Ascultă Radio România Cultural Live

Artele noi întâlnesc tradițiile vechi, la ICon Arts 2017

29 Iunie 2017, 09:11

Ediția 2017 a Festivalului „ICon Arts”, unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, aduce în Sibiu și în Transilvania muzicieni, coregrafi, dansatori, actori și artiști multimedia din toată lumea, care vor transforma cele 11 zile de festival în unele de poveste. Ediția cu numărul XV promite numeroase experiențe pentru public, care va avea ocazia să asculte lucrări în primă audiție absolută, să participe la proiecții de film și să ia parte la spectacolul gastronomiei locale, toate acestea și multe altele având loc în cadrul unei „Șezători postmoderne”, unde, în paralel, vor fi prezentate artele noi și tradițiile vechi.  

Festivalul de Muzică Contemporană Icon Arts revine, în 2017, cu ediția a XV-a, la Sibiu și nu numai, pentru că marea surpriză a organizatorilor este extinderea evenimentului în Transilvania. Prin urmare, Sighișoara, Sibiu, Biertan, Richiș, Alma Vii, Mălâncrav și alte localități din regiune vor găzdui concertele din cadrul Festivalului și cursurile Academiei ICon Arts 2017.

Două școli de vară, ambele cu participare internațională

Festivalul este împărțit în două mari categorii, concerte și cursurile Academiei, o școală de vară care se adresează artiștilor de mâine și se desfășoară, anual, atât în România, câ și în Italia. La cursuri, tinerii vor studia tehnici noi de expresivitate, pe care mai apoi le vor prezenta publicului, în cadrul Festivalului. Principalele arii artistice ale Academiei sunt: muzica (vioară, percuție, chitară, flaut, ansambluri jazz, rezidența creativă a compozitorilor) și secțiunile de actorie, fotografie, performance și dans contemporan. Cea de-a XV-a ediție a Academiei ICon Arts se desfășoară între 19-30 iulie, în Sudul Tranilvaniei, iar între 31 iulie-august va avea loc ediția a V-a a ICon Arts Roma, la Accademia di Romania, în Roma, Italia. Mai sunt câteva locuri libere!. Detalii pe www.iconarts.ro.

Mihai Eminescu Trust promovează turismul responsabil în Transilvania

Celei de-a XV-a ediții a Festivalului de Muzică Contemporană ICon Arts i se alătură și fundația „Mihai Eminescu Trust”, care de peste 20 de ani depune eforturi pentru conservarea și revalorificarea patrimoniului istoric și natural din vechile sate cu biserici fortificate din Sudul Tansilvaniei.

„Ne-am implicat foarte mult în încurajarea comunităților locale de a-și continua tradițiile, de a-și asuma cu și mai mare credință valorile moștenite din generație în generație Prin implicarea comunităților și a autorităților locale, sate precum Viscri, Biertan, Richiș, Alma Vii, Mălâncrav dovedesc astăzi continuitate, recăpătându-și identitatea. Ne bucură foarte mult parteneriatul cu ICon Arts Transilvania fiindcă avem prilejul să construim pe mai departe istoria, găzduind artiști din toată lumea care își vor lega inspirația de povestea acestor locuri de basm. Promovăm turismul responsabil, prin grupuri restrânse de vizitatori, conservând ambientul natural oferit de aceste adevărate comori rustice. De aceea, este foarte important ca vizitatorii să-și rezerve locurile din timp pe durata Festivalului. La ceas de seară, v-am pregătit un program cultural inedit, care cuprinde numeroase spectacole de arte și meșteșuguri, dansuri tradiționale, gastronomie locală, toate reunite sub titlul de „Șezătoarea postmodernă”. Vă așteptăm cu mult drag!”, a declarat Cristian Radu, Communication Manager Fundația Mihai Eminescu Trust

Cei care vor să participe la evenimentele din cadrul Festivalului ICon Arts sunt rugați să fcă rezervări din timp la adresa reservations@iconarts.ro

ICon Arts, organizat de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, înseamnă atât un curs internaţional de artă (Academia ICon Arts), cât şi un festival de concerte şi spectacole (Festivalul ICon Arts), susţinute de participanţii  Academiei, dar şi de nume ale muzicii contemporane recunoscute la nivel mondial.

Acest proiect este posibil prin sprijinul oferit prin co-finanțare AFCN, Consiliul Judetean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu.

A murit compozitorul Zsolt Kerestély
Muzică-Dans-Arte 03 Martie 2026, 18:55

A murit compozitorul Zsolt Kerestély

Compozitorul Zsolt Kerestély a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. "Maestrul Jolt Kerestely a...

A murit compozitorul Zsolt Kerestély
Pictură de Rembrandt, în valoare de milioane, redescoperită după 65 de ani
Muzică-Dans-Arte 03 Martie 2026, 15:29

Pictură de Rembrandt, în valoare de milioane, redescoperită după 65 de ani

După mai bine de șase decenii în care a rămas necunoscută și ascunsă într-o colecție privată, o pictură rară a...

Pictură de Rembrandt, în valoare de milioane, redescoperită după 65 de ani
Classix Festival 2026 deschide o nouă aventură clasică contemporană
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 17:46

Classix Festival 2026 deschide o nouă aventură clasică contemporană

Cea de-a șaptea ediție Classix Festival a debutat aseară cu concertul Genesis , un concert sold out care a reunit peste 1.500...

Classix Festival 2026 deschide o nouă aventură clasică contemporană
Se împlinește un an de la prima ediție a Cozeriei • cu Ruxandra
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 17:35

Se împlinește un an de la prima ediție a Cozeriei • cu Ruxandra

Invitații Cozeriei: Monica Felea & Ștefan Bradea (fondatorii Bad Unicorn)

Se împlinește un an de la prima ediție a Cozeriei • cu Ruxandra
Art & Mind: Classix Festival 2026 și reîntoarcerea la creativitatea umană
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 13:08

Art & Mind: Classix Festival 2026 și reîntoarcerea la creativitatea umană

Cea de-a șaptea ediție a Classix Festival va redefini relația dintre creierul uman și creativitate, prin felul în care...

Art & Mind: Classix Festival 2026 și reîntoarcerea la creativitatea umană
Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 09:10

Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala

Bucharest International Ballet Gala, eveniment cultural de anvergură internațională dedicat împlinirii a 150 de ani de...

Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala
„Goethe meets Mozart”: Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W. A. Mozart
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 08:40

„Goethe meets Mozart”: Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W. A. Mozart

Cei doi celebri Wolfgang, în dialog. Romanul „Suferințele tânărului Werther” al lui Johann Wolfgang...

„Goethe meets Mozart”: Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W. A. Mozart
Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 07:05

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu

La invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu,...

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu
Ascultă live

Ascultă live

21:00 - 21:10
Povestea de seară
Ascultă live Radio România Cultural
21:05 - 21:30
ACADEMICA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
21:00 - 22:00
Deutsch 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
21:00 - 22:00
RAPSODIILE MILENIULUI III (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
21:00 - 21:26
Italiano 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:04 - 21:59
Nostalgia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
21:00 - 22:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara FM
21:08 - 22:00
De dor și drag
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri