”Munca nevăzută din spatele fiecărei ore de predare este absolut obligatorie”

12 Septembrie 2025, 16:41
Anul școlar 2025-2026 a început sub semnul nemulțumirilor cadrelor didactice din preuniversitar. O profesoară mărturisește cât de dificilă îi va fi predarea în acest an, în care pentru a avea o normă de douăzeci de ore – va preda trei materii, în trei școli.
O profesoară de colegiu bucureștean ne invită să descoperim care este activitatea profesorului, dincolo de orarul de la școală care presupune întâlnirea propriu-zisă cu elevii. Fiecare oră la clasă are în spatele ei un program atent gândit, în funcție de ceea ce urmărește cadrul didactic să realizeze cu elevii; de la predare, la evaluare și apoi, la dezvoltarea unor competențe, totul ține de munca nevăzută a profesorului, de pregătirea sa individuală realizată dincolo de norma didactică de douăzeci de ore.
Realizatoare Roxana Păsculescu