DOCUMENTAR: 60 de ani de la moartea regelui George al VI-lea al Marii Britanii

George Albert de Saxa-Coburg-Gotha s-a născut la Sandringham, Norfolk, la 14 decembrie 1895, fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea al Marii Britanii (din 1910) și al reginei Victoria May, Ducesa de York (Mary of Teck) și al doilea moștenitor în linia de succesiune la tronul britanic, cunoscut fiind până la încoronare drept prințul Albert.

Eduard Albert David, fratele său mai mare, născut la 23 iunie 1894, a fost numit Prinț de Wales și prim moștenitor al tronului.

Prințul Albert a absolvit Naval College Royal de la Osborne, în 1909, iar apoi a studiat la Naval College Royal, din Dartmouth. În timpul Primului Război Mondial a servit în Marina Militară Regală. A fost primul membru al familiei regale care urma să fie certificat ca pilot. În ultimele săptămâni ale războiului, el a făcut parte din personalul Forțelor Aeriene Independente cu sediul central la Nancy, în Franța. După desființarea acestora a rămas o perioadă ca ofițer în Forțele Aeriene Regale, perioadă în care a primit calificativul de pilot (1919), potrivit site-ului englishmonarchs.co.uk.

După război, prințul Albert a studiat istoria și economia, pentru un an, la Trinity College, din Cambridge. La 3 iunie 1920, a fost numit Duce de York, Conte de Inverness și Baron Killarney și a preluat multe dintre îndatoririle publice ale tatălui său.

În 1923, s-a căsătorit cu Elizabet Bowles-Lyon, contesă de Strathmore și Kingborne. Au avut două fete. Prințesa Elisabeta Alexandra Mary s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra. Cea de-a doua fiică, prințesa Margareta, s-a născut la Castelul Glamis, în Scoția, la 21 august 1930. Atât prințesa Elisabeta, cât și sora sa mai mică, prințesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) și a guvernantei. Cursurile școlare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar și lecții de dans, muzică și artă, echitație.

Prințul Albert a devenit președintele Societății de protecție socială a lucrătorilor în domeniul industriei ("Industrial Welfare Society") și a efectuat călătorii în țări est-africane, în Australia și Noua Zeelandă.

La moartea regelui George al V-lea, în 5 ianuarie 1936, Eduard a devenit automat rege, sub numele Eduard al VIII-lea. Relația acestuia cu o femeie divorțată, Wallis Simpson, și exprimarea dorinței de a se căsători au dus la abdicarea sa, în baza unui document oficial pe care l-a semnat la 10 decembrie 1936. El renunța la tron atât în privința sa, cât și a eventualilor lui moștenitori.

Ca urmare a abdicării, George a devenit rege al Marii Britanii, al Irlandei și al altor dominioane britanice, din 11 decembrie 1936, fiind următorul moștenitor la tron, în ordine directă. Ceremonia de încoronare a avut loc la 12 mai 1937, George al VI-lea devenind rege și cel de-al treilea monarh al casei de Windsor. O lună mai târziu, Neville Chamberlain a devenit prim-ministru și a jucat un rol important în sfera politică a țării.

După ce tatăl său a urcat pe tron, prințesa Elisabeta a devenit moștenitoare a tronului, având titlul Alteța Sa Regală prințesa Elisabeta.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regele și regina au efectuat călătorii prin zonele afectate, câștigând simpatia publicului. În 1940, când Londra a fost bombardată de germani, regina a refuzat să se refugieze în Canada cu fiicele sale, rămânând în Palatul Buckingham.

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc, la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, iar ceremonia a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio și, pentru prima oară, a fost transmisă la televizor în întreaga lume. Reședința principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

Sursa: AGERPRES