Formula fericirii – Introspecții, duminică, 26 martie 2023, ora 18.30

Fericirea. Ce este fericirea? De când a apărut acest cuvânt, cine știe cum o fi apărut, omenirea se străduiește să îi afle înțelesurile și, mai ales, formula care îi stă la bază. Ar fi de dorit una exactă, cu dovezi științifice, dar ne-am mulțumi, la o adică, și cu un pic de magie. Ce intră în compoziția fericirii, care sunt proporțiile elementelor, cum interacționează, ce ingrediente sunt de adăugat pe parcurs? – Ne facem din nou calculele în emisiunea Introspecții, duminică, 26 martie, ora 18.30, în direct la Radio România Cultural. Invitat: Marius M. Stanciu, dr. în psihologie și psihoterapeut. Realizator Daniela Vasile

„Oamenii judecă (în medie, evident) calitatea generală a unei vacanțe după cea mai fericită perioadă de 24 de ore din ea”

• Ce înseamnă fericirea?
  • Pentru Aristotel în Etica Nicomahică, eudaimonia este mai degrabă o activitate decât o emoție.
  • Deși nevoia practică de a studia “fericirea” a fost punctată de către psihologi încă de la momentul desprinderii acestei discipline științifice (e.g. William James) de trunchiul comun al filozofiei, psihologia pozitivă s-a dezvoltat abia la sfârșitul secolului XX, prin eforturile susținute ale lui M. Seligman și M. Csikszentmihalyi.
  • Majoritatea cercetătorilor contemporani studiază “bunăstarea” (wellbeing), nu neapărat conceptul vag de “fericire”. Pe cale de consecință, în literatura de specialitate găsim adesea discuții despre necesitatea de a opera o distincție salutară între (1) o componentă hedonică a bunăstării, viz. una ce denotă suma experiențelor afective pozitive și negative ale unui individ (Ryff et al., 2004) și (2) o componentă eudaimonică ce rezultă din munca depusă de cineva pentru a avea un scop nobil în viață care depășește perimetrul gratificărilor rapide (Ryan & Reci, 2001).
  • Ultimul raport OECD (p. 10) descrie „bunăstarea” sau “starea de bine” drept o sumă de stări mentale pozitive, incluzând aici evaluările variate, pozitive și negative, pe care oamenii le fac în legătură cu viața lor, cât și reacțiile afective față de experiențele avute. În completare, Diener et al. (1999) descriu “bunăstarea” drept o categorie vastă de fenomene în care sunt incluse răspunsurile emoționale ale indivizilor, satisfacția declarată față de activitatea lucrativă desfășurată și judecățile globale făcute în legătură cu satisfacția generală (i.e. “mi-am atins sau nu mi-am atins obiectivele”; “mi-am respectat sau nu mi-am respectat valorile cardinale”).
  • D. Kahneman: “fericirea este ceea ce simt aici și acum”. La nivel tehnic, prin urmare, vorbim nu despre o formulă a fericirii, cât o formulă a răspunsurilor date de persoane la întrebări despre bunăstarea lor.
  • O mulțime de inventare și chestionare încearcă să măsoare starea subiectivă de bine (“fericirea” în adevăratul sens al cuvântului), bunăstarea sau satisfacția față de viață. Printre cele mai importante amintim SHS, SWLS (Diener et al., 1985), PANAS (Watson & Clark, 1994), Gallup și – nu în ultimul rând – metoda scării Cantril folosită în World Happiness Report.

Din nefericire (a se scuza gluma), după cum o punctează mai multe cercetări (e.g. Carmon & Kahneman,1996; Kahneman et al., 1993, Redelmeier & Kahneman, 1996), oamenii fac adesea erori de logică sau implică distorsiuni în judecată atunci când sunt rugați să aprecieze stările afective pe care le-au avut într-o anumită perioadă de timp. Mai articulat exprimat, vorbim despre distorsiuni cognitive mnezice de poziție serială sau euristici defectuoase precum “peak-and-end rule”. Spre exemplu, Kemp, Burt & Furneaux (2008) au descoperit că oamenii judecă (în medie, evident) calitatea generală a unei vacanțe după cea mai fericită perioadă de 24 de ore din ea.

(Marius M. Stanciu)