Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: Ignatul – tradiţii româneşti cu origini antice

20 Decembrie 2019, 06:51

Vineri, 20 decembrie, în calendarul popular românesc este marcată Sărbătoarea Ignatului, sau Ihnatul, Ignatul porcilor sau Inătoarea, care deschide, conform credinţelor populare, suita sărbătorilor de iarnă care se încheie cu Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul.

Fără o legătură directă cu această tradiţie, în religia creştin-ortodoxă este prăznuit, în această zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, urmaş al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan, care a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credinţa în Hristos şi a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia şi venerate ca moaşte. Astfel, tăierea porcului de Ignat este modul în care o practică păgână este asociată cu o sărbătoare creştină.

Ritualul tăierii porcului în ziua de Ignat îşi are originea, conform folcloriştilor, în tradiţiile Romei antice, care practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, zeu al semănăturilor, la origine. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani.

Încă din acele vremuri, ritualul tăierii porcului trebuia să respecte anumite condiţii stricte: sacrificiul trebuia pornit după ivirea zorilor şi încheiat la apusul soarelui, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă spiritele malefice care ar putea anula virtuţile sacrificiului. De asemenea, locul sacrificiului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru îndepărtarea duhurilor rele.

Cuvântul Ignat provine din latinescul Ignis, care înseamnă foc, iar în vremuri îndepărtate, această zi era una dintre cele mai importante sărbători solare.

Din bătrâni se spune că, dacă sacrificarea porcului nu se împlineşte în ziua Ignatului, animalului nu-i merge bine şi începe să slăbească.

Conform tradiţiei, tăierea porcului este singura activitate permisă a se desfăşura în ziua de Ignat, fiind interzise oricare alte activităţi casnice – spălatul, cusutul, torsul lânii, măturatul.

În vremurile actuale, respectând tradiţiile antice, bărbatul care se ocupă de ritualul tăierii porcului trebuie să fie un om curat sufleteşte, care înainte de sacrificiu trebuie să se spovedească la Biserică, Duhovnicul iertându-i astfel şi păcatul sacrificării porcului. De asemenea, conform vechilor ritualuri, e necesar ca şi gospodăria să fie sfinţită înainte de sacrificare.

Există credinţa că femeile, mai miloase din fire, nu trebuie să participe sacrificiu, deoarece se spune că animalul nu poate muri, rolul lor începând din momentul în care carnea ajunge spre preparare în bucătăria gospodinei. Conform altor credinţe, participarea oamenilor miloşi la ritual trebuie evitată şi fiindcă se spune că în caz contrar, carnea porcului nu va fi gustoasă.

Unii specialişti în tradiţiile noastre mai menţionează şi aspecte magice, printre care şi sacrificarea unui porc de culoare neagră, a cărui carne, după sacrificiu, are efecte vindecătoare în cazul unei boli ciudate, numită „Spurcatul”. Dealtfel în medicina populară se spune că, atunci când sângele porcului negru este amestecat cu făină, reprezintă un leac sigur pentru bolile grave, cu care se „afumă” copiii, ca să scape de guturai, de frică şi de alte boli ale copilăriei.

Fie el alb sau negru, ritualul tăierii porcului începe cu o seară înainte, atunci când oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie – pentru pârlit, vasele în care vor pune carnea, slănina şi şoriciul. Se spune că paiele pentru foc e necesar să fie primele din cele culese în urma secerişului de vară, special depozitate pentru Ignat.

Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează un cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi.

Tradiţia arată că în focul pregătit pentru preparare trebuie să fie aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, pentru ca aroma şoriciului să fie una deosebită.

Un alt obicei arată că, după ce este gata de pârlit, trebuie să se pună un pled peste porc pe care să se urce cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Mai mult, în unele zone din ţară, copiilor care participă la ritual, când sunt urcaţi pe pântecul porcului, li se face semnul crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat, existând credinţa că, respectând acest obicei, copiii vor fi rumeni în obraji şi feriţi de deochi tot anul. Acest ritual este legat de credinţa populară mai largă care arată că de Ignat oamenii trebuie vadă sângele porcului sacrificat pentru a  fi feriţi de boli în Noul An.

Deşi Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului, tradiţiile moştenite de români sunt extrem de puternice, încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.

Acum despre cele „lumeşti”: după prepararea şi tranşarea în „mare” de către bărbaţi, femeile sunt cele care se ocupă, uzual, cu împărţirea cărnii pe categorii, pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la ”pomana porcului”, iar picioarele se folosesc pentru piftie.

După tranşarea şi sortarea cărnii, se pregăteşte „pomana porcului”, pentru toţi cei care au ajutat sau doar asistat la tăierea porcului. Într-un ceaun mare se prăjeşte carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părţile porcului: muşchi, ficat, slănină, coastă, alături de care se „asezonează”, de obicei, o mămăligă mare, şi eventual un castron plin cu murături asortate, alături de, bineînţeles, ţuica fiartă.

Nu ne îndoim că în materie de preparare a produselor din carne de porc, românii sunt unii dintre cei mai calificaţi şi cei mai apreciaţi specialişti. Vorbim aici de utilizarea oricărei bucăţi a porcului, începând de la urechi, coadă şi picioare pentru piftie, la carnea macră pentru friptură, slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată – pentru delicioşii cârnaţi, condimentaţi în fel şi chip, tobă, lebăr şi caltaboş.

