SPANIA: GRANADA - ALHAMBRA

Dacă paşii vă poartă la un moment dat prin Granada, încercaţi să o cunoaşteţi nu doar istoric. Pentru aceasta, trebuie să vizitaţi într-o seară, una dintre grotele de pe Dealul Sacromonte (unde s-a născut şi încă mai trăieşte şi astăzi flamenco), iar apoi să coboare pe străduţe întortocheate până la Albaicin (pentru a putea vedea în toată splendoarea sa, imaginea Alhambrei iluminată noaptea).

* * *

În secolul VIII, teritoriul actualei provincii Granada a fost ocupat de mauri (arabi din nordul Africii). Când în secolul al XIII lea creştinii au trecut la recucerirea părţii sudice a Peninsulei Iberice, musulmanii alungaţi şi-au găsit adăpost în Granada, capitala unui stat nou înfiinţat: Emiratul Granadei, pe care mult timp, Europa l-a privit cu admiraţie. În secolul XIV, aici a început construcţia faimoasei Alhambra, o cetate cu caracter de palat şi fortăreaţă, rămasă până în zilele noastre, una dintre cele mai remarcabile monumente ale arhitecturii maure.

* * *

Palatul Alhambra din Granada reprezintă unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică. Alături de Mezquita (Marea Moschee) din Cordoba, el este dovada prezenţei musulmane în Spania, din secolul VIII până în secolul XV. Denumirea de Alhambra provine din limba arabă, „Qalat al Hamra”, însemnând literalmente „Castelul roşu” (cu referire la culoarea pietrei din care este construită fortăreaţa.

Planul de construcţie al Alhambrei, constă din mai multe săli dreptunghiulare, legate parţial între ele prin nişte vestibule, dispune în jurul a două curţi: Curtea Mirţilor şi Curtea Leilor. Exteriorul este sobru, în timp ce interiorul este de-a dreptul fascinant, bazat pe cele trei componente ale artei arabe clasice:caligrafia, decorarea florală stilizată şi motivele geometrice.

* * *

În trecut, vechii emiri ce au locuit în Granada, obişnuiau să caute odihna fizică şi spirituală în băile de lângă Curtea Leilor ce se află în interiorul Alhambrei. Ei se delectau admirând dansatoarele şi ascultând cântecul muzicienilor, care erau adeseori orbi. Puţine dintre lucrurile ce se petreceau în încăperile palatului, puteau fi privite de ochii muritorilor de rând. Iar dovadă că întreg ansamblul este cu adevărat o bijuterie arhitecturală, este şi faptul că, în ciuda dorinţei lor de a şterge urmele islamului din teritoriile recucerite, regii catolici au păstrat palatul maur, rămânând în folosinţa acestora.