Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: 145 de ani de la moartea scriitorului și omului politic Ion Heliade-Rădulescu

27 Aprilie 2017, 13:56

Scriitorul, filologul și omul politic Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator și primul președinte al Societății Academice Române, s-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște.

A urmat cursurile Academiei Domnești de la Schitu Măgureanu și ale școlii românești de la ''Sf. Sava'', potrivit Dicționarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003).

A fost profesor și conducător al Colegiului ''Sf. Sava'' din București (1822-1827), predând româna și matematica. A participat la pregătirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind primul autor al manifestului-program "Proclamația de la Islaz". A făcut parte din guvernul provizoriu, după care a plecat din țară, întorcându-se din exil de-abia în anul 1859.

S-a numărat printre membri activi ai Societății literare, începând cu anul 1827, și cei ai Societății filarmonice, din 1833, conform ''Dicționarului scriitorilor români'' (Editura Fundației Culturale Române, București, 1998).

A condus ''Societatea de literatură, declamațiune și muzică vocală'', a pus bazele unui așezământ tipografic și editorial, a editat primul ziar apărut în Țara Românească, intitulat ''Curierul Românesc'', 1829. Totodată, a înființat și condus ''Gazeta Teatrului Național'' (1835-1836, continuată de ''Curier de ambe sexe'', 1836-1848), ''Muzeul Național'', ''Conservatorul'', ''Legalitatea''.

A fost primul director al ''Monitorului Oficial'' al României, publicație care a apărut la 8/20 decembrie 1832, sub titlul ''Buletin. Gazetă administrativă''.

Ion Heliade-Rădulescu a scris numeroase lucrări referitoare la reforma limbii, printre care ''Gramatica românească'', 1823; ''Repede aruncătură de ochi asupra limbei și începutului românilor'', 1832; ''Paralelism între limba română și italiană'', 1840.

Primele creații literare le-a adunat în volumul ''Culegere din scrierile lui I. Eliade de proze și de poezie'' (1836). A evoluat sub influența romantismului, oferind literaturii române capodopera ''Zburătorul' (scrisă în 1843), a cultivat epopeea (''Michaida'', ''Anatolida sau omul și forțele''), poezia preromantică (''O noapte pe ruinele Târgoviștei''), elegia (''Dragele mele umbre''), poemul de sugestie autobiografică (''Visul'', ''Serafimul și heruvimul''), satira și fabula politică (''Muștele și albinele''). A scris și proză satirică (''Cuconița Drăgana'', ''Domnul Sarsailă autorul'').

Preocupările sale filosofice și religioase s-au concretizat în lucrările ''Biblicele sau Notițe istorice, filosofice, religioase și politice asupra Bibliei'' (1858), ''Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia'' (1869). A tradus din Byron, Dante, Goethe, Lamartine.

La 22 iunie 1867, a devenit membru fondator al Societății Academice Române. În intervalul 31 august 1867 și 1 august 1870, a fost președinte al Societății Academice Române.

A murit la 27 aprilie 1872.

AGERPRES

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Despre frumusețe, inteligență și patriotism, Regina Maria
Istorie-filozofie-psihologie 28 Octombrie 2025, 06:54

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Despre frumusețe, inteligență și patriotism, Regina Maria

marți 28 octombrie 2025, ora 21.10 Invitată, acad. Georgeta Filitti. Realizator, Dan Manolache. Frumusețe, inteligență,...

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Despre frumusețe, inteligență și patriotism, Regina Maria
Adaptarea la grădiniță – Introspecții, duminică, 26 octombrie 2025, ora 18.30
Istorie-filozofie-psihologie 24 Octombrie 2025, 15:33

Adaptarea la grădiniță – Introspecții, duminică, 26 octombrie 2025, ora 18.30

„Copilul are nevoie ca intrarea sa la grădiniță sa fie tratată cu răbdare, cu căldură și înțelegere de către...

Adaptarea la grădiniță – Introspecții, duminică, 26 octombrie 2025, ora 18.30
Scriitorul Stelian Tănase: „Cei mai periculoși nu sunt trădătorii, ci cei care se prefac că nu văd, ei sunt uleiul fin din roțile oricărui regim”
Istorie-filozofie-psihologie 22 Octombrie 2025, 14:37

Scriitorul Stelian Tănase: „Cei mai periculoși nu sunt trădătorii, ci cei care se prefac că nu văd, ei sunt uleiul fin din roțile oricărui regim”

Scriitorul  Stelian Tănase  a vorbit, în emisiunea  „ Pagini de istorie” , realizată...

Scriitorul Stelian Tănase: „Cei mai periculoși nu sunt trădătorii, ci cei care se prefac că nu văd, ei sunt uleiul fin din roțile oricărui regim”
Volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” dezvăluie cum au devenit condimentele motorul istoriei
Istorie-filozofie-psihologie 19 August 2025, 12:26

Volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” dezvăluie cum au devenit condimentele motorul istoriei

În Evul Mediu, mirodeniile nu erau doar un moft culinar, ci o veritabilă monedă de schimb, un simbol al puterii și o...

Volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” dezvăluie cum au devenit condimentele motorul istoriei
A murit Rodica Coposu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu
Istorie-filozofie-psihologie 07 August 2025, 08:40

A murit Rodica Coposu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu

Anunţul decesului a fost făcut de Ion-Andrei Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu.

A murit Rodica Coposu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu
80 de ani de la Hiroshima.  Editura Corint propune cunoașterea istoriei ca formă de apărare
Istorie-filozofie-psihologie 06 August 2025, 13:20

80 de ani de la Hiroshima. Editura Corint propune cunoașterea istoriei ca formă de apărare

Pe 6 august 1945, prima bombă atomică a fost detonată deasupra orașului Hiroshima. În câteva secunde, zeci de mii...

80 de ani de la Hiroshima. Editura Corint propune cunoașterea istoriei ca formă de apărare
80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima
Istorie-filozofie-psihologie 06 August 2025, 13:14

80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat odată cu capitularea Japoniei, la câteva zile după lansarea bombelor atomice asupra...

80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima
AFP: Ion Iliescu, o figură centrală a tranziției României către democrație, dar și un personaj controversat
Istorie-filozofie-psihologie 06 August 2025, 10:14

AFP: Ion Iliescu, o figură centrală a tranziției României către democrație, dar și un personaj controversat

Fostul președinte a murit, marți, la vârsta de 95 de ani.

AFP: Ion Iliescu, o figură centrală a tranziției României către democrație, dar și un personaj controversat
Ascultă live

Ascultă live

12:00 - 12:30
Vorba de cultură
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
12:00 - 13:00
reluare: RRI, o voce pentru lumea românească (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:00 - 12:20
JURNALUL SATULUI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
12:00 - 12:10
JURNAL RADIO ROMÂNIA REŞIŢA
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
12:00 - 12:10
Jurnal
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri