Bilet de îmbarcare spre… China, la Lhasa

astăzi, ora 13:44

Regiunea autonomă Tibet, este un loc aflat la întretăierea a trei mari civilizaţii: indiană, nepaleză şi chineză. Istoria sa
este puţin cunoscută şi în mare parte se bazează pe tradiţii orale şi adesea se confundă cu elementele mitologice.

* * *

Astăzi, Tibetul este o regiune istorică inclusă în teritoriul Chinei. În trecut însă, Vechiul Tibet era o zonă de sine stătătoare, cu o suprafaţă aproximativă cu teritoriul Europei. Forţele a două plăci continentale s-au ciocnit una de cealaltă şi au dat naştere, în milioane de ani, la lanţuri muntoase, platouri aride şi periculoase, străbătute de blocuri stâncoase masive. Cât despre climă, ea se numără printre cele mai aspre din lume, cu temperaturi scăzute, vânturi
tăioase, raze puternice ale Soarelui şi precipitaţii reduse. Fapt pentru care, adaptarea a fost singura şansă de supravieţuire pentru oameni, animalele şi plante, ce au fost supuse unei dure dictaturi a naturii la altitudini mari. Peisajul
copleşitor şi umbra giganţilor muntoşi şi-au pus amprenta şi asupra temerilor şi dorinţelor clanurilor şi ale triburilor ce s-au stabilit în zonă. Acestea aduceau ofrande spiritelor, care îşi aveau lăcaşul în pământ, în apă, în foc ori pe piscurile sacre.

* * *

În prima jumătate ale secolului al VII-lea, s-a încheiat aşa zisa epocă mistică.
Învăţăturile lui Buddha au ajuns în Tibet, dinspre India, o influenţă în acest sens datorându-se celor două soţii ale regelui Songtsän Gampo (o prinţesă nepaleză şi una chineză, ce au adus drept zestre primele statui budiste). Cu timpul, în întreaga regiune au început să apară şi mânăstirile, care s-au transformat în centrele unei noi epoci.

De-a lungul secolelor, liderii spirituali au câştigat tot mai mult teren în faţa conducătorilor pământeşti. Până la începutul secolului al XVI-lea, o nouă eră şi-a făcut apariţia: perioada conducătorilor Dalai Lama (regi-zei, manifestarea lui Buddha pe pământ). Sub conducerea lor a luat naştere un stat monahal feudal, iar simbolul puterii spirituale şi pământeşti a devenit din vremea celui de-al V-lea Dalai Lama, Palatul Potala din capitala Lhasa.

* * *

Lhasa (ce se traduce prin „Pământul Zeilor”), capitala regiunii autonome Tibet, este situată la o înălţime de peste 3.600 de metri deasupra nivelului mării, în valea râului Kyi Chu. Oraşul, întemeiat în secolul al VII-lea de că­tre fondatorul
primului stat tibetan, reprezintă punctul principal în traseul unei călătorii în Tibet. Vreme de se­cole, a fost un important loc de pelerinaj, dar şi centrul politic şi spiritual al regiunii. Deşi, până de curând, aici nu au existat hoteluri sau alte oportunităţi de acest gen pentru turişti, în ultimii ani se poate spune că această industrie a cunoscut o mare dezvoltare.

Importanţa oraşului Lhasa a cres­cut simţitor, când a devenit sediul tuturor conducătorilor spi­rituali Dalai Lama, a căror reşedinţă (Palatul Potala, aflat la peste 100 de metri deasupra oraşului), este considerată azi una dintre cele mai minunate realizări ale arhitecturii tibetane.

Se spune că numele palatului a fost preluat de la dealul sfânt din sudul Indiei, care în sanscrită însemna „clemenţa lui Buddha”. Legenda ne povesteşte că în secolul al VII-lea regele tibetan Songtsän Gampo a decis să ridice un palat
impunător, ca să o cinstească pe soţiei sa (prinţesa chineză Wen Cheng), şi totodată să încheie cu succes o perioadă lungă şi anevoioasă, plină de greutăţi şi renunţări. Au fost angajaţi mii de muncitori, meşteşugari şi artizani. Din nefericire, construcţia realizată atunci nu a rezista până în timpurile noastre, fiind distrusă de către cotropitorii chinezi.

* * *

În secolul al al XVII-lea lea, oraşul Lhasa a devenit capitala tuturor Dalai Lama. După ce şi-a întărit puterea în stat şi a decretat aşa numita „Regalitate Divină”, cel de-al V-lea Dalai Lama, a pus piatra de temelie a palatului ce poate fi admirat astăzi, în anul 1645. Lucrările au durat până în 1694, iar în final a fost înălţată o clădire grandioasă, pe 13 nivele, cu peste 1.000 de încăperi şi săli de întruniri, mii de sanctuare şi sute de mii de statuete. Palatul este împărţit în două părţi distincte – Palatul Alb (cu un pronunţat caracter laic, în care se află încăperile particulare ale lui Dalai Lama) şi Palatul Roşu (care reprezintă centrul religios al Tibetului, unde pot fi văzute Peştera Dharma şi Capela Sfinţilor).

* * *

Palatul Potala a fost transformat în muzeu (după anexarea armată a Tibetului efectuată de China) şi se află din anul 1994 pe Lista Patrimoni­ului Mondial UNESCO.

Cât despre restul arhitecturii şi ansamblurile urbane din Lhasa, acestea formează un mozaic aparte, compus dintr-un amestec de manifestări artistice chineze şi tradiţii tibetane. În ciuda vremurilor şi a timpului, latura tradiţională a oraşului, a reuşit totuşi să se menţină şi să ofere turiştilor o adevărată încântare: stră­duţe înguste pavate cu dale de piatră, case din piatră (cu uşi şi ferestre viu colorate), localnici cu morişti de rugăciuni (pe care le învârîn mână), precum şi numeroşi comercianţi care îşi laudă marfa.

* * *

În inima centrului vechi, pe strada Barkhor, poate fi văzută unica enclavă tibetană din Lhasa (ce s-a păstrat până în zilele noas­tre) şi Templul Jokhang (denumit şi Catedrala Lamaismului), în jurul căruia sunt atârnate cădelniţe în
formă de pară, în care pelerinii ard în timpul ritu­alurilor de rugăciune, diverse plante aromate. Rămânând în zonă, puteţi merge şi la cumpărături, aici existând o piaţă de dimensiuni mici, de unde turiştii îşi pot achiziţiona fel de fel de suveniruri.

La nord de strada Barkhor, se mai găseşte un templu masiv, cu trei etaje, care poartă numele de Ramoche, considerat ca importanţă, al doilea templu din Tibet.

* * *

Înainte de a pleca din Lhasa, păstraţi-vă ceva timp şi pentru a trece prin Parcul Norbulingka, situat în suburbiile vestice ale oraşului, într-un decor spectaculos, pe malul râului Kyichu, la aproximativ 1 km de Palatul Potala. El a fost construit în secolul al XVIII-lea şi a fost unul dintre locurile preferate ale celui de-al şaptelea Dalai Lama. Cu timpul zona a suferit o serie de extinderi şi renovări, parcul fiind îmbogăţit cu pavilioane şi un palat de vară.