Poeți la maraton. Bogdan Ghiu: “ Poezia, blues-ul, hazz-ul refac prezența, leagă la loc bucăți, sau măcar le repun în legătură...”

Miercuri, 31 august 2022, de Ziua Limbii Române, între orele 19.00-22.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr.8 ), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XIV-a, difuzat în direct de Radio România Cultural. 20 de nume importante din generații și geografii literare diferite vor susține lecturi publice de câte 5 minute. Sunt invitate 9 poete – Ioana Crăciunescu, Rozana Mihalache, Adelina Pascale, Simona Popescu, Livia Roșca, Andra Rotaru, Ana Săndulescu, Gabriela Toma și Miruna Vlada– alături de 11 poeți –Teodor Dună, Bogdan Ghiu, Sorin Gherguț, Florin Iaru, Ioan Matiuț, Andrei Novac, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu, Adrian Suciu, Grigore Șoitu și Tudor Voicu. Vor susține recitaluri câteva dintre cele mai importante și mai autentice nume ale blues-ului și jazz-ului contemporan românesc: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Cătălina Beța, Albert Tajti (pian) și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionii Maratonului sunt Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru.

Dan Mircea Cipariu și Anamaria Spătaru au adresat câteva întrebări invitaților.

Răspunde poetul Bogdan Ghiu:

Acum 14 ani se lansa Maratonul de Poezie și Jazz. La o repede ochire, cum ar fi spus Cornelia Maria Savu, prezentă la prima ediție a evenimentului, cum rezonezi cu Maratonul de Poezie și Jazz? Cu ce imagini ori cu ce stihuri asociezi Maratonul de Poezie și Jazz?

Ce tânăr e festivalul și ce bătrâni suntem noi! Maratonul a fost o invenție minunată, poeții – mai cu seamă, poate, poeții (poate și pictorii), singurii care au trăit, în istorie, uneori grupați –, au nevoie să se întâlnească, fie și ca, eventual, să se certe, să se dispute, oricum, ca să se întreacă, să emuleze. Este tot mai mult nevoie de această, cum să spun, palpabilitate, atingere, materialitate a (măcar sursei) discursului, totul devine vertiginos de, paradoxal, în același timp mediat și imediat, aș spune deci e-mediat: avem accesuri (uneori chiar accese) imediat la orice, dar fără urmă de prezență umană în jur. Trăim în bule și suntem tot mai mult niște Bulă. Deci pot să pariez că Maratonul va deveni tot mai important, mai neprețuit pentru viețile noastre pline de absență, de scriitori oricum, prin definiție la distanță, în lipsă. Eu, unul, îl aștept an de an negreșit. Și tocmai pentru că vorbeam de absență și de nevoia atingerii, la propriu, a Verbului, cel mai mult, din istoria Maratonului, îmi aduc aminte de cei deja, din păcate, lipsă: ați pomenit-o pe fosta mea vecină de scară, Cornelia Maria Savu, dar cum să nu-mi aduc aminte de „părintele” Generației mele, Traian T. Coșovei? Și cum, mai ales, să nu-mi aduc aminte de nopțile, pe bune, de la Sala Mică a Teatrului Național București (pe atunci, Teatrul de Operetă)? De asta îmi aduc aminte: cum, pe de o parte, ne întâlnim unii cu alții, vorbim și altele, și cum, pe de altă parte, în alt registru, așteptăm și chiar pândim să vedem ce citesc ceilalți.

Suntem puși față în față cu războaie, cu pandemii, cu lumi virtuale care încearcă tot mai mult să confiște ”umanitatea din ochiul de sticlă”. Și totuși în acest ”prezent de azi pe mâine”, cum ar fi spus Traian T. Coșovei, și el prezent la prima ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, ce rol, cu mască ori fără mască, mai au poezia, blues-ul ori jazz-ul?

Unul imens, rolul nu numai al culturii, în general, ci mai cu seamă al artei vii, în act, în desfășurare, în contemporaneitate: acela al provocării de întâlnirii neașteptate, uneori – dacă nu chiar cel mai adesea – cu ceea ce am uitat. Parafrazând-completând-corectând o foarte frumoasă spusă auzită recent într-un serial (Irma Vep, de Olivier Assayas), e vorba de reîntâlnirea cu noi înșine ca fantome, ca parte uitată de noi din noi înșine. Or, această parte uitată sunt fie deja alții, ceilalți, fie noi înșine deveniți alții. Deci logosul ne re-adună, pe mai mulți laolaltă și pe fiecare cu sine. Poezia, blues-ul, hazz-ul refac prezența, leagă la loc bucăți, sau măcar le repun în legătură... Un performance colectiv precum Maratonul ne readuce aminte că scriem poate, mai presus de orice, ca să ne scriem, în toate sensurile: scriem ca să ne scriem unii altora și scriem ca să ne scriem pe noi înșine, atât cât se poate. Filosofez și eu, ca să nu dau în plâns...

