Centenarul meu - Erwin Simsenshon, regizor 

În iudaism, noi nu vorbim de multe ori despre istorie. Nouă ne place să vorbim despre memorie. Pentru că ceea ce s-a  întâmplat strămoşilor noştri, se imprimă în fibra noastră, în ADN-ul nostru. De asta, noi, când vorbim despre episoade din trecutul nostru, nu vorbim despre lucruri pe care le povestim, ci le rememorăm. Şi atuncea, Centenarul este momentul în care ne aducem aminte de ce ni s-a întâmplat la 1918, la 1938, în 1958, în 1978, toate etapele istoriei României şi modul cum s-au reflectat ele asupra strămoşilor noştri, străbunicilor, bunicilor, părinţilor şi a noastră. O istorie de 100 de ani, cu momente sale mai puţin fericite, dar, în special,  momentele sale fericite. Nu au fost multe, dar au fost importante. Avem multe momente de tristeţe, dar avem şi multe momente de mândrie. Toate acestea, ar trebui să ne aducă aminte acum, la 100 de ani, că, avem motive să fim mândri că suntem români, avem motive să fim bucuroşi că suntem români, şi avem, în primul rând, o datorie să ne luptăm mai departe ca şi copii şi nepoţii noştri să fie mândri că sunt români. Erwin Simsenshon, regizor de teatru