Ascultă Radio România Cultural Live

Duminica, 21 aprilie, Adrian Cioroianu vine la Conferintele TNB!

16 Aprilie 2019, 15:15

Duminică 21 aprilie 2019, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL Adrian Cioroianu prezintă conferinţa cu tema Nici
viitorul nu mai e ce-a fost

Despre conferinţă

Caracteristica timpului nostru este că avem, cu
toții, sentimentul unor schimbări iminente ce se prefigurează în fața noastră,
la nivel global.

Lumea deschisă și pașnică ce se anunța în 1990, la
căderea comunismului din Europa, nu s-a concretizat decât în parte. Astăzi,
granițele par a se închide iar și conflicte neașteptate apar chiar în inima
societăților occidentale.

În paralel, pentru prima dată în istoria
civilizației, progresul tehnologic este atât de rapid încât înțelegerea umană
nu mai poate ține pasul cu el. Cu alte cuvinte, progresăm atât de rapid încât
însăși ideea progresului pare mai curând o amenințare decât o promisiune.

Inginerii, medicii și filozofii, laolaltă, ne spun
că suntem pe cale de a intra în „epoca transhumană” - adică făptura care
suntem, din carne, creier și articulații, va putea fi îmbunătățită încă înainte
de a se naște, astfel încât vom fi imuni la boli și vom putea fi cu toții, de
ce nu, la fel de inteligenți precum geniile. Totuși, dincolo de aceste scenarii
roz, se ascunde și teama că, într-o zi, mașinile pe care le facem ne-ar putea
scăpa de sub control - sau chiar ne-ar putea controla ele însele.

Vă propun să medităm împreună la câteva dintre
direcțiile acestor schimbări: vom vorbi despre familie și despre școală, despre
politică și despre posibile viitoare războaie, despre căutarea în care suntem
prinși și despre ce anume am putea găsi la capătul drumului. -
Adrian CIOROIANU

Despre conferenţiar

Născut în 1967, la Craiova, Adrian
Cioroianu este istoric, jurnalist, eseist, om politic (a îndeplinit funcția de ministru
al afacerilor externe în cabinetul Tăriceanu, în perioada 5 aprilie 2007 - 15
aprilie 2008).

Profesor universitar la Facultatea de
Istorie de la Universitatea București, este autorul mai multor cărți de istorie
a României (și în special de istorie a României comuniste). Este cunoscut și în
calitate de coautor de manuale de liceu.

Membru al Grupului de Dialog Social, s-a
alăturat Partidului Național Liberal și a fost ales în Senatul României pentru
județul Timiș în anul 2004. După aderarea României la Uniunea Europeană la 1
ianuarie 2007, a îndeplinit funcția de europarlamentar, membru în Alianța
Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) și vicepreședinte al Grupului
ALDE din Parlamentul European. La data de 5 aprilie 2007, Cioroianu a devenit
ministru al afacerilor externe în guvernul Tăriceanu remaniat. Din 2012 este
decan al Facultății de Istorie a Universității din București.

Începând din anul 2015, Adrian Cioroianu
este ambasador al României pe lângă UNESCO.

Secretele conclavului III
Istorie-filozofie-psihologie 24 Aprilie 2025, 08:41

Secretele conclavului III

Papa Alexandru al VI-lea - una dintre cele mai controversate figuri din istoria papalității

Secretele conclavului III
Secretele conclavului I
Istorie-filozofie-psihologie 23 Aprilie 2025, 09:27

Secretele conclavului I

Conclavul – unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume

Secretele conclavului I
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani
Istorie-filozofie-psihologie 21 Aprilie 2025, 11:18

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, fiind un lider spiritual care a redefinit imaginea contemporană a...

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani
Asociația VAR lansează RELATOPIA, un proiect multidisciplinar care investighează evoluția relațiilor de cuplu și a conceptului de familie în România ultimilor 60 de ani
Istorie-filozofie-psihologie 03 Aprilie 2025, 16:05

Asociația VAR lansează RELATOPIA, un proiect multidisciplinar care investighează evoluția relațiilor de cuplu și a conceptului de familie în România ultimilor 60 de ani

Influențat de transformările socio-politice și tehnologie, modul de raportare la conviețuire s-a schimbat profund...

Asociația VAR lansează RELATOPIA, un proiect multidisciplinar care investighează evoluția relațiilor de cuplu și a conceptului de familie în România ultimilor 60 de ani
În premieră în România, MASQUERADE - măști africane și asiatice, expuse în Biserica Fortificată din Cincu, județul Brașov
Istorie-filozofie-psihologie 29 Ianuarie 2025, 11:30

În premieră în România, MASQUERADE - măști africane și asiatice, expuse în Biserica Fortificată din Cincu, județul Brașov

Expoziția „MASQUERADE – Forța Transformatoare a Măștii” va avea vernisajul pe 8 februarie 2025, la ora...

În premieră în România, MASQUERADE - măști africane și asiatice, expuse în Biserica Fortificată din Cincu, județul Brașov
Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart
Istorie-filozofie-psihologie 28 Ianuarie 2025, 07:07

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart

  În săptămâna 27-31 ianuarie 2025, Opera Națională București a programat o dublă reprezentație a operei Don...

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart
DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2025, 05:00

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită...

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Istorie-filozofie-psihologie 23 Ianuarie 2025, 10:40

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj

Cu ocazia Zilei Memoriei, Institutul Italian de Cultură din București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat din...

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 15:00
Știința 360
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
REPORTERII ACTUALITATII
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
14:00 - 15:00
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 14:30
PUTEREA CREDINȚEI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
14:12 - 14:55
Banatul în direct!
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:05 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru