Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Viața la Curte (1923-1930), așa cum o consemnează în jurnalul său,Simona Lahovary doamnă de onoare a Reginei Maria. Invitat, prof. univ. dr. Georgeta Filitti.

Realizator, Dan Manolache

Vă invităm ca în această seară să pătrundem în universul vieții de la Curtea Regală a României din perioada 1923- 1930, univers greu accesibil chiar și contemporanilor. Ghid ne va fi Simona Lahovary, doamnă de onoare a Reginei Maria. Jurnalul său va fi publicat de Editura Corint grație efortului distinsei cercetătoare care este doama Georgeta Filitti, invitata emisiunii noastre. Domnia sa a realizat nu doar o excelentă traducere din limba franceză a jurnalului ci a alcătuit prefața și notele de subsol fără de care lectura textului ar fi lipsită de repere esențiale.

Am spicuit din menționata prefață dar și din textul viitorului volum, câteva fraze care să sublinieze valoarea mărturiilor și să stârnească interesul pentru lectură.

Autoarea este:

”Fiică a omului politic și diplomatului Alexandru Lahovary (1841-1897), cu statuie într-o piață bucureșteană ce îi poartă numele, și a Simonei Ghermani (astfel înrudită cu familia regală sârbească Obrenovici), cea cunoscută mai mult cu numele de alint de Simky se vădește un observator atent al vremii sale.”

Prin ce ne cucerește evocarea realizată de Simina Lahovary? Mai întăi cred că prin calitățile literare ale textului admirabil servite de traducere și apoi prin multitudinea de subiecte abordate, galeria de portrete ce ne apar conturate prin cuvinte, analiza uneori profundă a situației politice de la noi și enumerarea calităților cărții ar putea continua. Recomandând-o, doamna Georgeta Filitti a găsit cred cele mai potrivite cuvinte:

”De la descrierea vieții cotidiene la Curtea regală a României, a vieții politiceromânești, până la prezentarea societății mondene europene de la Paris, Viena, Roma sau Bruxelles ori a vestigiilor istorice din Turcia, Siria, Iordania sau Egipt, autoarea își introduce viitorul cititor într-o lume captivantă, felurită și care, foarte adesea, s-ar cuveni odată în plus explicată.

Judecăți obiective, caracterizări mușcătoare, dezvăluiri șocante, descrieri de spații exotice, ba și trăiri melodramatice de factură bovarică recompun plastic înalta societate românească din anii interbelici.”

Doamna de onoare a Reginei alege întotdeauna sinceritatea atunci cânde se raportează la fapte sau personalități și cred că această ”obictivă” subiectivitate dă credibilitate observațiilor ei. Iată ca argument o caracterizare a Regunei Maria:

”E zăpăcită, are încredere nejustificată în prea mulți oameni, e impulsivă, indiscretă și imprudentă – asta pe de o parte – dar și deschisă, conștiincioasă, credincioasă, loială, generoasă, emotivă, suflet bun, nerachiunoasă. Într-un cuvânt, puternică prin curaj și slabă de caracter.”

Observațiile ei sunt consemnate cu aceeași sinceritate. Iată o consemnare din călătoria americană în care și-a însoțit regina în anul 1926:

”Glacier-Park. Indienii. Prinţesa Ileana, îmbrăcată şi fardată „ca o porumbiţă”. Prinţul Nicolae, „stăpân al muntelui” Regina adună nume indiene, acum e „steaua îndurerată”. Aerul e foarte curat, nu e frig. Dansuri – inspirate desigur din cavernele de altă dată. De-a lungul vremii, oamenii aceştia n-au adăugat nimic inspiraţiei dintâi. Mă distrez urmărind această natură – măcar e bătrână şi mă delectez cu vechimea ei.”

