Ascultă Radio România Cultural Live

IORDANIA - BETHANIA

26 Septembrie 2020, 14:00

La circa 60 de kilometri de Amman, la nord de Marea Moartă şi la vest da Valea Iordanului, în mijlocul unui teren arid, este locul unde se crede (conform părerii mai multor cercetători) că Sfântul Ioan l-ar fi botezat pe Isus. Aici puteţi ajunge fie închiriind o maşină, fie aranjând la hotelul unde v-aţi cazat un tur de o zi prin Bethania.

* * *

Cu
toate că în primele secole după Hristos pelerinii organizau
numeroase procesiuni la tărâmul sfânt unde acesta a fost botezat şi chiar dacă în
zonă au fost ridicate numeroase biserici, odată cu invazia musulmană locul a
fost dat uitării pentru multă vreme. Abia după anul 1994, la iniţiativa
regalităţii iordaniene (mai precis a prinţului Ghazi), zona a intrat în atenţia
arheologilor. La scurt timp au apărut şi primii turişti, iar cu trecerea
timpului numărul acestora s-a mărit considerabil, mai ales că din 2015 sit-ul a
fost inclus pe Lista Patrimoniului
Mondial UNESCO.

* * *

Cu
siguranţă în cei peste 2.000 de ani râul Iordan şi-a schimbat de mai multe ori
cursul, iar spusele celor patru Apostoli din Noul Testament, stabilesc fiecare
câte un alt loc de botez al lui Isus. În cele din urmă cercetătorii au mers pe
varianta Bethania, mai ales că ea apare menţionată în relatările după Sfântul
Ioan.

* * *

Astăzi,
Iordanul s-a retras cu câteva sute de metri şi vechiul loc de botez al
lui Isus, este de fapt o apă
mică apă în jurul căreia au fost amenajate nişte trepte şi un adăpost ce te fereşte de arşiţa
soarelui. Ajunşi în acest loc, cu siguranţă veţi simţi încărcătura
istorică şi veţi fi impresionaţi de farmecul împrejurimilor care fac
să merite din plin o vizită aici.

Vasilescu
Gabriela

Călător de weekend:  El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia
Călătorii 21 Noiembrie 2025, 08:21

Călător de weekend: El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia

Între stânci abrupte, de-a lungul unei succesiuni de defilee spectaculoase săpate de râul Guadalhorce,...

Călător de weekend: El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia
Călător de weekend: Trenul suspendat din Wuppertal (Germania)
Călătorii 14 Noiembrie 2025, 09:00

Călător de weekend: Trenul suspendat din Wuppertal (Germania)

  De mai bine de un secol,circulă în aer, agățat de o șină construită deasupra orașului, precum telegondola (care...

Călător de weekend: Trenul suspendat din Wuppertal (Germania)
🎧 Călător de weekend: Čumil – muncitorul din Bratislava
Călătorii 07 Noiembrie 2025, 16:45

🎧 Călător de weekend: Čumil – muncitorul din Bratislava

În anii 90, când Bratislava își redescoperea libertatea după decenii de comunism, în centrul istoric...

🎧 Călător de weekend: Čumil – muncitorul din Bratislava
Călător de weekend: Salem (SUA) - orașul vrăjitoarelor
Călătorii 31 Octombrie 2025, 08:00

Călător de weekend: Salem (SUA) - orașul vrăjitoarelor

Epicentrul festivalurilor de Halloween de pe continentul american este orașul care, la sfârșitul secolului al XVII-lea,...

Călător de weekend: Salem (SUA) - orașul vrăjitoarelor
Călătorii 03 Octombrie 2025, 13:07

Turning Torso – Turnul răsucit din Malmö (Suedia)

Proiectat de arhitectul spaniol Santiago Calatrava și finalizat în 2005, Turning Torso a fost primul zgârie-nori...

Turning Torso – Turnul răsucit din Malmö (Suedia)
Ținutul Buzăului, pe harta digitală a lumii
Călătorii 02 Octombrie 2025, 15:45

Ținutul Buzăului, pe harta digitală a lumii

  Răzvan-Gabriel Popa:  „Este o platformă foarte prestigioasă, ne pune acolo cu foarte multe muzee și...

Ținutul Buzăului, pe harta digitală a lumii
Yakushima (Japonia) – Insula Prințesei Mononoke
Călătorii 26 Septembrie 2025, 08:08

Yakushima (Japonia) – Insula Prințesei Mononoke

Pe insula Yakushima , plouă aproape zilnic, în averse sau torențial. Când nu plouă, burnițează. Localnicii...

Yakushima (Japonia) – Insula Prințesei Mononoke
Stația de metrou Toledo – acvariul urban din Napoli
Călătorii 19 Septembrie 2025, 06:00

Stația de metrou Toledo – acvariul urban din Napoli

Inaugurată în 2012 și imaginată de Òscar Tusquets , arhitect catalan și fost prieten al lui Salvador Dali,...

Stația de metrou Toledo – acvariul urban din Napoli
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatru Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
MARI CONCERTE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
01:00 - 02:00
English 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
01:00 - 02:00
reluare: Radiojurnal (RRA) + ÎN PRIM PLAN ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 02:00
DEPARTE DE ACASĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri