A vorbi despre felul în care japonezii îşi aranjează florile (pe care le consideră a fi lacrimile stelelor), înseamnă – oricât de ciudat ni s-ar părea nouă europenilor – a vorbi despre un aspect important al culturii acestui popor. Căci japonezi nu fac nici o deosebire de valoare între artele „majore” şi artele „minore”. Pentru ei, arta grădinilor sau arta aranjării florilor într-o locuinţă, stau absolut pe acelaşi plan de importanţă, pe care se situează pictura şi sculptura. Ţine de înţelegerea culturii japoneze faptul că, în Japonia, contemplarea florilor nu este doar un act poetic, o atitudine estetică, ci este legată de concepţia filosofică, proprie mentalităţii japoneze tradiţionale, potrivit căreia, floarea repetă continuu miracolul naturii, reproducând la scară mică armonia Universului infinit. Totodată, ea reflectă şi drumul existenţei omului, nevoia lui de linişte, de seninătate, de echilibru interior.

* * *

Arta compoziţiei florale în vaze aşezate într-un colţ al locuinţei, a purtat la început numele de „Kado” – cuvânt care înseamnă „calea florii”, o cale ce trebuie să ne conducă la pace, seninătate şi înţelepciune. Mai târziu, această artă, a căpătat numele de „Ikebana” – care vine de la verbul „ikeru” (care înseamnă a menţine ceva) şi „bana” (floare). Sensul, ar fi deci de artă a menţinerii florilor în viaţă. Mai simplu, am putea spune că ikebana, este arta aranjării buchetului floral şi că îşi are originea în ofrandele puse pe altarele budiste în primele secole ale existenţei budismului în Japonia. Din secolul XV, ikebana apare ca o artă distinctă cu multe stiluri şi şcoli care continuă să se dezvolte şi astăzi, în întreaga lume.

Spre deosebire de buchetul floral obişnuit în Europa, în general, buchetul ikebana poate să conţină nu numai flori ci şi tot felul de ramuri, plante, muşchi, fructe, atât verzi cât şi uscate. Formele şi stilurile moderne de ikebana au câteva caracteristici comune, între care, am putea menţiona de pildă, respectarea absolută a principiului asimetriei. Aranjarea simetrică şi regulată a florilor, ajunge în foarte scurt timp să devină monotonă şi banală, lipsită de gust şi fantezie. Asimetria este, de altfel, o caracteristică a picturii japoneze tradiţionale şi constituie baza esenţială a sentimentului estetic al japonezilor.

Un alt principiu care stă la baza realizării unei ikebana, este simplitatea. Japonezii consideră că o cantitate prea mare de flori la un loc, ascunde şi chiar anulează personalitatea florii în sine. În plus, în locul vazelor pompos decorate, la ikebana sunt folosite recipiente foarte simple şi fără nici un element decorativ, pentru a concentra astfel atenţia doar asupra florilor.

Prin modul în care îşi aranjează o ikebana, japonezii urmăresc să transmită o anumită idee sau un anumit simbol. Însă indiferent de sensul pe care îl acordă buchetului, acesta reprezintă înainte de toate cerul, omul şi pământul (conform unei vechi teorii chineze, potrivit căreia omul se află la mijloc, între Cer şi Pământ, adică în centrul Universului).

Nimeni nu ar putea să spună cât de multe stiluri, şcoli sau grupuri de ikebana există acum în Japonia. Probabil între 1.500 – 2.000. Cât despre cea mai veche dintre şcoli, aceasta este „Ikenobo”, cu o istorie de peste 600 de ani. Se pare că îşi are originile într-un templu din Kyoto, unde buchetele florale de pe altarele budiste au devenit tot mai sofisticate.

Şi să nu uităm să amintim în încheiere, încă un element de bază fără de care ikebana nu ar putea exista: apa. Un aranjament floral fără apă nu va dura nici măcar o zi, de aceea ea este esenţial ca plantele şi florile folosite să absoarbă nestingherite apă, pentru a-şi continua cât mai mult existenţa sub forma buchetului floral.