Ce locuri reale ori imaginare ți-ai dori să vizitezi pentru un declic creator? Unde ai avea tihnă pentru cercetări interioare și poetice?

Mi-am creat, deja, cu timpul, un mic „sistem”, un mic arhipelag de locuri între care să evadez controlat. Nu pot sta mult timp locului, unui singur loc. Mi-aș dori să călătoresc mai mult prin Nord și prin Sud. Dacă aș putea să-mi creez singur geografia existențială, aș balansa între Nordul aproape extrem, care e unul și Unul, Unitatea, și Sudurile atât de diverse, explozive. Rezumând: Nordul și Sudurile. Dar, în general, mă pasionează orașele, concentrările, adunările de oameni. În fiecare oraș mă simt deja acasă, dar un acasă pe care – ce bine! – trebuie să-l cercetez, să-l descopăr. Precis vorbind: îmi caut și îmi regăsesc, anual sau aproape, în Provența, mai precis în Camargues, la Arles, la Colegiul Internațional al Traducătorilor Literari, în triunghiul Marsilia-Nîmes-Avignon, cu evadări secrete la Saintes-Maries-de-la-Mer sau Piemanson...

Ce fapte culturale și artistice ai exersat ori exersezi în vacanța de vară?

Am văzut vreo sută, probabil (cel puțin), de expoziții extraordinare, despre care scriu încercând să mă folosesc de artă drept ceea ce e, un document apocrif al epocii, sau mai mult, dar și mai subtil, un simptom care trebuie provocat, performat prin, tocmai, arta întâlnirii: mă las provocat, afectat de artă și de actualitate pentru a le face ca, prin mine, să se denunțe, să se scrie, să se descrie, să se prezinte, să-și lase proununțat, fie și bâlbâit, gângăvit, numele. Traduc mult și scriu mult în special despre sau, de fapt, în combinație, împreună cu artiști vizuali. Scriu deci întotdeauna împreună cu alții, cu autori din alte medii lingvistice și din alte media artistice. Urzim lumea, sau măcar un plan al lumii, de lume. Altfel cred că nu e nimic. Oricum, nu scris.

Pe 31 august e Ziua Limbii Române. Cu ce titlu/obiect/produs cultural ori imagine poetică ai asocia limba română?

Cu o metaforă ecologică. Limba română este mediul meu și al nostru total, integral de viață, cel care ne aduce și ne ține laolaltă, dar pe care, vai, mulți prea mulți îl poluează și îl reduc prin „monocultura” lipsei lor de cultură. Și pentru că uneori unii din ăștia, cohorte deja, mă fac să mă tem de asfixie în limba română, mă văd obligat să creez cuvinte noi, ca să îi înăbuș eu pe axfixiatori, cu aer, cu ozonul, deloc pur, ci ținând întotdeauna de alterări și de hibridări, al genialei, imensei, infinitei limbi române, cu faldurile și pliurile ei în care până și uitarea devine desfătare. Un mic exemplu, care îmi vine zilnic pe limbă: în loc de „clasă politică” propun să spunem „crasă politică”...

Bogdan Ghiu (n. 5 iulie 1958, Bucureşti) este poet, eseist (literatură, filosofie, media, artă contemporană, arhitectură şi urbanism), traducător, teoretician și pedagog al traducerii, jurnalist, realizator radio-tv. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Bucureşti şi a studiat filosofia sub îndrumarea lui Jacques Derrida la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. Membru al Generaţiei `80 şi fost membru al Cenaclului de Luni. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al comitetului de conducere al PEN Club România (responsabil „Traducere și Drepturi Lingvistice”), al ATLAS (Association pour la Promotion de la Traduction Littéraire, Franța) și președinte ARTLIT (Asociația Română a Traducătorilor Literari). Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”. În prezent, titular al rubricilor săptămânale „De-clic(k)/Atelier deschis” (Observator cultural), „Evul Media” (www.liternet.ro) şi al rubricii zilnice de cultură urbanistică „Unde ne oprim în Bucureşti” (Radio România Cultural); colaborator permanent al revistei Arhitext (www.arhitextdesign.ro) și, ocazional, al revistei Sinteza. Pionier, imediat după Revoluție, al cronicii TV în România: „Ochiul de sticlă” (revista 22, 1990-1991), „Media” (revista Epoca, 1990-1991), „TV (Totul de vânzare)” (revista Dilema, 1993-1998). În 2019 a publicat, la Editura Nemira, volumul de poezie Cu Orice e posibil. În 2021 a publicat eseul Pandemiocrația. Kairos și vidul împărtășit (Contracriza 2), la Editura Tact.