O carte pe zi: Istoria secretă a cărţilor blestemate
10 Februarie 2019, 06:00
Realizator
 Valentin Protopopescu
Duminică, 10.02.2019,
 în emisiunea Răsfăţ matinal
Arnaud
 de la Croix, Istoria secretă a cărţilor
 blestemate, traducere de Nicolae Constantinescu, Dinasty Books şi
 Proeditură şi Tipografie, Bucureşti
Ispita
 nemuririi şi a omniscienţei care să conducă la puterea absolută este una
 străveche. Dar pentru că a face concurenţă Divinităţii este îndeobşte o
 atitudine blamabilă, condamnabilă şi foarte periculoasă, acest demers al
 frondei ontologice se cuvine să beneficieze de protecţia anonimatului. Ba chiar
 de armura celui mai bine păzit secret. De aici şi investirea cu aura tainei
 celei mai cumplite a documentelor şi cărţilor care ar conţine algoritmul
 ajungerii la Marea Putere. Uneori, ştiinţa sacră alternativă este o simplă
 poveste paralelă sau oblică la cea oficială, canonică. Alteori, ea stă într-un
 ritual mecanic sau chimic sau discursiv. Cert este că toate aceste tainice
 meşteşuguri şi naraţiuni alternative se bucură de pecetea secretului, tocmai
 pentru a evita pedeapsa autorităţii consacrate. 
Ei
 bine, despre textele ascunse şi puse la index scrie francezul Arnaud de la
 Croix în volumul Istoria secretă a
 cărţilor blestemate. Cartea a fost tradusă de Nicolae Constantinescu şi a
 apărut la casa Dinasty Books şi Proeditură şi Tipografie din Bucureşti.
 Desigur, numeroase sînt acele texte care oferă o cunoaştere prohibită şi care
 au zăcut mult timp ascunse sau pierdute. Arnaud de la Croix alege treisprezece
 asemenea codexuri şi manuscrise, după cum urmează: Cartea lui Enoh, Evanghelia
 lui Iuda, Cartea de Smarald, Cartea celor două principii, Cartea îngerului Raziel, Tratatul despre cei trei impostori: Moise,
 Iisus, Mahomed, Marele Albert
 (sau Grimoarul secret al vrăjitorilor),
Codexul Voynich, Centuriile lui Nostradamus, Fama
 fraternitatis (sau Manifestul
 rozicrucienilor), Cartea mută, Cartea Legii şi Necronomicon. 
Fireşte,
 pentru o minte din veacul al XXI-lea, contemporană cu sateliţii, smartphonul şi
 operaţia prin laser, asemenea texte pot părea caraghioase, adevărate monumente
 ale falsei cunoaşteri. Dar pentru oamenii de altădată, trăitori într-o epocă în
 care stadiul cunoştinţelor era extrem de redus, cunoaşterea însemna o stranie
 putere, iar cunoaşterea secretă venea ca o alternativă, poate mai viabilă, decît
 cea oficială, deţinută de instituţia religioasă sau de puterea monarhică. 
Oricum ar fi, chiar şi numai pentru relevanţă lor istorică, deşi azi sînt numeroşi intelectualii care jură pe adevărul sacru al cărţilor secrete puse la index, o parcurgere a acestor texte se dovedeşte extrem de instructivă. Iată un motiv foarte serios să nu ocolim Istoria secretă a cărţilor blestemate de Arnaud de la Croix.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/o-carte-pe-zi-istoria-secret%C4%83-a-c%C4%83r%C5%A3ilor-blestemate/