În unele zone de la noi, ”pomana porcului” se împarte comunităţii şi săracilor, sau o parte din bucatele gătite din carnea porcului se duce la biserică spre a fi sfinţite.

În unele zone din Banat şi din Moldova, sărbătoarea se mai numeşte şi Inătoarea – un duh ostil, o divinitate răzbunătoare, întruchipată de o femeie bătrână, urâtă, lacomă şi cu apucături de căpcăun, care „mânca lumea”, sau o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acţiunile ei malefice şi a o împiedica să se apropie de casă, femeia „ispitită” trebuia să iasă, la miezul nopţii, în curte şi să imite cântecul cocoşului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoşului, Inătoarea se retrăgea speriată. După ce îndeplinea acest ritual de apărare, femeia trebuia să intre în casă şi să stingă focul, ca Inătoarea să nu fie atrasă de lumină şi să revină. Tocmai de aceea, se spune că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic, care încărcat fiind cu energie, să ţină la distanţă duhurile ostile.

Tot în Banat există obiceiul ca Inătoarea să fie împiedicată să se apropie de casă, după sacrificarea porcului, prin înconjurararea de trei ori a gospodăriei cu o cârpă aprinsă.

Toate aceste obiceiuri şi credinţe se circumscriu, de fapt, obiceiului străvechi al oferirii ofrandelor pentru alungarea spiritelor rele şi atragerea duhurilor bune care să ocrotească gospodăriile şi oamenii, în anul care urmează.

RADOR (de Răzvan Moceanu)

Scriitorul Stelian Tănase: „Cei mai periculoși nu sunt trădătorii, ci cei care se prefac că nu văd, ei sunt uleiul fin din roțile oricărui regim”
Istorie-filozofie-psihologie 22 Octombrie 2025, 14:37

Scriitorul Stelian Tănase: „Cei mai periculoși nu sunt trădătorii, ci cei care se prefac că nu văd, ei sunt uleiul fin din roțile oricărui regim”

Scriitorul  Stelian Tănase  a vorbit, în emisiunea  „ Pagini de istorie” , realizată...

Scriitorul Stelian Tănase: „Cei mai periculoși nu sunt trădătorii, ci cei care se prefac că nu văd, ei sunt uleiul fin din roțile oricărui regim”
Volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” dezvăluie cum au devenit condimentele motorul istoriei
Istorie-filozofie-psihologie 19 August 2025, 12:26

Volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” dezvăluie cum au devenit condimentele motorul istoriei

În Evul Mediu, mirodeniile nu erau doar un moft culinar, ci o veritabilă monedă de schimb, un simbol al puterii și o...

Volumul „Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” dezvăluie cum au devenit condimentele motorul istoriei
A murit Rodica Coposu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu
Istorie-filozofie-psihologie 07 August 2025, 08:40

A murit Rodica Coposu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu

Anunţul decesului a fost făcut de Ion-Andrei Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu.

A murit Rodica Coposu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu
80 de ani de la Hiroshima.  Editura Corint propune cunoașterea istoriei ca formă de apărare
Istorie-filozofie-psihologie 06 August 2025, 13:20

80 de ani de la Hiroshima. Editura Corint propune cunoașterea istoriei ca formă de apărare

Pe 6 august 1945, prima bombă atomică a fost detonată deasupra orașului Hiroshima. În câteva secunde, zeci de mii...

80 de ani de la Hiroshima. Editura Corint propune cunoașterea istoriei ca formă de apărare
80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima
Istorie-filozofie-psihologie 06 August 2025, 13:14

80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat odată cu capitularea Japoniei, la câteva zile după lansarea bombelor atomice asupra...

80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima
AFP: Ion Iliescu, o figură centrală a tranziției României către democrație, dar și un personaj controversat
Istorie-filozofie-psihologie 06 August 2025, 10:14

AFP: Ion Iliescu, o figură centrală a tranziției României către democrație, dar și un personaj controversat

Fostul președinte a murit, marți, la vârsta de 95 de ani.

AFP: Ion Iliescu, o figură centrală a tranziției României către democrație, dar și un personaj controversat
Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la vârsta de 95 de ani
Istorie-filozofie-psihologie 05 August 2025, 18:01

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la vârsta de 95 de ani

Ion Iliescu , fost președinte al României și figură centrală a scenei politice postcomuniste , a decedat astăzi, la...

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la vârsta de 95 de ani
Filosofie și vin – un banchet în care darurile mitologice ale Pandorei se deschid cu generozitate către lumea Filosofiei
Istorie-filozofie-psihologie 27 Iulie 2025, 14:59

Filosofie și vin – un banchet în care darurile mitologice ale Pandorei se deschid cu generozitate către lumea Filosofiei

  În perioada 31 iulie – 2 august, la Crama „Pandora” (Cotești, Vrancea), sponsorul și...

Filosofie și vin – un banchet în care darurile mitologice ale Pandorei se deschid cu generozitate către lumea Filosofiei
Ascultă live

Ascultă live

07:00 - 07:55
Crossover de weekend (Partea a I-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:00 - 07:10
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
07:00 - 07:30
ÖĐÎÄ˝ÚĿҝ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:00 - 07:15
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:00 - 07:10
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:00 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
07:00 - 09:00
Bună dimineața, Vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri