ILUSTRATE DIN CUBA - Cuba şi atacurile piraţilor

Poveştile cu piraţi au fascinat multe generaţii. Ele au inspirat romane şi filme, bazate pe mituri şi legende ale mărilor, cum ar fi, de exemplu Piraţii din Caraibe. Pentru Cuba, aceşti tâlhari ai întinderilor de ape au constituit o problemă serioasă şi au lăsat urme de-a lungul şi de-a latul ţării.

​* * *

Atunci când o ţară era în război cu Spania, guvernul respectiv îşi autoriza marinarii să atace pe mare navele spaniole încărcate cu comori. Aceşti marinari trebuiau să dea regelui ţării lor jumătate din ceea ce furau de la inamic. Ei erau aşa-numiţii corsari. Urmau apoi piraţii, care jefuiau pe cont propriu, adevăraţi duşmani ai comerţului maritim în general. Piraţii nu luptau sub niciun pavilion, fiind numiţi şi tâlharii mărilor.

În acest context în care periculoşii corsari şi piraţi reprezentau o amenințare iminentă, guvernul spaniol a înțeles repede necesitatea de a crea un sistem de convoaie cu escortă pentru a-şi apăra mărfurile de răufăcători. Astfel, bogăţiile din colonii, mai ales cele provenind din porturile Veracruz din Mexic, Portobelo din Panama şi Cartagena de Indias din Columbia erau aduse la Havana de flote bine păzite.

​* * *

În acele vremuri, oraşul San Cristobal de La Habana era privit cu ochi lacomi de corsari şi piraţi. Aceştia nu ezitau să atace vasele ce plecau spre Spania cu preţioasa lor încărcătură. Din această cauză Cuba, cu toate insuliţele sale, a devenit un refugiu ideal pentru hoţii de mare. Piraţii ştiau foarte bine că în portul Havana poposeau şi îşi reînnoiau proviziile toate navele care se îndreptau spre coloniile americane sau spre coroana spaniolă.

​* * *

Ţărmurile cubaneze au fost asediate încă din secolul al XVI-lea de nave aparţinând diferitelor naţionalităţi. Aventurieri francezi, englezi şi olandezi au atacat şi capturat sute de vase spaniole şi au luat cu asalt principalele oraşe şi aşezări cubaneze timp de aproape 200 de ani.

​* * *

Primul atac din apele arhipelagului cubanez a fost îndreptat asupra oraşului Havana, în îndepărtatul an 1537. Cinci corăbii spaniole ajunseseră în golf încărcate cu mărfuri, când asupra lor s-a năpustit un vas francez. După un schimb de lovituri de tun corsarii francezi au fugit. Numai că spaniolii au efectuat o manevră greşită din cauza căreia navele lor au eşuat, iar francezii atât au aşteptat. S-au întors şi au pus stăpânire pe acestea. Pentru corsarii francezi nu a fost însă suficient să captureze vasele spaniole. Ei au intrat mai apoi în oraş, au jefuit şi au ars tot ce au găsit în cale. În acest prim incendiu suferit de Havana au fost complet pierdute documente şi acte emise de administraţia locală a oraşului, aflat pe atunci la începuturile sale. Fapt pentru care putem spune că pirații şi corsarii francezi au provocat de-a lungul timpului cele mai mari pagube acestei aşezări. Iar exemplele sunt numeroase. Astăzi ne vom opri asupra unuia dintre ei. Vă vom spune povestea corsarului francez Jacques de Sores, şeful unei bande de piraţi, un personaj cu o faimă sinistră, care a fost supranumit „Îngerul exterminator”.

