ILUSTRATE DIN CUBA - Tumba Francesa – o manifestare culturală de muzică şi dans

La ora 13,45, la Bilet de îmbarcare, imediat ce trecem graniţa României, ne îndreptăm pe calea undelor spre Cuba, pentru a face cunoştinţă cu una dintre cele mai vechi şi mai importante expresii muzicale şi coregrafice ale culturii cubaneze. Altfel spus, vom vorbi despre „Tumba Francesa” (în traducere Tumba franceză), la emisiunea… Ilustrate din Cuba.

Bătăile tobei te fac să urmezi ritmul... şi să te apropii de străbuni. Au pielea neagră şi cântă în kréyòl (creolă haitiană) şi spaniolă cu un zâmbet larg. Îmbrăcaţi cu rafinament, ei execută reverenţe şi mişcări ale unui dans de palat. Aşa s-a păstrată tradiția care menține vie, în Cuba, o cultură adusă din Haiti. Cea mai remarcabilă dintre manifestările acesteia este aceea care îmbină sunetele vest-africane cu dansul tradiţional francez, denumită „Tumba Francesa”:  una dintre cele mai vechi şi mai importante manifestări muzicale şi de dans ale culturii cubaneze.

 

Tumba Francesa are o istorie care datează de la Revoluţia Haitiană de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, când mulţi colonişti francezi, temându-se că şi-ar putea pierde averile, s-au văzut siliţi să emigreze împreună cu sclavii lor şi au decis să-şi încerce norocul pe cea mai mare insulă din Antile. Şi au reuşit.

Aceşti colonişti s-au stabilit mai ales în provinciile Santiago de Cuba şi Guantanamo, unde şi-au introdus obiceiurile franco-haitiene. Sclavii, care în mod obişnuit se ocupau cu muncile agricole ce ţineau de recoltarea şi plantarea arborilor de cafea, au preluat şi ei influenţe să zicem „aristocratice” de la stăpânii lor, pe care îi imitau în modul de a se îmbrăca, de a mânca şi de a interacţiona între ei. Iar ca limbă de comunicare au adoptat franceza, nu spaniola.

* * *

 

Cuvântul „tumba” vine din congoleză şi înseamnă în vocabularul bantu „petrecere” sau „sărbătoare”. În Cuba însă, termenul „tumba” defineşte un ansamblu de tobe, cântece şi dansuri în stilul menuetului, dat fiind nivelul de rafinament al negrilor legaţi de coloniştii francezi.

​

Primele manifestări sărbătoreşti asociate cu Tumba Francesa au avut loc pe plantaţiile de cafea, acesta fiind cadrul în care se desfăşura în general munca sclavilor. Mai târziu, au apărut aşa numitele societăţi, ce au primit numele de Tumba Francesa. Aceste festivităţi, fără a-şi pierde bineînţeles esența „franceză”, au adoptat cu timpul, trăsături specifice mediului socio-cultural în care se desfăşurau, până când au devenit elemente ale unui folclor pur cubanez. Iar societăților, înfiinţate iniţial ca asociaţii de recreere şi de ajutor reciproc de către negrii şi metişii franco-haitieni autointitulaţi „francezi”, li s-au alăturat sclavi negri cubanezi şi sclavi eliberaţi.

* * *

Societăţile s-au organizat într-un mod asemănător sistemului nobiliar francez. Aveau un „rege” sau preşedinte, un vice-preşedinte şi o „regină” sau preşedintă, pentru a se ocupa de femei. Atât dansul, cât şi muzica executate în Tumba Francesa sunt numite toque.

În Tumba Francesa, pot fi identificate patru tipuri diferite de toque. Primul, numit masón, este interpretat de opt perechi şi prezintă forme de dans european de salon, precum menuetul şi contradansul. Al doilea este yubá, care poate fi executat de una sau mai multe perechi, la comanda maestrului sau maestrei de ceremonie care poartă titlul de mayor, respectiv mayora de plaza. În cel de-al treilea toque, numit fronté sau frenté, ies în evidenţă improvizaţiile de paşi legaţi de diferitele moduri în care sună tobele. Şi, mai este şi cinta, al patrulea tip de toque, ce se dansează doar în Santiago de Cuba, în jurul unui trunchi de copac de care atârnă panglici colorate, în special roşii, albastre şi albe.

