Filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu împlinește 75 de ani

Filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu Vâlcea. A urmat cursurile Liceului ''Gheorghe Lazăr'' din București, apoi cursurile Facultății de Filosofie (1960-1965) și pe cele ale Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) ale Universității din București.

A fost cercetător la Institutul de Filosofie (1965-1975) și la Institutul de Istorie a Artei (1975-1989), iar în anul 1976 și-a luat doctoratul în filosofie cu teza ''Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii'', publicată în 1975. În perioada 1982-1984 a beneficiat de o bursă a Fundației Humboldt, conform ''Dicționarului general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2005). A fost, începând din 1992, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

În 1990, a înființat Editura Humanitas, care a devenit, în decursul anilor, Grupul Humanitas, un holding cultural format din Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Editura Humanitas Multimedia, Librăriile Humanitas și Humanitas Digital.

Filosof, eseist și traducător, Gabriel Liiceanu este una dintre figurile marcante ale Școlii de la Păltiniș. În 1983 îi apare, la Editura ''Cartea Românească'', prima ediție a ''Jurnalului de la Păltiniș'', care avea să fie republicat, în 1991 și 1996, de Editura Humanitas.

''Prima ediție a ''Jurnalului de la Păltiniș'' — jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica — a apărut la Cartea Românească în 1983. A doua, revăzută și adăugită cu paginile cenzurate în 1983, a fost publicată de Humanitas în 1991. Actualei ediții — a treia — i-au fost adăugate două texte tulburătoare de dată recentă (1996), despre arestarea și moartea lui Noica. Împreună cu ''Epistolarul'', aflat la rândul său la o nouă ediție, ''Jurnalul de la Păltiniș'' reconstituie în beneficiul tinerei generații de astăzi premisele mitului de ordin cultural născut, în anii '80, în jurul personalității lui Noica''. (''Jurnalul de la Păltiniș'', Editura Humanitas, București, 1996).

Dintre volumele sale apărute de-a lungul timpului amintim: ''Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii'' (1975), ''Încercare în politropia omului și a culturii'' (1981); ''Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă'' (1983); ''Dialoguri de seară'' (în colaborare cu Părintele Galeriu, Andrei Pleșu și Sorin Dumitrescu) (1991); ''Apel către lichele'' (1992); ''Cearta cu filosofia'' (1992); ''Despre limită'' (1994); ''Itinerariile unei vieți: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri — 1990'' (1995); ''Declarație de iubire'' (2001); ''Ușa interzisă'' (2002); ''Despre minciună'' (2006); ''Despre ură'' (2007); ''Despre seducție'' (2007); ''Scrisori către fiul meu'' (2008); ''Întâlnire cu un necunoscut'' (2010);  "Dragul meu turnător" (2013); "Fie-vă milă de noi!" cu subtitlul "și alte texte civile" (2014), ''Nebunia de a gândi cu mintea ta'' (2016).

''Traseul cultural al lui Liiceanu poate fi definit prin recursul la două jurnale apărute la un interval de aproximativ două decenii: ''Jurnalul de la Păltiniș'' (1983) și ''Ușa interzisă'' (2002). Acestea oferă, prin modelul polarizat pe care îl structurează, o serie de date privitoare nu atât la distanța parcursă, cât la schimbarea perspectivei asupra drumului căutat în cultură (...) Pe lângă cele două jurnale, paginile memorabile ale autorului sunt de găsit în ''Epistolar'' (1987), volum îngrijit în calitate de editor, compus din reacțiile provocate de ''Jurnalul de la Păltiniș'', în speță în ''portretele'' și ''scenele'' din scrisorile către Alexandru Paleologu, în unele texte publicistice — preponderent de natură civic-moral-politică — din ''Apel către lichele'' (1996), în breviarul biografic dedicat lui Emil Cioran, ca și în pateticele ''exerciții de admirație'' care alcătuiesc ''Declarație de iubire'' (2001), adresate lui Mihail Sebastian, Cioran, Virgil Ierunca, Monicăi Lovinescu, lui Andrei Pleșu ș.a.(...)'' (''Dicționarul general al literaturii române'', Editura Univers Enciclopedic, București, 2005).

Este membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS) și a publicat articole în paginile revistei ''22'' încă de la înființarea acesteia. Gabriel Liiceanu a fost membru în Comitetul director al Uniunii Scriitorilor (1990-1992), precum și membru al comisiei Librairie Européenne des Idées a Ministerului Culturii din Franța, care în 1991 îi acordă titlul ''Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres'', conform ''Dicționarului general al literaturii române''.

A colaborat de-a lungul timpului la ''Revista de filosofie'', ''Secolul 20'', ''Viața românească'', ''România literară'' , ''Revue roumaine des sciences sociales'', precum și la ''Cahiers de l'Herne'', ''Annalecta Husserliana'', ''Le Messager européen'' ș.a. A tradus, în colaborare, din Platon, Norbert Groeben, Martin Heidegger, conform ''Dicționarului scriitorilor români'', coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu (Editura Fundației Culturale Române, București, 1998).

Gabriel Liiceanu a fost președintele Asociației Editorilor din România (AER) între 1999-2006, iar în 2005 a fost numit membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român pentru un mandat de patru ani. La 17 martie 2015, și-a anunțat demisia din Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul unei dezbateri intitulate "Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?", organizată de Grupul de Dialog Social.

Pentru volumul ''Ușa interzisă'' (Ed. Humanitas, 2002) i-au fost decernate premiul ''Cartea Anului'' acordat de revista ''România literară'' (2002), precum și Marele Premiu pentru anul editorial 2002 decernat de Asociația Scriitorilor Profesioniști din România (2003). În 2003, Asociația Editorilor din România a acordat premiul pentru cea mai bună traducere lui Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă pentru traducerea volumului ''Ființă și timp'' de Martin Heidegger (Ed.Humanitas). La 10 decembrie 2008, la Gala Premiilor "Manuscriptum" lui Gabriel Liiceanu i-a fost decernat un premiu special.

Gabriel Liiceanu s-a numărat printre cei 27 de autori români selecționați de organizatorii Salonului Cărții de la Paris din 2013, la care România a fost invitată de onoare.

La 27 iunie 2006, Gabriel Liiceanu a fost decorat de ambasadorul Germaniei la București, Wilfried Gruber, cu Crucea de Merit Clasa I a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. După cum se arăta într-un comunicat de la acea dată al Ambasadei Germaniei, Gabriel Liiceanu, ca unul dintre intelectualii de frunte ai țării, s-a implicat de-a lungul multor ani, într-un mod excepțional, în promovarea limbii și culturii germane în România. Pe lângă aceasta, în calitate de fost bursier al Fundației ''Alexander von Humboldt'', prof. Liiceanu se numără de mult printre cei mai activi susținători și promotori ai schimbului academic și științific între Germania și România. De o deosebită importanță sunt traducerile lui Liiceanu din lucrările lui Martin Heidegger în limba română, prin care și-a câștigat o mare recunoaștere și în afara lumii academice, mai preciza comunicatul.

În 2006, a fost decorat cu Ordinul Național ''Steaua României'' în grad de Cavaler, ''în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa operă de cercetare științifică, pentru excelența dovedită în activitatea editorială, precum și pentru descoperirea, promovarea și susținerea constantă a valorilor culturale românești, atât în țară, cât și peste hotare'', iar în 2012 a fost decorat cu Ordinul Național ''Steaua României'' în grad de Ofițer, "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru capacitatea managerială dovedită, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilități de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânara generație".

AGERPRES