Liliana Corobca: “Totul era cenzurat, până și un anunț mortuar sau o etichetă trebuiau să aibă ștampila și bunul de tipar al unui cenzor”

15 Iunie 2025, 12:13
Scriitoare, cercetătoare și expertă în istoria cenzurii, Liliana Corobca revine cu o nouă ediție a volumului său de referință, „Controlul cărții. Introducere în cenzura literaturii în regimul comunist din România”, publicat la editura ARC din Chișinău. Invitată de Anca Mateescu la Revista Literară Radio, autoarea vorbește despre munca uriașă de cercetare care a stat la baza cărții, despre clișeele pe care le demontează și despre felul în care mecanismele cenzurii nu au dispărut, ci doar s-au adaptat.
Cartea Lilianei Corobca apare într-o nouă ediție revizuită și adăugită, aproape 500 de pagini în care autoarea analizează, cu precizie,, mecanismele prin care regimul comunist controla literatura și, în general, viața culturală. Însă miza volumului depășește trecutul.
„În 2014, când a apărut prima ediție a cărții, cenzura era privită ca un domeniu istoric ce ține de comunism sau de vremuri îndepărtate. Astăzi? Oriunde te întorci, dai de cenzură”, afirmă Liliana Corobca.
Autoarea a lucrat ani întregi în arhive, analizând documente inedite, manuscrise, ordine și directive emise de instituțiile comuniste.
„Am văzut în arhive liste cu documente arse. M-am întrebat: de ce au fost arse? Ce erau acele documente?”
Deși instituția oficială a cenzurii a fost desființată în România în 1977, asta nu a însemnat deloc sfârșitul cenzurii, atrage atenția Liliana Corobca. De fapt, dispariția oficială a fost doar o reconfigurare administrativă. Cenzura a rămas activă în forme mai greu de identificat – și, adesea, chiar mai eficiente.
„Cenzura a fost la fel de puternică, doar că anumite atribuții au trecut la alte instituții, precum Consiliul Culturii sau Securitate.”
Însă una dintre cele mai tulburătoare idei dezvoltate de Liliana Corobca este că cea mai dură formă de cenzură a fost și rămâne autocenzura. Frica profundă, dar și dorința de avansare într-un sistem privilegiat, i-a făcut pe mulți scriitori să se cenzureze singuri, înainte de a ajunge la redactorii oficiali.
„Cea mai cruntă etapă a cenzurii este autocenzura.”