O carte pe zi: Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorii, mentalităţi, identităţi

 O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Luni, 05.06.2017, în emisiunea Intro

Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorii, mentalităţi, identităţi, Editura Polirom, Iaşi

Mai mereu în istorie teritoriile multietnice au generat măcar două trăsături esenţiale, care fie s-au exclus reciproc, fie au coexistat ori armonios, ori tensionat: în primul rând ele au fost scena unei dezvoltări intelectuale şi economice redutabile, iar în al doilea rând au fost martorele unei lupte etnice când concurenţiale, deci pozitive, când asasine, iar aceasta a însemnat carnagiu, pogrom şi decădere sau chiar extincţie.

Fără doar şi poate că Transilvania, ad litteram „pământurile împădurite de dincolo de munte”, se califică pentru statutul de teritoriu cu asemenea caracteristici. Români, unguri, germani (şvabi şi saşi), evrei, polonezi, ucraineni, sârbi, ţigani etc. au convieţuit răgaz de veacuri într-un spaţiu de cultură şi civilizaţie extrem de interesant. De la această premiză pleacă şi istoricul ardelean Sorin Mitu când elaborează masivul volum Transilvania mea. Istorii, mentalităţi, identităţi, carte apărută la Editura Polirom de la Iaşi.

Lucrarea este, după cum indică şi titlul iar autorul întăreşte în primele rânduri, o viziune subiectivă. O Transilvanie personală, dacă doriţi. Sorin Mitu este un ardelean cu o descendenţă remarcabilă, familia având documente care coboară până la anul 1628, unele care-l atestă pe Oprea Cornea din satul Ileni de lângă Făgăraş, boier de condiţie. Semnatarul hrisovului este principele maghiar al Transilvaniei, Bethlen Gabor. Civilizaţia scrisului, atât de dezvoltată în provincie, a ajutat ca memoria familiei să nu piardă nimic semnificativ, cultivând o identitate de toată mândria. Şi pornind de la această marcă identitară personală, Sorin Mitu recompune o viziune fragmentară dar foarte strânsă a trecutului ardelean comun.

Apoi, Transilvania despre care scrie Sorin Mitu este în bună măsură acea Transilvanie imperială care ţinea de capitala Viena. Vreme de două veacuri, între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, ţara pădurilor de dincolo de munte a fost ţinut habsburgic, iar acest lucru a însemnat enorm în planul civilizării sale. Organizare teritorială, administrativă şi instituţională, progres educaţional şi cultural, norme, obiceiuri şi comportamente sociale modelate conform canonului vienez, iată ce a însemnat epoca imperială pentru ardeleni. De fapt, marca identitară transilvană, cea definibilă ca aport de civilizaţie superioară, de acolo vine, din statutul de provincie a Imperiului ‒ iar Sorin Mitu nu uită şi nu trece cu vederea o astfel de realitate.

Natural că şi călătorii occidentali ori orientali care au consemnat trecerea lor prin oraşele şi satele transilvane sunt chemaţi să mărturisească despre felul de a fi şi închegările economice şi culturale ale băştinaşilor. Opiniile lor sunt importante, chiar dacă în chip fatal fragmentare.

La fel, arhivele, geografia simbolică, viziunile istoricilor, instituţiile universitare, imagologia proprie şi a străinilor, mişcările revoluţionare, relaţiile dintre români şi maghiari, gîndirea ardeleană despre Occident (Franţa, Italia, Germania, Irlanda şi America), toate acestea contribuie la edificarea unei perspective istorice impresionante cu privire la Transilvania, una pe care Sorin Mitu o comunică sprinten şi implicat, în rânduri nu rareori memorabile.

Sorin Mitu,  coperte, ,imagini ilustrând universul transilvănean, link you tube spre un grupaj video cu imagini transilvane:

https://www.youtube.com/watch?v=mc5PHbgxV9A.