Zzing Lee – arhitectura între rigoare și libertate absolută

Arhitecta Zzing Lee s-a născut în Coreea de Sud și a început studiile de arhitectură la Universitatea din Seul. In 1986 s-a transferat la New Jersey Institute of Technology School of Architecture în Statele Unite. În 1991 început să lucreze pentru Westfourth Architecture, unde, după 34 de ani, se gaseste și acum în poziția de Senior Associate al companiei. In toți acesti ani Zzing Lee a făcut naveta între Statele Unite și România, iar începând cu anul 2021 este prezentă la București în marea majoritatea a timpului.

Doamnă Zzing Lee, ce v-a determinat să vă apropiați de arhitectură?

Frumusețea și misterul extraordinar al arhitecturii. Iubesc muzica clasică, iar Goethe spunea că „arhitectura este muzică înghețată”. Când îl ascult pe Philip Glass, cu variațiunile sale pe fundal sau cu note repetitive, în sunetele respective văd arhitectură. Este vorba și de o anumită sensibilitate. Țara mea natală, Coreea, o simt ca pe un recipient minunat, un amestec între arhitectura tradițională și cea modernă. Cred că m-am născut cu această sensibilitate și m-am gândit că aș putea deveni pasionată de profesie. Fără pasiune, practicarea arhitecturii este o încercare frustrantă și fără rod.

Ați început studiile de arhitectură la Seul, cum ați caracteriza învățământul arhitectural coreean?

Am studiat doi ani la Școala de Arhitectură din Seul. Este o școală care îmbunătățește cunoștințele, nu doar din punct de vedere al informației, ci încurajează studiul individual și cercetarea. Educația arhitecturală coreeană își are locul în contextul cultural coreean, cu tradițiile, mentalitățile, viziunile asupra lumii, sensibilitățile estetice. Toate acestea au un impact asupra oricărei educații, inclusiv cea arhitecturală. Aș spune că accentul se pune pe îndemânare, răbdare, disciplină, strictețe și muncă asiduă.

Ce v-a determinat să vă transferați în SUA?

A fost o problemă legată atât de apropierea de familia mea din SUA, cât și de a continua studiile la New Jersey Institute Technology, Școala de Arhitectură, o școală care are o bună reputație în Coreea. În general, reputația universităților americane atrage mulți tineri coreeni în SUA. Mulți rămân acolo după studii, iar acesta este singurul tip de imigrație din SUA motivată de performanța academică. Dacă intri în bibliotecile oricăreia dintre universități, în orice campus, vei constata că majoritatea studenților de acolo sunt asiatici, în mare parte coreeni.

Puteți face o comparație între ceea ce ați lăsat la Universitatea din Seul și ceea ce ați găsit la Institute of Technology School of Architecture?

La Școala de Arhitectură a Institutului de Tehnologie din New Jersey, m-am cufundat într-un nou mod de a acumula cunoștințe și de a experimenta creativitatea. Este o școală deschisă către idei noi care stimulează abordări diferite, încă din primul an de studiu. Este, de asemenea, un tip de educație realizat în contextul culturii și tradițiilor americane, foarte diferit de cel coreean. Se concentrează pe individualitate, nu pe colectiv, iar diferența a fost clară încă de la început. Din fericire, este și o școală axată pe utilizarea modelelor fizice în evoluția designului. Eram foarte pricepută la asta în Coreea.

Vă mai amintiți care a fost primul proiect arhitectural important? Puteți oferi amănunte?

A fost un proiect pentru un Centru Expozițional Internațional din New Jersey, realizat în studioul lui Vladimir Arsene, care preda la atelierele superioare de la Institutul de Tehnologie din New Jersey. După ce am terminat școala în 1987, am început să lucrez în biroul său, Westfourth Architecture, unde sunt și acum ca asociat senior. Proiectul școlii a fost foarte intens, cu multe anxietăți și nopți nedormite în spațiul de lucru. A fost grozav.

Cât este știință, cât este artă în arhitectură?

Nu este o rețetă clară. În mare parte, arta și știința sunt atât de interconectate încât este dificil să le deosebești. Există artă în știință și știință în artă. O mașină frumoasă este artă sau știință? Pot exista una fără cealaltă? Același lucru este valabil și pentru arhitectură. Este adevărat că acum, odată cu explozia tehnologiei digitale și a inteligenței artificiale, această relație este mai complicată. Suntem înconjurați de „construcții” care poate funcționează bine, dar foarte puține dintre ele sunt arhitectură.

Care sunt temele care vă inspiră în arhitectură?

Minimalism, claritate, poezie în formă și funcție. Mies van des Rohe a spus: „Mai puțin înseamnă mai mult”. Cel mai dificil lucru în arhitectură este să proiectezi o clădire simplă. Este mult mai ușor să faci una complicată, deoarece simplitatea necesită perfecțiune absolută în toate aspectel: în concept, detalii, funcții, în estetică. Încercăm să urmăm acest principiu la Westfourth de mulți ani.

