JAPONIA: FUJI – MUNTELE SACRU AL JAPONEZILOR 

O veche zicătoare japoneză, susţine că „omul înţelept trebuie să viziteze măcar o dată în viaţă muntele sacru Fuji”, fapt pentru care, vă propun să „urcăm” împreună acest munte impunător, pentru a-i admira peisajele, dar şi a-i cunoaşte o parte din poveste. În plus, Muntele Fuji are şi o puternică încărcătură emanată de artele marţiale, fiindcă pădurile de la baza sa au fost dintotdeauna, locuri preferate de antrenament pentru generaţii întregi de samurai.

* * *

Fuji Yama (muntele fără asemănare) sau Fuji San, este inclus în triada munţilor sacri ai Japoniei, alături de munţii Tate şi Haku, având o poziţie privilegiată în artele frumoase nipone, fiind menţionat într-o multitudine de poeme şi povestiri. El se găseşte la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri la vest de Tokyo, pe teritoriul unui parc naţional, în Insula Honshu.

Muntele Fuji este accesibil pe toate traseele marcate, cu menţiunea că trebuie să ţineţi cont de faptul că exceptând lunile de vară, pe versanţii săi temperatura este foarte scăzută. Drept pentru care, este important dacă v-aţi decis să-l escaladaţi, să fiţi atenţi la hainele pe care le luaţi cu dumneavoastră.

* * *

Din Tokyo, cel mai simplu puteţi ajunge la Muntele Fuji cu autobuzele speciale. Drumul durează cu aproximaţie, cam două ore.

Odată aflaţi la poalele muntelui, începeţi ascensiunea, care nu trebuie să vă îngrijoreze, chiar dacă acesta măsoară peste 3.000 de metri înălţime. Japonezii sunt de părere că drumul oferă o experienţă spirituală aparte, care te poate marca pe tot restul vieţii. Cei ce au o condiţie sportivă bună şi sunt obişnuiţi cu escaladările, pot parcurge traseul într-un interval de 2 – 3 ore. Însă majoritatea celor ce aleg să escaladeze Muntele Fuji, fac drumul în 4 – 8 ore.

Pentru a nu întâmpina nici o problemă, cel mai indicat ar fi să vă încălţaţi cu o pereche de ghete solide şi să aveţi asupra dumneavoastră un echipament împotriva ploii şi neapărat ceva de purtat pe cap. Pantalonii lungi sunt obligatorii (inclusiv în cazurile femeilor), la fel şi o geacă sau un hanorac. Şi pentru a nu ignora sfaturile date, vă reamintim că anual, pe Muntele Fuji mor din cauza hipotermiei cam patru persoane.

Alte obiecte ce v-ar putea fi folositoare, sunt lanterna (pentru cazul în care vă apucă noapte pe drum), ochelarii de soare, câţiva saci de plastic (în care să puneţi eventualul gunoi pe care îl faceţi servind masa) şi desigur apa (fiindcă o ascensiune pe Fuji provoacă oricui o serioasă deshidratare).

* * *

De la poalele Muntelui Fuji pornesc mai multe trasee: Shojiko, Yoshida, Suyama şi Murayama. Însă cel mai popular este cel care pleacă de la Lacul Kawaguchi, aici existând şi o mare parcare auto dar şi câteva cabane.

Considerat a fi una dintre cele mai mari atracţii turistice din Japonia, muntele oferă celui ce s-a decis să-l escaladeze o panoramă deosebită, fapt pentru care foarte multe persoane aleg să înnopteze pe munte, în corturi, pentru a prinde aici răsăritul şi apusul soarelui.

În vârful vulcanului se află un crater imens, ce se impune atât prin diametru, cât şi prin adâncime. Ultima sa erupţie, a avut loc în anul 1707, când se spune că cerul, pe o distanţă de câţiva kilometri s-a acoperit de un nor întunecat de praf. Evenimentul a durat 13 zile.

* * *

Pe versanţii Vulcanului Fuji, turistul întâlneşte numeroase temple shintoiste. Religia naţională a Japoniei, shintoismul (influenţată într-o oarecare măsură de budism), este un amestec original de credinţe şi se caracterizează prin venerarea naturii, a strămoşilor şi a spiritelor, nu are un întemeietor istoric şi nici o teologie organizată.

Adepţii shintoismului cred că întreaga omenire a fost creată de Tatăl Ceresc şi Mama Pământ. Drept pentru care, toţi oamenii sunt fraţi şi surori. Aceasta înseamnă că macrocosmosul este Dumnezeu, iar viaţa lui Dumnezeu este trecută de la strămoşi la părinţi, la copii, adică la noi înşine, şi, mai departe, la copiii şi copiii copiilor noştri. Viaţa fiecăruia dintre noi este o fărâmă din viaţa eternă şi noi suntem parte a Eternităţii. Altfel spus, dacă îşi respectă copiii părinţii, înseamnă că ei îşi respectă şi se roagă strămoşilor, pentru că fiinţa umană – sunt de părere adepţii shintoismului – este parte a macrocosmosului, o clipă a duratei eterne.

Shintoismul mai crede de asemenea că Dumnezeu există în tot ceea ce se numeşte natură, fapt pentru care are multe divinităţi. Fiecare munte are propria sa divinitate, fiecare râu, fluviu, chiar şi aerul are divinitatea lui, la fel şi apa. Iar cea mai importantă divinitate shintoistă este Zeiţa Amaterasu (Zeiţa Soarelui).

* * *

Originea denumirii de Fuji, nu este pe deplin clarificată. Se pare că aceasta provine de la numele zeiţei focului venerate de o populaţie, care a trăit pe aceste meleaguri, înainte de colonizarea mongolă.

Până în anul 1868, legea şi obiceiurile japoneze interziceau femeilor să urce pe Vârful Fuji. La acea vreme, explicaţia unei asemenea decizii, consta în faptul că acolo unde locuiesc zeii, au acces doar bărbaţii. În realitate însă, această hotărâre a luat naştere nu numai pentru a evita ofensele împotriva sacrului, dar şi din grija pentru siguranţa doamnelor. Kimonoul şi sandalele purtate pe atunci de femei, nu erau deloc un echipament adecvat pentru o excursie atât de dificilă.

Coastele Vulcanului Fuji sunt acoperite de o vegetaţie luxuriantă până la altitudinea de 2.000 de metri: pini, cedri, chiparoşi şi castani, iar la poalele sale înfloresc trandafirii şi azaleele.

* * *

Şi încă un amănunt: vârful maiestuos al Vulcanului Fuji, este de secole o sursă de inspiraţie pentru pictori şi poeţi. Legenda ne spune că acesta a luat naştere în decursul unei singure nopţi (în 286 î.e.n.), în acompaniamentul zgomotului infernal făcut de stâncile care se crăpau şi de lava azvârlită la suprafaţă. Geologii susţin însă că vechimea acestuia este cu mult mai mare şi că originile sale datează din epoca glaciară. Cât despre cele mai cunoscute fotografii şi picturi ale muntelui sfânt al japonezilor, ele îl înfăţişează cu vârful acoperit de zăpadă, pe fundalul albastru al cerului. În realitate, o astfel de privelişte se întâlneşte foarte rar: timp de zece luni pe an, piscul vulcanului este învăluit într-o perdea deasă de ceaţă. Cea mai reuşită reprezentare artistică a vulcanului o constituie seria de 36 de stampe colorate (ce-l au ca autor pe Katsushika Hokusai), care înfăţişează Fuji în ipostaze diferite.