​* * *

Se povesteşte că în anul 1555, corsarul francez Jacques de Sores şi-a desfăşurat flota în golful Havanei cu intenţia de a pune mâna pe oraş. Primarul de atunci, Juan de Lobera, a rezistat ore întregi atacului luptând cu vitejie, dar în ciuda împotrivirii acerbe, în cele din urmă el a trebuit să cedeze. Astfel, s-a căzut de acord asupra unor negocieri de răscumpărare, deoarece câţiva membri importanţi ai populaţiei căzuseră în mâinile lui Jacques de Sores, fiind ţinuţi prizonieri. Jacques de Sores a cerut o răscumpărare foarte mare, dar guvernatorul Perez de Angulo nu a acceptat condiţiile puse de pirat. Se spune că a fugit şi s-a refugiat la Guanabacoa, pentru ca acolo să se poată organiza şi să pregătească un atac surpriză. Doar că Jacques de Sores a respins noul atac, iar negocierile au fost reluate. Corsarul ceruse 30.000 de pesos pentru răscumpărarea oraşului, iar suma pe care i-o ofereau locuitorii era de numai 1.000 de pesos. Indignat şi considerând oferta „mizerabilă”, cu mult sub aşteptările sale, el a decis atunci să distrugă Havana.

Furios la culme, „Îngerul Exterminator” împreună cu vreo 200 de oameni ai săi au jefuit casă după casă, ucigând atât sclavi negri, cât şi spanioli. Au incendiat nu numai o mare parte din oraş, ci şi navele din port şi împrejurimile. Această barbarie a durat aproximativ o lună de zile. Deşi spaniolii au izbutit să prindă câţiva francezi, Jacques de Sores a putut să fugă, dar nu fără a decapita mai întâi un număr de 30 de prizonieri. Această nenorocire provocată de temutul aventurier şi uşurinţa cu care corsarul a luat ostatic oraşul, care dispunea de prea puţine posibilităţi de apărare, au determinat Coroana spaniolă să înceapă să construiască fortăreţe.

​* * *

Cu un cost ridicat pentru acea vreme a fost construit Castillo de la Real Fuerza, finalizat în anul 1577, şi s-au construit fortăreaţa San Salvador de la Punta pe o parte a golfului Havanei şi cea de la El Morro pe cealaltă parte.

În secolul al XVII-lea sistemul de apărare a fost completat cu fortul Santa Dorotea de la Luna din La Chorrera şi turnul Cojimar, ambele pe ţărmul nordic al Havanei, locuri de posibile debarcări inamice la est şi la vest de oraş. Tot din acest prim sistem defensiv făceau parte şi zidurile Havanei, planificate încă din secolul al XVI-lea şi a căror construcţie a fost începută efectiv în anul 1674. Nu au fost uitate nici alte oraşe portuare, fiind şi ele fortificate, chiar dacă într-o măsură mai mică. Astfel, în oraşul Matanzas s-a înălţat castelul San Severino. Alte fortificaţii importante au fost castelul Jagua în Golful Cienfuegos, San Pedro de la Roca, la intrarea în Santiago de Cuba, precum şi numeroase fortăreţe, turnuri de pază, redute şi alte lucrări de inginerie defensivă pe întreaga insulă.

​ * * *

Jacques de Sores nu a fost singurul corsar francez care a semănat teamă printre cubanezi. Lui i s-au alăturat şi alţii, precum Robert Baal şi François Nau (cunoscut şi ca „Olonezul”, după locul său de naştere, Les Sables-d'Olonne).

Un alt pirat francez a fost Gilbert Giron. Acesta a dat numele unei cunoscute plaje din provincia Matanzas, unde îşi stabilise cartierul general şi de unde îşi organiza raidurile. Era o zonă izolată, greu accesibilă din cauza pădurilor stufoase şi a vegetaţiei dense. Locul acela avea şi un golf micuţ foarte util ca ascunzătoare pentru corsarii şi piraţii care operau în zona Mării Caraibilor. Astfel, cu timpul, plaja a început să îi poarte numele, fiind cunoscută şi astăzi ca Playa Giron.

Alţi corsari de temut au fost şi englezii Francis Drake (numit şi „Dragonul” sau „Spaima Mărilor”), John Hawkins şi Henry Morgan. De asemenea, să nu-i uităm nici pe olandezii Piet Hein şi Cornelius Jol (poreclit „Picior de Lemn”). Şi ei, şi mulţi alţii au pătruns fără milă în porturile cubaneze, au luat cu asalt navele şi oraşele, au jefuit, au înjunghiat, au torturat şi au cerut răscumpărare pentru cei mai importanţi locuitori ai acestora. Dar despre corsari şi piraţi vom continua să vorbim şi în emisiunile viitoare.

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)