Ioan Stanomir: „Scriitorul se naște și moare în momentul elaborării textului. El nu există în afara textului”

Scriitorul și profesorul Ioan Stanomir a publicat recent la Editura Humanitas volumul Mama. Istoria unei priviri, carte care încheie trilogia dedicată mamei sale, începută cu Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (2022) și continuată cu Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (2024).

În dialog cu Georgiana Petrache, la Revista Literară Radio, Ioan Stanomir vorbește despre felul în care s-a născut această trilogie, despre relația dintre literatură și doliu, dar și despre rolul scrisului ca formă de transformare interioară.

„Nu am avut inițial în minte să dau naștere unei trilogii și nici nu am știut dacă voi mai putea scrie după octombrie 2019”, mărturisește Ioan Stanomir.

Prima carte a apărut după doi ani, iar celelalte au urmat aproape firesc, ca parte a unui proces de clarificare și transformare.

În Mama. Istoria unei priviri, tema centrală este chiar privirea, modul în care memoria reconstruiește trecutul și transformă absența în prezență.

„Am gândit-o în primul rând ca pe o carte de cunoaștere, de recunoaștere și de revedere. Cunoaștere pentru că transformarea care survine deschide privirea, și privirea este o temă fundamentală în cea de-a treia carte, dar este recurentă și în primele două. Este recunoaștere pentru că, uitându-te în oglindă, descoperi de fapt că ființa pe care cei din jur o văd nu mai are niciun fel de importanță. Și este o carte de revedere pentru că descoperi că în interiorul acestui trup al literaturii nimic nu poate muri, pentru că totul este născut și ceea ce este născut nu mai poate muri.”

În centrul trilogiei se află figura mamei autorului - „Mihaela Stanomir, născută Hărăbor, profesoară, soţie, mamă şi fiică.”