REPERE SPIRITUALE: Biserica Învierii lui Hristos din Sankt Petersburg

Una din cele mai importante biserici ortodoxe din Rusia este Catedrala Învierii lui Hristos din Sankt Petersburg, cunoscută şi sub denumirea de Catedrala Învierii lui Hristos de pe Sângele Vărsat. Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din oraş şi una dintre cele mai mari catedrale din Rusia, şi are o poveste foarte interesantă.

Lăcaşul de cult a fost ridicat în memoria ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, chiar în locul în care acesta a fost asasinat, la 13 martie 1881.

* * * * *

În anul 1855, în urma înfrângerii dezastruoase a Rusiei în războiul din Crimeea împotriva Marii Britanii, Franţei şi Turciei, Alexandru al II-lea preluat puterea şi a iniţiat o serie de reforme.

Astfel, în anul 1861, a eliberat iobagii şi a realizat un program riguros de reforme judiciare, urbane şi militare ce nu mai fuseseră niciodată aplicate în Rusia. Aceste acţiuni i-au atras numeroase antipatii, iar în a doua parte a domniei, a fost confruntat cu o serie de atentate din care a supravieţuit cu greu, inclusiv unei explozii la Palatul său de Iarnă şi la deraierea unui tren în care călătorea.

În anul 1881, la 13 martie, trăsura sa regală în care călătorea a fost ţinta unui atac cu grenadă, iar ţarul, zguduit, dar nu rănit, a ieşit din trăsură spre a se răfui cu agresorii. În acel moment, un dispozitiv pirotehnic a fost declanşat, iar ţarul va fi grav rănit. El a fost dus la Palatul său de iarnă, unde, câteva ore mai târziu, a murit.

La scurtă vreme, la locul atacului a fost ridicat un monument temporar de închinare în memoria ţarului. Mai apoi s-a decis ca acel loc de închinare, de pe locul atacului asupra ţarului să fie închis între pereţii unei biserici.

În anul 1883, cu finanţarea familiei ţarului şi a unor donaţii private, sub conducerea lui Alexandru al III-lea, a început ridicarea măreţei construcţii, însă lucrările s-au desfăşurat extrem de greu.

Abia în anul 1907, sub ţarul Nicolae al II-lea, lucrările la construcţia bisericii erau încheiate, iar costurile au depăşit suma estimată iniţial, de 3,6 milioane de ruble, situându-se, la final, la circa 4,6 milioane ruble – aproximativ jumătate din sumă fiind folosită doar pentru decorarea clădirii, cu materiale din diferite locuri și țări.

Biserica nu a fost, în anii de început, un loc public de rugăciune şi închinare, ea fiind folosită doar pentru săvârşirea ceremoniilor funerare sau de pomenire şi doar ocazional, mai târziu, pentru alte slujbe.

Catedrala este situată pe malul canalului Griboedov, care străbate oraşul Sankt Petersburg, într-un loc deschis, iar numele acesteia, „Biserica de pe sângele vărsat”, face referire la sacrificiul ţarului Alexandru al II-lea, chiar anumite dimeniuni ale construcţiei fiind corelate cu date legate de ţar: înălțimea cupolei centrale este de 81 de metri de la sol, ceea ce coincide cu anul morții ţarului, iar înălțimea clopotniței este de 63 de metri, adică vârsta lui Alexandru în momentul morții.

A fost prima clădire cu fundație din beton din oraş și a fost gândită cu o o izolație hidraulică, pentru a fi protejată de apele canalelor. În timp, edificiullui i-au fost adăugate încălzirea cu aburi și sistemul electric.

În interiorul lăcaşului de cult, chiar pe locul în care a fost omorât ţarul, a fost construit un coşciug impresionant, decorat cu topaz şi alte pietre preţioase şi semipreţioase, o imagine care contrastează puternic cu simplitatea bucaţilor de piatră pe care s-a vărsat sângele ţarului, în momentul atacului, expuse chiar pe podeaua din faţa coşciugului.

