Suntem în seara zilei de joi, sau cel puţin aşa vedem noi la Denia de joi seara, când “măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint, bolnăvindu-se s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege, pe Tine Judecătorul cel drept Te-a dat. „ Dintr-o dată, textul se repetă şi suntem chemaţi să ne întrebăm o dată în plus: Ce prăznuim în această joi mare, ce se leagă deja de ziua vinerii?

În sfânta şi marea vineri ce începe cu Denia de joi, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate Crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face însă pomenire şi de mărturisirea cea mântuitoare făcută pe Cruce de tâlharul recunoscător. În tot cearcănul de urât ce-L înconjură pe Hristos pe Golgota, e şi o undă de lumină. Un tâlhar, pocăindu-se şi cerându-I lui Hristos să-L pomenească  când va intra întru Împărăţia Sa.

E frumoasă alcătuirea Deniei din seara aceasta. Douăsprezece Evanghelii ne vin în întâmpinare să ne înveţe pe de rost şi pe dinafară, ce-avem de ştiut despre Dumnezeul nostru, cât a suferit, cum a suferit şi mai cu seamă, că deşi este mort pe Cruce, este viu Dumnezeu, “căci Tu eşti cuvinte, Fiul lui Dumnezeu”. E Taina noastră, de azi începem să participăm la drama aceasta teribilă, ce s-ar fi transformat într-o tragedie fără sfârşit, de n-ar fi Înviat Hristos, ştiind că Hristos a Înviat. Sigur că, suntem înduioşaţi, emoţionaţi şi cu nodul în gât.

Săptămâna Patimilor e o săptămână a nodului în gât. Dar privind deja, prin lentila luminoasă a Învierii, e frumos când te temi de moarte, ştiind că Învii. Te răneşte vânzarea ştiind că ea ţi-aduce Înviere. Suntem aşadar la capătul unei zile în care învăţăm împreună, că cel ce s-a răstignit pentru noi rabdă răstignirea aceasta ca Fiu şi Dumnezeu. Suntem fraţi laolaltă cu ei. Templul se strică iar Domnul îl va ridica în trei zile. La capătul Golgotei, spectacolul este dureros. Fiecare citire din Scriptură, ne mai adaugă ceva de fiecare dată, despre trădarea oamenilor, despre nemijlocita lor încercare de a-L ucide mereu pe Dumnezeu. Dar mai presus de toate, ziua aceasta pregăteşte ziua ce urmează, o zi a vinerei în care Hristos, dat jos de pe Cruce îşi începe şabatul, îşi începe odihna. E ruptă  oarecum ziua în două.  Joi seară citim Evangheliile iar vineri seară prohodim pe Hristos. Să mergem dar, nu ca să-L vindem  ci ca să vedem până la capăt drama Golgotei.