O carte pe zi - Cenzura

O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Joi, 6.04.2017, în emisiunea Intro

Să vorbim despre cenzură - eseu (a doua parte)

Dacă vorbeam în prima parte a acestui eseu despre cenzură, prieteni radiofonici, atunci e cazul să mai introducem o distincţie: cea între cenzura politică şi cea profesională. Fără metodele şi tehnicile cenzurii profesioniste cenzura politică nu este posibilă. Actorii politici năzuiesc ca acţiunea cenzurativă să fie performantă, pentru a obţine rezultate dezirabile. Cu amatori, eşecul este garantat. De aceea, puterea politică recurge permanent la mercenariat competent. Numeroşi lideri ai serviciilor secrete, consilieri şi purtători de cuvînt ai politicului se recrutează din rîndul mass-media, adică din rîndul profesioniştilor cenzurii.

Contrar aparenţelor, cenzura profesională nu este eminamente imorală sau conotabilă negativ. Există o cenzură a calităţii informaţiei, există o cenzură legată de excelenţa realizării comunicării. De altfel, orice proces de învăţare reclamă şi o parte de cenzură. Magistrul cenzurează avîntarea necritică a discipolului, una care se poate dovedi periculoasă. Redactorul-şef al unei publicaţii decide dacă materialele comandate se ridică la standardul profesional. El aplică o cenzură a selecţiei valorice şi a priorităţii conjucturale, pe baza experienţei profesionale şi a comenzii patronale. E bine ca acest tip de cenzură să regleze absenţa sau funcţionarea deficitară a autocenzurii profesionale, specifică mai ales debutanţilor în domeniu. Pe de altă parte, autocenzura, atît în planul maturizării individuale, cît şi în acela al progresului profesional, comportă un caracter pozitiv, fiind o limitare necesară şi pîrghia conferirii unui caracter obiectiv al demersului. Autocenzura înseamnă autocunoaştere, realism, analiză, deliberare şi acţiune matură. Doar inşii infantili cultivă spontaneitatea cu orice preţ.

Fireşte că adevărul faptelor relatate de mass-media este condiţionat financiar de acționariatele și patronatele din domeniu, entităţi care au interese foarte precis delimitate. În sine, acesta este un aspect deloc fundamentat etic, doar că realitatea pieţei dictează configuraţia, orientarea şi expresia adevărului. În presă pragmatismul sugrumă idealismul. Mai există şi excepţii, dar ele sînt relative.

De pildă, în afacerea Watergate, cei doi jurnalişti de investigaţie au descoperit un adevăr, recte urmărirea de către serviciile secrete, aflate în slujba puterii republicane, a candidaţilor democraţi. Ei şi publicaţia lor, The Washington Post, au relevat publicului subterfugiile acestei afaceri întunecate, obligîndu-l pe preşedintele Nixon să demisioneze. Doar că în acest caz adevărul a coincis cu interesele şi ideologia jurnalului, Post fiind o structură mediatică apropiată Partidului Democrat.

coperte, imagini ilustrînd universul mijloacelor de cenzură, link you tube spre o prezentare a unor momente cenzurate din filmul de animaţie Tangled:

https://www.youtube.com/watch?v=0YdiqmUSswI.

http://media.3netmedia.ro/media/RRCultural/audio/122773.mp3