În contextul în care arhitectura oraşului Sankt Petersburg, vestita capitală imperială rusă, este, în mare măsură, de factură barocă şi neoclasică, Catedrala Sângelui Vărsat aparţine stilulului medieval rus, în maniera arhitecturii romantice naţionale, iar interiorul a fost gândit de unii dintre cei mai mari arhitecti ruşi ai vremii – Viktor Vasnetsov, Mikhail Nesterov sau Mikhail Vrubel, sub conducerea maestrului arhitect Alfred Alexandrovich Parland,  care, culmea, nu se născuse în Rusia.

Biserica Învierii lui Hristos este, de departe lăcaşul de cult cu cea mai întinsă suprafaţă de mozaic din întreaga lume, dimeniunile acestor decoruri întinzându-se pe mai bine de 7500 de metri pătraţi, atât în interior cât şi în exterior. Acoperind integral pereţii interiori şi cupolele, mozaicurile redau în detalii fine scene şi presonaje biblice, delimitate de mici cadre care pun în evidenţă imaginile redate.

Edificiul a fos grav avariat în perioada revoluţiei ruse, în 1917, iar regimul sovietic a închis biserica în anul 1930, la 30 noiembrie, cu intenţia de a o demola.

În decembrie 1930, a fost organizat un proces pentru neutralizarea „organizației bisericești contrarevoluționare monarhiste, care avea ca scop răsturnarea regimului sovietic”. Numărul condamnaților a fost de 132 de persoane. Soarta lor este tragică, aproape toți, la fel ca mitropolitul Iosif din Leningrad, au fost împușcați sau condamnați la lungi şi grele detenţii.

În perioada celui de Al Doilea Război Mondial, când mulți oameni erau înfometați din cauza asediului Leningradului de către forțele militare naziste germane, biserica a fost folosită ca morgă temporară pentru cei care au murit în luptă, de foame sau de boală.

În anii următori, autorităţile vremii au găsit de cuviinţă să transforme spaţiul construit în depozit de legume, numele tragi-comic al lăcaşului fiind, în acea perioadă, „Mântuitorul de pe cartofi”.

Ca o curiozitate, este de remarcat faptul că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o bombă a căzut pe cupola principală a catedralei, dar nu a explodat. A rămas intactă timp de 19 ani, fiind descoperită abia la începutul lucrărilor de restaurare.

În anii care au urmat războiului, biserica a fost folosită ca spaţiu de recuzită pentru teatrul de operetă din apropiere.

În iulie 1970, biserica a intrat în administrarea Catedralei Sfântul Isaac, un muzeu foarte profitabil la acel moment, de atunci fiind realizate numeroase proiecte de restaurare a Catedralei Învierii lui Hristos.

Au urmat nu mai puţin de 27 de ani de lucrări de restaurare, biserica fiind redschisă în anul 1997, la 19 august (stil nou), în ziua Schimbării la Față a Domnului, însă ea nu va fi resfinţită.

A fost destinată, în schimb, unui Muzeu al mozaicului, constituind unul dintre poipasurile turistice de neratat ale oraşului Sankt Petersburg.

În anii care au urmat, Catedrala a dobândit propria parohie, iar credincioșii pot asista la slujbe ortodoxe, programul serviciilor fiind actualizat constant pe site-ul bisericii.

La 23 mai 2004, biserica a fost reconsacrată și a avut loc prima Liturghie, condusă de mitropolitul Vladimir al Sankt Petersburg-ului. La 19 septembrie 2010, au început slujbele de închinare periodică în biserică, iar de atunci, Liturghia este săvârşită în fiecare duminică şi la marile sărbători.

Edificiul este situat pe Naberezhnaya Kanala Griboyedova nr. 2, este accesibil cu metroul la una din staţiile Nevsky Prospekt sau Gostiny Dvor, preţul unui bilet de intrare este de 50 – 250 ruble iar proogramul zilnic de vizitare este între orele 11:00 – 18:00, fiind închis în zilele de miercuri.

RADOR: Razvan Moceanu