I Clasă din 25 februarie, cu Lidia Laic
25 Februarie 2020, 12:20
Ministerul Educației și Cercetării a transmis o serie de măsuri către Inspectoratele Școlare Județene și Inspectoratul Municipiului București, în contextul creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cauzate de infecții respiratorii și gripă. În plus, pentru a diminua riscurile îmbolnăvirii cu coronavirus, mai multe universități din țară au luat măsuri de prevenire.
Shakespeare School a făcut publice rezultatele unui ondaj realizat pe un eșantion reprezentativ de părinți. 85% dintre participanții la studiu consideră calitatea prestației profesorului ca fiind foarte importantă în privința rezultatelor elevilor.
Modern Dad's Challenges, un proiect dedicat exclusiv taților, revine cu o nouă ediție loc miercuri. 26 februarie. Vorbim despre acest subiect cu Sofia Frunză, inițiatoarea proiectului.
Dan Brown, autorul Codului lui Da Vinci, are în pregătire un nou volum. "Wild Symphony" este o carte ilustrată și muzicală pentru copii care va fi lansată la 1 septembrie.
Anca Ghinea, creative manager ne oferă câteva idei de scriere imaginativă pentru copii și adolescenți.