Yakushima (Japonia) – Insula Prințesei Mononoke

26 Septembrie 2025, 08:08
Pe insula Yakushima, plouă aproape zilnic, în averse sau torențial. Când nu plouă, burnițează. Localnicii glumesc, spunând că ploaia ține 35 de zile pe lună – anecdotă devenită slogan turistic informal. Clima umedă este prielnică unei specii longevive de cedru, cel mai bătrân arbore având venerabila vârstă de 7000 de ani! Rădăcinile împletite ale copacilor milenari, trunchiurile noduroase acoperite de mușchi și ceața care se ridică printre crengi creează o atmosferă mistică. Pădurile de cedri din Yakushima au fost sursă de inspirație pentru regizorul Hayao Miyazaki (supranumit “Walt Disney al Japoniei”), care a găsit acolo decorul pentru „Prințesa Mononoke”. Lansat în 1997, filmul este o alegorie pe tema echilibrului fragil dintre civilizație și natură.
Realizator: Dana Pitrop