Părintele Constantin Necula descifrează semnificaţia fiecărei zile din Săptămâna Patimilor, la Radio România Cultural

Suntem în ziua cea dintâi a Săptămânii Patimilor. Sinaxarul despre care ni se povesteşte c-ar fi miezul explicativ al tainelor, ne spune că în Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.  Pe de o parte, stihurile ne spun aşa: “Iosif cel curat, noian de bunătăţi s-a arătat, grâu a împărţit şi drept stăpânitor el s-a vădit”. E vorba de Iosiful Vechiului Testament *), cel ce dăruieşte fraţilor săi, la vreme de foamete, grâul şi pita izbăvitoare de moarte.

Nu altfel  este Hristos astăzi, decât un Iosif eliberat din vânzarea fraţilor săi, pentru a putea să bucure cu pâinea cea nouă, pâinea vieţii, pe toţi ceilalţi ce se strâng în jurul său ca fraţi. Pe de altă parte, flămând ca niciodată, Hristos se întoarce din Betania spre Ierusalim şi se întâlneşte cu smochinul cel necredincios chemării lui. Nu era firesc la vremea aceea să dea roadă smochinul, dar ce smochin poate să-i refuze lui Hristos porunca? E simbolul acesta în care, Mântuitorul întâlnind smochinul pe Cale, poruncindu-i să dea roade şi acesta nedând, Domnul îl “bleastemă” ca în veci să nu mai dea rod. Seamănă, oarecum cu o construcţie a Vechiului Testament, părinţii bisericii ne spun uneori că aici este vorba despre legea Vechiului Testament, despre instituţia ce protejează legea, care nedând roadă în duhul sfânt , decât pe farisei şi pe cărturari, blestemat este de Dumnezeu să nu mai rodească. Este ceea ce spunea părintele Nicolae Steinhardt: o binecuvântare dată împotriva celui ce nu ascultă.

Toţi suntem într-un fel sau altul smochini pe Cale, aşteptăm binecuvântările lui Dumnezeu, razele lui de soare şi rădăcini adânci, de fiecare dată ploi la vreme şi iarăşi soare şi iarăşi binecuvântare dar când Domnul ne cere roadă refuzăm să i-o dăruim. Hristos, flămând, cere creaţiei sale să-l însoţească şi să-l sature. Creaţia se încăpăţînează, seamănă cu omul, refuză lui Dumnezeu bucuria de a trăi împreună hrănirea, odihnirea lui Dumnezeu, de aceea lunea de azi e o lune foarte grea, pentru că astăzi Iacov, cel ce-l plângea odinioară pe Iosif, cei care ştiţi Vechiul Testament ştiţi la ce personaje mă refer, suntem noi cei care astăzi plângem că Iosif cel Nou , Hristos Domnul este deja vândut. Suntem dinaintea flămânzirii lui Dumnezeu. Se întoarce în cetate, ne spune Evanghelistul Matei şi văzând un smochin lângă Cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el, numai frunze, şi i-a zis: “În veci să nu se mai facă rod în tine”, şi îndată s-a uscat smochinul. E ziua în care se vădeşte, că atunci când Dumnezeu îşi aşează Voia pe una dintre Creaţii, Creaţia I se supune cu bucurie.

Învăţăm astăzi că rodul Postului este să-L odihnim pe Hristos, să-L hrănim pe Hristos, să nu-L lăsăm pe Hristos flămând împreună cu noi. Nu merită marginea drumului Hristos, ci mereu dragostea noastră şi atenţia noastră, mergem mai departe, sunt zorii zilei de marţi, împreună vom învăţa ce-avem de prăznuit în marţea Patimilor.