Bilet de îmbarcare spre… Liban

... de la 13,44

Liban - o ţară care de-a lungul timpului a fost un important centru
comercial pentru Orientul Mijlociu, cu o istorie bogată datată din cele mai
vechi timpuri şi cu o identitate culturală caracterizată printr-o mare
diversitate etnică.

Cei ce
aleg să îşi petreacă vacanţa în Libanul (patria fenicienilor), trebuie să ştie
că vor întâlni nu doar o multitudine de obiective turistice şi istorice, ci şi
locuitori deosebit de primitori, faimoşi pentru ospitalitatea lor. Limba oficială este araba, dar şi franceza, armeana, engleza sunt
folosite şi înţelese de majoritatea populaţiei. În timpul avut la dispoziţie, o
să încercăm să cunoaştem mai bine această ţară şi să trecem în revistă o parte
din locurile sale minunate, multe dintre ele unice, înscrise în Lista
Patrimoniului Mondial UNESCO. Şi desigur, în drumul nostru
nu vom uita să degustăm şi câteva din delicioasele preparate libaneze.

* * *

Republica Libaneză - o destinaţie ideală pentru iubitorii
de aventuri, arheologie, natură şi soare. Un loc unde istoria îşi dă întâlnire
cu timpul, aproape la tot pasul. Cunoscut
în Antichitate sub numele de Fenicia (cu oraşe-state înfloritoare, precum Tyr,
Sidon sau Byblos), teritoriul libanez a fost supus temporar, de-a lungul
secolelor, aflându-se pe rând sub ocupaţie romană sau otomană. Cât despre
oamenii acestor locuri, am putea spune că, în pofida islamizării, aici a
supravieţuit o importantă minoritate creştină (cunoscută sub numele de
populaţia maronită).

* * *

După încheierea Primului Război Mondial, ca urmare a
destrămării Imperiului otoman, Libanul a fost administrat (în numele Ligii
Naţiunilor), de către Franţa până în anul 1943 când şi-a câştigat independenţa.

Înainte de izbucnirea
Războiului civil libanez (1975 – 1990), ţara a cunoscut o perioadă de prosperitate,
datorată în cea mai mare parte turismului, agriculturii şi sistemului bancar.
Astfel, datorită puterii sale financiare obţinute şi a diversităţii, Libanul a
fost denumit în zilele sale de glorie, drept „Elveţia Orientului”, în timp ce
capitala sa Beirut era menţionată ca „Parisul Orientului Mijlociu”.

În prezent, Libanul încearcă să îşi revină după pierderile
suferite în urma deselor conflicte militare, dar şi a evenimentelor
internaţionale care i-au marcat
dezvoltarea, reconstrucţia ţării reprezentând un deziderat al
autorităţilor.

* * *

Dacă
vreţi să vă programaţi o vacanţă în Liban, trebuie să ştiţi că cele mai bune
perioade în care puteţi alege să vizitaţi această ţară, ar fi din aprilie până
în iunie şi din septembrie până în noiembrie. Pe lângă munte, mare şi plajă,
aici veţi găsi şi câteva zone naturale incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO:
Insula Palmierilor, Peştera Jeitta (pe care libanezii o numesc a fi „un dar din
lacrimile de dragoste ale îngerilor”) şi Pădurea de cedri din Wadi Qadish (Valea
Sfântă).

* * *

Liban – un teritoriu compus din coaste mângâiate de Marea
Mediterană, stânci alpine şi văi fertile. În „patria fenicienilor”, aşa
cum deja am amintit, pot fi întâlnite o multitudine de obiective turistice şi
istorice, cultura libaneză reflectând astfel moştenirea
diferitelor civilizaţii care şi-au lăsat urmele pe teritoriu său.

Astfel de vestigii care vorbesc despre aceasta, se regăsesc
la Baalbek (unde vom ajunge şi noi
într-o ediţie viitoare), un oraş ce a fost numit „Heliopolis” de romani şi care
se află înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1984, pentru vestigiile
sale arheologice.

* * *

În Liban s-au păstrat însă şi numeroase castele, construite
de cruciaţi în Evul Mediu. Ca exemplificare, amintim oraşul Batroun, aflat în nord (o veche aşezare),
unde poate fi văzută o asemenea construcţie - Cetatea Mousaylaha (ridicată pe o
stâncă masivă izolată, în secolul al XVII-lea, având rolul de a proteja traseul
Tripoli – Beirut). Renovat, locul permite accesul turiştilor spre vârf, de unde
poate fi admirată o privelişte uimitoare.