* * *

 

În Tumba Francesa se folosesc cinci instrumente muzicale, şi anume catá, apoi premier sau redublé (care este toba cea mai mare), bulá şi second (tobele cunoscute ca tumba sau tamborita, o tobă mai mică), şi chachás (nişte zornăitoare din metal). Când răsună tobele catá, bulá şi premier, apar cuplurile de dansatori. Femeile sunt îmbrăcate foarte elegant, între ele iese în evidenţă mayora de plaza (prima dansatoare), şi, pe măsură ce ritmul creşte, încep să se audă cântărețele (cantadoras), cele care au dus mai departe cântecele interpretate în franceză, creolă haitiană şi spaniolă.

Reprezentaţiile încep, de obicei, cu un solo interpretat într-un dialect spaniol sau francez de cântăreţul principal, numit composé. Acesta este un personaj central al festivităţii, el fiind solistul care creează şi improvizează textele şi conduce corul format din femei (tumberas). La semnalul dat de composé, instrumentul catá, un idiofon mare de lemn, pornește într-un ritm plin de frenezie căruia îi răspund trei tobe numite tumba. Dansul urmează indicaţiile date de mayor sau mayora de plaza, care au rolul de a hotărî ordinea în care se succed momentele ori paşii acestuia.

Dansatorii şi corul sunt formate în majoritate din femei. Cântăreţii ţin ritmul cu zornăitoarele de metal numite chachás. Reprezentaţiile constau în serii de cântece şi dansuri cu o durată de 30 de minute şi continuă de obicei până târziu în noapte.

 

Unul dintre elementele care caracterizează Tumba Francesa este ţinuta dansatorilor. Femeile poartă rochii lungi şi ample predominant cu imprimeuri florale, având o croială foarte asemănătoare cu cea de acum două secole. Au capul împodobit cu eşarfe în culori asortate cu nuanţa predominantă a rochiilor, şi poartă coliere, evantaie şi alte accesorii. Bărbaţii sunt îmbrăcaţi cu cămăşi albe cu mânecă lungă şi pantaloni de culoare închisă. Cât despre modul în care dansează şi eleganţa costumelor, acestea amintesc de dansurile de salon europene.

* * *

 

În prezent, doar în trei provincii din estul Cubei mai există comunităţi în care sunt grupuri ce duc mai departe această tradiţie muzicală şi de dans. Astfel, în provincia Holguín avem „Tumba Francesa de Bejuco”, unde aproape toți dansatorii sunt trecuţi de 50 de ani (despre ei se spune că sunt cei mai vârstnici membrii din ţară care cultivă acest gen). A doua provincie o reprezintă Guantánamo, cu „Tumba Francesa Pompadour Santa Catalina de Ricci”, ce poartă numele proprietarului unei faimoase plantaţii de cafea şi al sfintei patroane ce ocroteşte Guantánamo, conform practicii catolice. Iar cea de-a treia provincie este Santiago de Cuba. Aici întâlnim „Tumba Francesa La Caridad de Oriente”, una dintre cele mai vechi şi mai importante manifestări muzicale şi de dans ale culturii cubaneze, întemeiată în anul 1862 şi denumită aşa în cinstea Fecioare Carităţii, Virgen de la Caridad del Cobre, Sfânta Patroană a Cubei. „Tumba Francesa La Caridad de Oriente” a fost distinsă în anul 2000 cu Premiul Naţional pentru Cultură Comunitară, iar în noiembrie 2003, UNESCO a declarat-o Capodoperă a Patrimoniului Oral şi Imaterial al Umanităţii.

 

Stilul de dans, cântec şi percuție numit Tumba Francesa, sfidând timpul şi adversităţile este încă prezent şi constituie unul dintre domeniile culturii cubaneze care funcţionează astăzi în formă orală. Interpretarea cântecelor sale, cu scop în general festiv, transmite aspecte legate de evenimentele istorice şi culturale nu doar din comunitatea în care se află situat, ci şi din sfera naţională.

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)