O carte pe zi - Cenzura

 O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Miercuri, 5.04.2017, în emisiunea Intro

Să vorbim despre cenzură - eseu (prima parte)

În societatea liberă de după Revoluţia din 1989, a cenzura a devenit o activitate de toată ruşinea. Doar simpla evocare a acestui tip de practică a ajuns să stîrnească furia şi revolta. Ca orice concept din sfera culturii sociale, cenzura este un fenomen cu multe faţete şi registre de sens.
A-l aborda superficial înseamnă a rata înţelegerea acestuia. Iată de ce vă invit, prieteni, să reflectăm împreună vreme de două episode asupra acestui cuvînt, aparent banal: cenzura.

Conceptul este complex şi aplicabil unor regiuni polimorfe ale realităţii umane. Într-un sens general, cenzura este operaţiunea de limitare conştientă şi deliberată, premeditată şi direcţionată a informaţiei dintr-o structură comunicativă pentru a determina realizarea unui ţel prestabilit, a împlini un ideal, a obţine un avantaj, a poseda un ascendent, a trage un profit etc. Din acest punct de vedere, cenzura nu este în mod fatal un act negativ, ea însemnînd punerea unor limite acţiunii individuale şi comunitare. Într-un sens particular, a cenzura coincide cu exercitarea forţei, verbale sau fizice, asupra unui subiect comunicator astfel încît acţiunea discursivă a acestuia, prin eliminare, reformulare şi reconfigurare, să producă efecte benefice actantului cenzor. Dintr-o asemenea perspectivă, evident că mecanismele cenzurii primesc o conotaţie negativă, nefastă moral şi cognitiv.

Sistemul civilizaţiei şi culturii omeneşti nu poate exista în absenţa cenzurii. Umberto Eco spunea că nu există semiotică (interpretare a semnelor) în zonele de discurs în care este promovat exclusiv adevărul. Fără minciună (cenzură) cultura (care este interpretare) devine imposibilă. Arta fără cenzură este o imposibilitate de fapt. Descoperirile ştiinţifice trebuie cenzurate (încadrate juridic din unghiul de vedere al întrebuinţării rezultatelor). Politica este vital să fie cenzurată prin principii şi norme apte să limiteze derapajul unor persoane şi instituţii. Ca urmare, şi în societatea contemporană, la fel ca în oricare altă epocă istorică, există cenzură. În lumea în care trăim, ca urmare a experienţei propagandistice din al Doilea Război mondial, dar mai cu seamă din perioada războiului rece, cenzura a cunoscut şi cunoaşte forme extrem de performante de existenţă.

Cum se practică astăzi cenzura? Iată o întrebare foarte interesantă. Rafinarea cenzurii a primit noi cote prin progresul high tech şi democratizarea accesului la internet. Cenzura nu mai este exclusiv centralizată, ci a devenit posibilă în orice comunitate internaută, cunoscînd un amplu proces de ex-centrizare. Există o cenzură clasică, exercitată de autoritate (politică, instituţională, profesională, familială), dar şi una interpersonală, motivată de realizarea propriilor interese, extrem de volatile şi de subiective. Sîntem cenzuraţi şi cenzurăm la rîndul nostru.

Cenzura în mass-media a existat dintotdeauna. O structură mediatică alta decît cea de stat are un patron, serveşte intereselor unui sponsor, se supune unei autorităţi. După cum nu există adevăr absolut, tot aşa nu putem recunoaşte existenţa şi caracterul pozitiv al unui jurnalist 100% independent. Nici măcar un free lancer nu este în mod absolut liber. Întrucît piaţa mediatică este guvernată de interese economice (dar şi politice, intelectuale, sociale), este fatal ca în anumite forme cenzura să regleze evoluţia individuală a jurnaliştilor sau a actorilor din reţelele de social media.

coperte, imagini ilustrînd universul eliberării insului, link you tube spre o parodiere a filmelor supu cenzurii:

https://www.youtube.com/watch?v=4OCOaD1L8RQ.