Ce tip de proiect vă este mai aproape de suflet și de ce?

Suntem generaliști. Orice program, rezidențial, comercial, cultural, educațional sau instituțional, mare sau mic, este o sursă de inspirație, o oportunitate pentru o arhitectură bună și poate ocupa un loc aproape de inima mea. Am fost implicată în proiectarea de clădiri rezidențiale, ambasade, clădiri de birouri, vile, clădiri comerciale, spații interioare. Proiectul cel mai apropiat de inima mea este următorul.

Aveți un stil arhitectonic preferat, iar daca da, de ce?

Ca orice arhitect, trebuie să-mi placă toate stilurile arhitecturale. Toate sunt frumoase, problema este dacă îți place un proiect realizat într-un anumit stil. Stilurile nu sunt niciodată de vină pentru proiectele eșuate. Doar arhitecții sunt. Suntem constant aproape de un design modernist - eclectic, dar ne străduim să dăm tot ce putem dacă trebuie să lucrăm într-o circumstanță care necesită o abordare diferită.

De peste 30 de ani faceți naveta între SUA și România. Ce impact a avut asupra dumneavoastra țara noastră și cum îi vedeți dezvoltarea arhitectonică?

În ceea ce privește impactul, sunt acum un arhitect coreano-americano-român. Îmi petrec cea mai mare parte a timpului la București, un oraș pe care îl îndrăgesc în ciuda, sau poate din cauza tuturor problemelor sale. Calitatea arhitecturii locale a progresat enorm în toți acești ani. Când am început la București, în 1991, eram singura firmă privată care încerca să realizeze proiecte de design la un standard pe care îl consideram apropiat de cel practicat în străinătate. Acum, numeroșii noștri concurenți produc o arhitectură excelentă, în conformitate cu tehnologia contemporană și problemele urbane locale și internaționale. Am auzit pe cineva spunând că IT-ul și arhitectura au progresat cel mai mult în România de la Revoluție încoace.

Care sunt trei creații arhitectonice, pe care le-ați văzut în România și despre care ați vorbi laudativ oriunde în lume?

Sediul Băncii Transilvania din Cluj, Ambasada Statului Kuweit din București, Muzeul Brâncuși din Craiova. Cred că pot concura în orice program internațional de premii de arhitectură. Unul este un sediu corporativ, unul un muzeu și unul o ambasadă. Există multe clădiri noi interesante în România, proiectate de arhitecți tineri și talentați.

Ce vă deranjează și ce apreciați la sistemul arhitectural din România?

Apreciez viziunea progresistă asupra arhitecturii și deschiderea către modernitate. Apreciez șansele pe care tinerii arhitecți le au în a-și înființa propriile firme. Apreciez frecventele expoziții și concursuri de arhitectură. Îmi place sentimentul general al unei colectivități arhitecturale strânse, care interacționează cu ceilalți. Îmi place Universitatea de Arhitectură și Design Urban din București. Mă deranjează, atât mine, cât și pe toți ceilalți, modul precar și exasperant de obținere a autorizațiilor de construire și birocrația generală din industrie.

Care este orașul din România care vă încântă din punct de vedere arhitectural?

În Cluj îmi plac parcurile, bisericile, clădirile tradiționale, dar și arhitectura nouă. În Sibiu îmi place totul. În Constanța îmi place apropierea de mare și atmosfera unui oraș portuar. În Brașov îmi place orașul vechi și cum urcă spre munte. În Craiova îmi place piața principală, îmi plac casele vechi, boierești, dar și Parcul Romanescu. În Timișoara îmi place arhitectura Art Nouveau, străzile mărginite de cafenele, cetatea și piețele mari.

Dar orașul cel mai apropiat sufletului dumneavoastră dintre toate pe care le-ați văzut?

New York. Nu este cel mai frumos, curat, liniștit, relaxat și plin de atmosferă oraș posibil, dar este cel mai interesant oraș din lume.

Care credeți că este potențialul arhitectural al României de astăzi?

Există tineri arhitecți foarte talentați în România de astăzi. Îi recunosc în proiectele lor, îi recunosc în universitate. Există energie și entuziasm pentru profesie în rândul tinerilor arhitecți. Prin urmare, există un mare potențial.

Cât de mult credeți că v-a influențat concepția arhitecturală faptul că v-ați născut în Coreea, v-ați format în SUA și de peste 30 de ani ați intrat în contact cu estul Europei?

Pregătirea coreeană mi-a oferit rigoare, precizie și capacitate de efort. Experiența americană și europeană mă ajută să fiu un gânditor liber și un arhitect cu mintea deschisă.

Ce alte pasiuni aveți, în afara biroului de arhitectură?

Glumind aș spune că în afara biroului de arhitectură am o mare pasiune pentru arhitectură. Îmi plac călătoriile și muzica clasică.