Pe tot parcursul cărții se observă simpatia pe care a nutrit-o pentru Regele Ferdinand. Am ales o cosemnare datată 10 martie 1927, în vremea în care Regele suferea de cancerul care avea să-i aducă sfârșitul:

”Nu-l pot vedea pe Rege fără să nu mă înduioşez. E cumplit să priveşti un chip fără să-l poţi desprinde de ideia Morţii, de care dealtminteri putem fiecare fi frământaţi pentru că primeşte pe toată lumea; doar scadenţa scurtă ne stârneşte atenţia nepăsătoare. Blândeţe şi resemnare. Infirmiera spune: „E un sfânt”.”

Extrem de interesante sunt și notele de călătorie căci a insoțit-o pe Rgina Maria în câteva călătorii. Din oaginile cosacrate voiajurilor în Egipt și Siria, martie 1930, am ales doar două pasaje:

”Sakkara: piramida în trepte, după cea a lui Keops şi a lui Kefren, unde americanul Reisner ne-a explicat fiecare piatră din săpăturile din preajmă, ne-a citit hieroglifele şi a mimat conversaţiile unor persoane moarte acum 5000 de ani, ca şi cum era vorba de cunoştinţe făcute în ajun.”

”Palmira, 31 martie 1930. Aseară, Damasc, uimitorul hotel Victoria şi oribilele strădanii de decorare pe un fond jegos. Regina rămâne încremenită de compoziţia covoarelor persane de pe pereţi. Plecare în grabă la 6 ½ spre Palmira şi 6 ore de maşină, întâi printre livezi şi verdeaţă, apoi nimic altceva decât o iarbă prăpădită, deşert datorat doar puturoşeniei, ca şi beduinilor nomazi care îl vor astfel (maşini cu mitraliere în faţa şi în spatele nostru). Nori de lăcuste: se izbesc încet de geamuri. La ora 1, panorama splendidă a Palmirei, vestigiile aurite ale templului şi ale colonadei. Rândul de mehariști cu cămile, garda franceză, bătăi de tobe, tam-tam local, legănarea unui dansator care îşi mişcă pântecele în chip de salut; totul e de un pitoresc nebun şi, în mijlocul haosului atât de simpatic al ruinelor, hotelul, fără etaj şi de culoarea pământului ca să nu supere, băi fără apă şi chiuvete la fel, podele şi paturi curate.”

Unul dintre personajele des evocate în jurnal este firește Principele Carol ți apoi, Regele Carol al II- lea. Pentru el Simina Lahovary are mai degrabă o atitudine critică. De pildă îl taxează nemilos ca având ”o concepție romantică de portăreasă”, atunci când alege să abdice și să părăsească România. Păstrează aceeași atitudine și atunci când, în iunie 1930, revine în țară, își detronează fiul și devine Rege.

”Mă reped la radio: discursul principelui Carol în Parlament. Voce limpede, sonoră care dă bine. Totdeauna a ştiut să vorbească. L-ai crede emoţionat – de ocazie. Vorbeşte de dragostea lui pentru ţara aceasta (atunci de ce a părăsit-o?), de amintirile din copilărie, de fiul său, de bunele lui intenţii, de armată.

Face apel la toţi pentru binele ţării, nu nutreşte ranchiună sau ură, spune că a fost izgonit de intrigile câtorva, că se gândeşte la tatăl său al cărui vis (!) se împlineşte în sfârşit astăzi. Această răsucire a adevărului……. îmi displace – dar nu şi Adunării. Fiecare frază e urmată de aprobări asurzitoare.”

Vorbind drepre Carol al II-lea cu sora sa Regina Elisabeta îi face o notabilă caracterizare:

”Suntem de acord în legătură cu unele anomalii ale Regelui: mania persecuţiei, între altele. Sunt convinsă că aşa ceva îi sporeşte defectele şi cei care cred că exilul i-a fost salutar se înşeală. După părerea mea, l-a impresionat; acrit, acum se fereşte de toată lumea şi nu se gândeşte decât la procedee dezagreabile.”

Vă invităm așadar să ascultți o emisiune în care prin intermediul jurnalului unei doamne înzestrate cu simțul observației, dotate cu calități de analist și cu un deosebit talent literar, pătrundem în intimitatea unor personalități care au marcat istoria noastră.