În Batroun (ce apare menţionat în tăbliţele de la de
la Tell el-Amarna, care datează din secolul al XIV lea îen.) mai există şi un
vechi port şi zidul de apărare realizat de fenicieni, împotriva furiei mării şi
a năvălitorilor (un fel de baraj ridicat în spatele unei formaţiuni geologice
naturale, compusă din nisipul pietrificat al dunelor).

* * *

Ce altceva aţi mai putea vizita în Liban ? Păi ar fi să
spunem… oraşul Byblos, unul dintre
cele mai vechi aşezări umane din lume (despre care se afirmă că a fost fondat
în jurul anului 5.000 îen.). Dar şi Castelul Marin (construit cu piatra
provenită din rămăşiţe romane) aflat în micul port al oraşului Sidon.

De asemenea puteţi merge la Tripoli (cel de-al doilea oraş ca mărime după Beirut, faimos pentru
livezile sale de portocali dar şi pentru cea mai mare cetate libaneză) sau, în
cazul în care sunteţi dornici de ceva nou, încercaţi scufundări în apele de
lângă oraşul antic Tyr.

Un loc deosebit de căutat de către turiştii care ajung în
Liban, este şi Casa Memorială a lui Khalil Gibran (poet, filosof, prozator şi
eseist, unul dintre romaticii târzii ai literaturii arabe), din Bsharri (situată pe marginea Văii
Kadisha), o regiune muntoasă, faimoasă pentru cedrii săi.

* * *

Şi cum am adus vorba despre cedrii,
ajunşi pe teritoriul libanez, nu pierdeţi sub nici o formă ocazia să staţi măcar
pentru câteva minute la umbra unuia dintre cei mai maiestuoşi copaci din
Orientul Mijlociu. Din păcate de-a lungul timpului şi „Cedrii lui Dumnezeu” au
avut de suferit din cauza securilor şi drujbelor oamenilor, ce au văzut în
lemnul acestor copaci o resursă din care să se poată îmbogăţi.

În prezent, în zona Rezervaţiei
Naturale Ehden, pe coasta nord-vestică a Muntelui Makmel sau la 30 de kilometri
sud-est de oraşul libanez Tripoli, au mai rămas exemplare ce au supravieţuit
sute de ani (unele dintre ele având chiar o vârsta de 1.000 de ani), iar
pădurile pe care le formează reprezintă unele dintre cele mai preţuite monumente
ale naturii de pe glob.

Cedrul libanez preferă înălţimile
muntoase. Cu o coroană conică (în primii ani), scoarţă de un cenuşiu închis ce
secretă o răşină cu un miros îmbătător, lemnul acestui copac este foarte
rezistent şi nu are noduri. O plimbare printr-o pădure cu „Cedrii lui
Dumnezeu”, cu siguranţă o veţi ţine minte toată viaţă, iar dacă daţi dovadă şi
de puţină imaginaţie, prin aroma lor deosebită veţi putea ajunge în vremuri
demult apuse, când la umbra acestor copaci au poposit personaje amintite în
Vechiul şi Noul Testament.

Dar nu doar în religie sunt
menţionaţi „Cedrii lui Dumnezeu”, ci şi în mitologie, iar artele frumoase şi
poezia, au fost şi ele inspirate de ei. Se spune că egiptenii antici foloseau
răşina acestor copaci pentru mumificare, şi că regele Solomon a ridicat primul
templu din Ierusalim cu trunchiuri de-ale lor. Revenind la zilele noastre,
amintim că steagul Republicii Libaneze are ca stemă un astfel de cedru, Arz el
Rab fiind simbolul naţional al acestei ţări.

* * *

La finalul unei asemenea „călătorii”,
obligatoriu să aflăm câte ceva şi despre cum se desfăşoară o masă tradiţională
libaneză. Ei bine, deşi este o ţară arabă, în Liban alcoolul nu este tabu, fapt
pentru care cei mai mulţi dintre localnici închină înainte de a gusta din
bucate, un pahar de „arak” (asemănător cu rakı-ul turcesc, adică un
lichior de anason foarte tare ce în combinaţie cu apa capătă o culoare
lăptoasă). Apoi se continuă cu câteva aperitive reci, urmate de altele calde,
după care se serveşte un grătar (din peşte, pui sau vită). Desigur nu lipsesc
salatele şi binecunoscuta lipie libaneză.

Deserturile libaneze sunt şi ele destul de variate şi o
caracteristică a lor este faptul că în prepararea lor se pune accentul mai mult
pe miere (în defavoarea zahărului). Printre aromele preferate găsim apa de
trandafiri şi cea din flori de portocal.

La sfârşitul fiecărei
mese, se oferă de obicei o cafea foarte tare, îndulcită şi aromată cu cardamom.
Ceaiul, poate fi şi el o opţiune. Ambele băuturi pot fi savurate alături
de narghilea.

Vasilescu Gabriela