa închisă. Următoarea reprezentaţie este programată pe 9 noiembrie 2017.

Bilete disponibile online https://ebilet.tncms.ro/ebilet și la Agenţia teatrală, telefon: 0251.413.677 – program: Luni-Vineri 11:00-19:00 ; Sâmbătă-Duminică 12:00-19:00